Pentru că liberalismul capitalist nu reușește să se reformeze și să ofere soluții pentru crizele consumeriste pe care el însuși le‑a creat, se creează un spațiu ideologic confortabil pentru teorii semidocte, construite pe temeliile naționalismului. O dovadă este discursul premierului maghiar, care nu se sfiește să admire din interiorul Uniunii Europene sistemele politico-economice ale unor state precum China și Rusia. Paradoxul nu este neapărat unul ideologic, pentru există loc pentru suficientă libertate ideologică în sânul Uniunii, ci mai degrabă unul al sistemelor de valori, căci UE promovează democrația, libertatea individuală și statul de drept, în timp ce exemplele liderului maghiar se înscriu în sfera autoritarismului de stat, controlului strict al individului și corupției juridice.
Este un lucru deja binecunoscut faptul că Rusia își dorește un spațiu-tampon între ea și Uniunea Europeană / NATO. Întrebarea mai interesantă este de ce. Ce îi îngrijorează în privința unei astfel de proximități? Li se pare contagioasă democrația? Este oligarhia rusă — cea care se află la conducere prin liderii săi — îngrijorată că poporul rus ar putea să se trezească la realitate și să înțeleagă că este manipulat grosolan în virtutea unor interese de grup? Răspunsurile date până acum sunt pur speculative, probabil nimeni nu înțelege pe deplin complexitatea situației politico-economice din Rusia. Dar iată că accentele naționaliste cu care este hrănit rusul de rând pentru a i se da o preocupare socială și a i se devia atenția de la problemele reale ale societății devin modele dezirabile pentru țări din chiar interiorul blocului democratic.
Ideologiile seamănă cu teoremele matematicii: trebuie demonstrată practic valabilitatea lor. Însă în cazul liberalismului capitalist formularea “dacă ceva, atunci altceva” nu poate fi demonstrată decât căutând mereu soluții (în spiritul ideologiei), adică măsurând cu acuratețe că s‑a întâmplat “ceva” și definind limpede ce “altceva” trebuie făcut în acea situație. Consumerismul — adică liberalismul împins până la limitele propriei sustenabilități — dă semne tot mai clare că reprezintă o direcție greșită. Anyone who believes in indefinite growth on a physically finite planet is either mad, or an economist ((Kenneth E. Boulding)).
Se întâmplă deci “ceva” cu efecte negative asupra societății umane în ansamblu, însă liberalismul întârzie să definească ce “altceva” trebuie făcut ca să corecteze problemele. În loc să se concentreze pe rezultatul pe care ar trebui să‑l producă teoriile sale economice și politice, dezbaterea liberal-capitalistă pare să se ducă mai degrabă pe metodele și metricile economice care măsoară cât de grav este acel “ceva” produs. Poate nu măsurăm bine și de fapt totul e în ordine, par să spună teoreticienii ideologiei.
În acest context tot mai instabil, democrația dă și ea semne de senilizare. Puterea poporului, măsurată nu în procentele de prezență la vot, ci în abilitatea lui de a lua decizii înțelepte, scade dramatic. Consumerismul îndeamnă individul să se gândească la azi, la acum, la acest moment, încurajându‑l să ignore viitorul, să renunțe la rațiune în favoarea impulsului emoțional, iar asta este cu atât mai vizibil cu cât tradițiile democratice ale unui popor sunt mai slabe. Preocupați mai mult de intestine, oamenii devin tot mai neinteresați de înțelegerea efectelor pe care voturile lor le au în perspectiva timpului, fiind mult mai sensibili la ceea ce se oferă azi, acum, în schimbul unui buletin de vot.
Iar scăderea valorii practice a democrației poate fi ușor speculată pentru a justifica nevoia de autoritate centrală — iată, deciziile democratice ne duc către decrepitudine morală, socială și economică, se impune deci ca un lider sau un grup să ia frâiele națiunii și să o salveze de la sinucidere. Cam asta mi se pare mie că se întâmplă în ultima vreme în Europa — de aici apar oameni ca Marine Le Pen, Nigel Farage, Viktor Orban și probabil lista va continua să crească. Destinul Uniunii Europene — o alianță care se bazează în primul rând pe aderența la un set de valori socio-economice — depinde tot mai mult de capacitatea sa de a contribui la formularea următoarei ideologii politice.
Vor reuși europenii să scape din capcana întinsă de nebuni și de economiști?
15:08
Cand eram studenta exista o revista economica publicata in Franta in care erau articole care te puteau tine la curent cu toate dezvoltarile (ca sa zic asa) in materie de teorie economica si nu numai.…dar nu am mai vazut asa ceva de prea mult timp…la noi la chioscuri se vind reviste de scandal nu de teorie economica :). Asa ca sincer nu stiu la ce s‑a mai lucrat.…. deci, tot nu sunt de acord cu tine 🙂 Mai citeste tu si spune-ne si noua 🙂
15:08
Deci ai ajuns la concluzia mea Florentina, că e greu să pui ceva în loc. Trebuie să te strădui și nu văd pe nimeni străduindu-se. 🙂
13:08
Cred ca daca se poate schimba ceva, sigur nu va veni de la politicieni 🙂 precis sunt oameni destepti care se gandesc de ani buni la lucrurile astea. E usor sa critici si sa spui ca nu functioneaza, e mai greu sa vii cu ceva de pus in loc.
13:08
Prin ’99 pe cand faceam pregatire pt ASE, o doamna profesoara de economie ne spunea cum, probabil peste vreo 80 de ani, economia de piata va disparea si va fi inlocuita de alte concepte/amestec de “economii”…se vede clar ca 80 de ani era prea departe si in doar zece ani sistemul actual esueaza. In aceste conditii este foarte previzibil ca si sistemul politic sa se clatine, iar oamenii sunt atat de usor de influentat cand criza le bate la usa…
13:08
Si care au fost crizele provocate de consumerism?.… Pe cand mai studiam eu aceste crize, cauzele erau multiple si complexe. Nu s‑a redus niciuna, din cate stiu eu, la simplul fapt ca s‑a consumat prea mult… Iar mie ce mi se pare este ca nu se inventeaza nimic nou, ci Orban si altii ca el, imprumuta lucruri deja spuse de unii ca Mussolini, Hitler, etc. Asa ca nu e nimic nou sub soare, omenirea a trait o perioada crunta si din cauza unora ca ei.…