Pentru că România

Bă­tă­lia pen­tru sca­u­nul de la Co­tro­ceni e din ce în ce mai în­ver­șu­nată și apar tot mai mulți com­ba­tanți. Să fie oare sem­nul unei mize mai im­por­tante de­cât ac­ce­de­rea la func­ția pro­priu-zisă? În­clin să cred că da. Aproape toți cei care s‑au anun­țat drept can­di­dați au și ceva în plus de câști­gat sau pier­dut în cursa elec­to­rală de la fi­nele aces­tui an. Și de aceea ener­gi­ile con­su­mate încă de pe acum sunt pe mă­sura obiectivelor.

Vic­tor Ponta își joacă vi­i­to­rul po­li­tic. Câști­ga­rea func­ției de pre­șe­dinte îi asi­gură o re­în­toar­cere glo­ri­oasă în PSD și o po­si­bilă con­ti­nu­are a ca­ri­e­rei po­li­tice ca pre­șe­dinte de par­tid. Ima­gi­nați-vi‑l după două man­date la Co­tro­ceni, având 52 de ani — cine din par­tid i‑ar pu­tea con­testa au­to­ri­ta­tea de șef? L‑ar mai pu­tea aș­tepta o pos­tură ul­te­ri­oară de prim-mi­nis­tru sau de pre­șe­dinte al se­na­tu­lui și chiar dacă nici una din func­ți­ile as­tea nu e la nive­lul ce­lei de pre­șe­dinte al Ro­mâ­niei, se poate spune că a re­a­li­zat ma­xi­mum din ceea ce pu­tea să-și do­rească un po­li­ti­cian. Dacă pierde ale­ge­rile, va pierde pre­șe­din­ția par­ti­du­lui și va trece în ilus­tra ano­ni­mi­tate în care se scaldă azi Adrian Năs­tase și Mir­cea Geoană.

Klaus Iohan­nis are ne­voie să con­so­li­deze pro­iec­tul uni­fi­că­rii drep­tei pe care și l‑a asu­mat cu des­tulă ho­tă­râre. Câști­ga­rea fo­to­li­u­lui de la Co­tro­ceni ar ac­ce­lera re­u­șita și ar mări ade­rența la pro­iect a ce­lor două par­tide im­pli­cate. La fel ca Ponta, după man­da­tele la Co­tro­ceni, s‑ar pu­tea în­toarce glo­rios in frun­tea drep­tei, de unde să-și asume alte pro­vo­cări în gu­vern sau par­la­ment. Dacă pierde cursa elec­to­rală va avea di­fi­cul­tăți în a‑și sus­ține pro­iec­tul. Nu e im­po­si­bil ca uni­fi­ca­rea drep­tei să con­ti­nuie to­tuși chiar și în acest sce­na­riu, dar câr­co­ta­șii pro­iec­tu­lui vor avea mult mai mult aplomb în a‑l combate.

Elena Udrea este orice în afară de proastă. O fi ari­vistă, oport­u­nistă, lip­sită de vi­ziune po­li­tică, dar îmi este im­po­si­bil să-mi ima­gi­nez că ea nu re­a­li­zează ce șanse re­duse are de a câștiga Co­tro­ce­niul. Iar sus­ți­ne­rea ex­pri­mată de Bă­sescu — și el un in­di­vid re­a­list și foarte bine in­for­mat, dar aflat in scă­dere de po­pu­la­ri­tate — nu are cum să o pro­pul­seze sem­ni­fi­ca­tiv peste sco­rul par­ti­du­lui. Aș spune că dim­po­trivă, par­ti­dul a ob­ți­nut 6% pe barba lui Bă­sescu, alt­min­teri ar fi fost sub 2%. Deci de ce se in­scrie în cursă Elena Udrea? Mo­ti­vul cred că e foarte clar: tre­buie să pro­mo­veze PMP-ul și nu există o po­zi­ție mai bună de a‑l ex­pune în fața în­tre­gu­lui elec­to­rat de­cât tri­buna ale­ge­ri­lor pre­zi­den­ți­ale. Sco­rul ob­ți­nut acum con­tează pen­tru ne­go­ci­e­rile din tu­rul doi cu ma­rele ACL, dar con­so­li­dează și ima­gi­nea de par­tid de opo­zi­ție la PSD ale că­rei roade le vor cu­lege (even­tual) mai târ­ziu. Elena Udrea nu are, deci, ni­mic de pier­dut. Și asta o face des­tul de periculoasă.

Prin con­trast, Cris­tian Dia­co­ne­scu nu are nici un fel de șansă și nici un fel de miză. Ca­pa­ci­ta­tea sa de a se bate cu Ponta este afec­tată pu­ter­nic de fap­tul că nu de­mult era în ace­eași barcă cu ina­mi­cul. Șansele de a câștiga cursa pre­zi­den­ți­ală sunt nule, iar abi­li­tă­țile sale de a pro­mova pro­priul par­tid sunt cel pu­țin dis­cu­ta­bile. Nu e de mi­rare că este în­lă­tu­rat acum — can­di­da­tura sa in­de­pen­dentă nici nu me­rită dis­cu­tată, fi­ind foarte po­si­bil să nu aibă sus­ți­ne­rea ne­ce­sară pen­tru a o lansa — e de mi­rare fap­tul că a fost no­mi­na­li­zat vreodată.

Mo­nica Ma­co­vei este ca­va­le­rul sin­gu­ra­tic al aces­tor ale­geri. Pare că ni­meni n‑o sus­ține de­cât pro­priul său pal­ma­res ca mi­nis­tru și eu­ro­par­la­men­tar, plus apre­ci­e­rile unor po­li­ti­cieni stră­ini. Se poate câștiga Co­tro­ce­niul doar cu atât? Cu si­gu­ranță că nu. Dar la nivel in­di­vi­dual Mo­nica Ma­co­vei are nu­mai de câști­gat dacă poate să-și ex­pună opi­ni­ile po­li­tice în pri­vința jus­ti­ției. Din in­te­ri­o­rul PDL n‑a avut nici po­zi­ția, nici tri­buna de la care să vor­bească des­pre tema ei pre­fe­rată, lupta îm­po­triva co­rup­ției. Ne­fi­ind nici ea o naivă, nu cred că se amă­gește că va câștiga ale­ge­rile, însă nici ea nu are ni­mic de pierdut.

Sunt mulți cei care spun că dreapta unită e doar o po­veste de ador­mit co­piii, pen­tru că — vo­ilà! — pro­iec­tul nu e ca­pa­bil să ex­pună un can­di­dat unic. Poate că e așa. Eu văd și niște po­si­bile avan­taje ale si­tu­a­ției ac­tu­ale, dar ele se vor ma­te­ria­liza nu­mai în anu­mite con­di­ții. Hai să ne ui­tăm pu­țin la con­frun­ta­rea prin­ci­pală din­tre Ponta și Iohan­nis. Care vor fi prin­ci­pa­lele teme de atac?

Ponta va in­sista că Iohan­nis nu e de et­nie ro­mână, nu e or­to­dox și că e bă­sist. La pri­mele două as­pecte sunt con­vins că Iohan­nis poate răs­punde foarte co­e­rent. La al tre­i­lea, dacă tra­tează cu in­di­fe­rență, pierde puncte. Dacă neagă, tot pierde puncte. Qui s’ex­cuse, s’ac­cuse. Ponta câștigă te­ren. Dar dacă în cursă apare un bă­sist au­ten­tic — Elena Udrea — ba chiar unul care se mân­drește cu această eti­chetă, tu­nu­rile lui Ponta vor tre­bui puse pe acel can­di­dat, iar ti­rul asu­pra lui Iohan­nis va scă­dea în in­ten­si­tate. Udrea va ataca la baio­netă fi­e­care gre­șe­ală fă­cută vreo­dată de Ponta, îl va ca­ta­loga pi­si­cuț și in­com­pe­tent, va ri­dica în slăvi re­u­și­tele man­da­te­lor lui Bă­sescu, iar Ponta va tre­bui să re­ac­țio­neze pen­tru că alt­min­teri ima­gi­nea sa se va deteriora.

Iohan­nis va in­sista pro­ba­bil pe sta­tul de drept și pe per­for­man­țele gu­ver­nă­rii, am­bele fi­ind puncte slabe ale lui Ponta. Dacă la al doi­lea su­biect dis­puta va fi pe ci­fre, iar aici Iohan­nis va avea un avan­taj prin ex­pri­ma­rea sa sim­plă și exactă, ușor de în­țe­les de că­tre ori­cine, pri­mul su­biect poate naște po­le­mici aprige, ca­pi­tol la care sa­sul nu ex­ce­lează. Dar exact pe su­biec­tul ăsta cam­pi­o­nul este Mo­nica Ma­co­vei. Dacă Ponta va ri­posta spu­nând că el res­pectă prin­ci­pi­ile sta­tu­lui de drept, in­tră di­rect în cap­cana ei, unde îl va toca mă­runt pen­tru fi­e­care eroare co­misă în ul­ti­mii ani: mar­țea nea­gră, sus­ți­ne­rea mi­niș­tri­lor co­rupți, în­cer­ca­rea de a trece pe sub masă o lege pen­tru Ro­șia Montană șamd. Nu e de mi­rare că pe­se­dis­tul a anun­țat că nu va par­ti­cipa la nici o dez­ba­tere până în tu­rul doi — nu-si do­rește să se în­frunte cu cele două contracandidate.

Udrea și Ma­co­vei pot fi deci un clește foarte efi­cient în sus­ți­ne­rea lui Iohan­nis în cursa elec­to­rală, fi­e­care din­tre ele ex­ce­lând într‑o zonă în care el e mai slab. Pen­tru că, să re­cu­noaș­tem, Iohan­nis nu are tu­peul și lim­ba­rița lui Udrea și nici aplom­bul jus­ti­țiar al lui Ma­co­vei. Îm­pre­ună însă ar pu­tea să de­mo­leze can­di­da­tura lui Ponta, ob­ținând fi­e­care exact ceea ce și‑a do­rit la în­ce­pu­tul aces­tei cam­pa­nii. Cu o sin­gură con­di­ție: să fie su­fi­cient de in­te­li­genți în­cât să co­o­pe­reze dis­cret și efi­cient. Ceea ce — ad­mit — nu pare foarte pro­ba­bil. Pen­tru că Udrea și pen­tru că România.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...