Europa încă nu a rezolvat problemele economice generate de criza declanșată în 2008, însă — colac peste pupăză — conflictul din Ucraina îi aduce noi provocări economice. Ar fi naiv din partea noastră să nu recunoaștem că sancțiunile aplicate Rusiei nu au și repercursiuni negative. Scăderea aportului de energie nu poate să producă altceva decât scădere economică, iar acest lucru s‑a vazut pentru prima oară în ușoara scădere a economiei germane din trimestrul 2 al acestui an. Nu vreau să spun prin asta că ar trebui să renunțăm la sancționarea Rusiei, căci e de preferat acest mod de a te război cu rușii față de calea armelor.
Ceea ce Europa n‑ar avea nevoie acum ar fi o concurență economică neloială, generată de o invazie de produse ieftine și subvenționate. Este cazul produselor chinezești cu care UE se luptă de mai mult timp, încercând să le limiteze accesul pe piețele europene, pentru că produc scădere economică și șomaj. Știu că pare foarte tentant să găsești teniși la o zecime din prețul celor cu brand, dar adevărul este că nu asta e soluția pe termen lung. Te bucuri pe moment de ieftinire, dar prăbușirea eșafodajului economic european va genera multă suferință pentru fiecare dintre noi, dacă se va produce. Când te spânzuri, cică ai parte de un soi de orgasm, dar imediat după aceea mori.
O să spuneți că marile companii deja si-au mutat producția în China și Asia de sud-est și că produsele sunt deja chinezești. Da, e adevărat, dar deocamdată controlul asupra calității materialelor utilizate și al manoperei prestate aparține încă producătorului european. În plus Europa lasă Chinei doar o parte mică a costului de producție, căci manopera este extrem de ieftină. Restul costurilor și profitul se varsă în buzunare europene, ceea ce n‑ar fi cazul în cazul importurilor directe de mărfuri pur chinezești. Pe termen lung cred că UE va începe să aibă o problemă destul de mare chiar și cu companiile europene care practică lohn-ul în China. Pe fondul unei tot mai profunde crize a locurilor de muncă în țările europene, care pune presiune pe bugetul uniunii, nu m‑aș mira să apară o legislație care să amendeze financiar profitul făcut prin producția în China și valorificarea în Europa.
Deocamdată nu suntem acolo. Deocamdată UE e atentă doar la fluxurile de import de produse din est. Și ce face onor guvernul României, în frunte cu Victor Fă Ponta? Păi se duce în vizită la chinezi și le zice că România vrea să devină poarta principală de intrare a importurilor europene din China. Tare sunt curios ce părere are Comisia Europeană despre o asemenea strategie și nu mă îndoiesc că vom mai auzi de acest subiect. Cu excepția cazului în care Ponta s‑a dus în China în scop electoral, ca să ne arate cum creează el schimburi economice și ce mare strateg politic este, iar urmările concrete ale acestei vizite vor lipsi cu desăvârșire.
Mișto e și declarația unui ministru chinez care ne sugerează că, dacă vrem să accelerăm treburile, e mai bine să nu ne pierdem timpul cu licitații pentru diverse investiții, ci să le atribuim prin contracte guvernamentale direct guvernului chinez. Sincer, mă îndoiesc că domnul ministru cu pricina nu cunoaște legislația europeană care interzice așa ceva. Ce rost are o astfel de afirmație? Nu reușesc să înțeleg.
În fine, ultima chestie interesantă e că Enel pleacă din România și are de vânzare ditamai compania de distribuție electricitate. Cine sunt primii pe lista cumpărătorilor? Păi o companie de stat… chineză. Iar companiile astea chineze au un obicei destul de prost pentru economia locală: aduc muncitori de-ai lor ca să facă treaba. Cum ar fi să vedem niște chinezi mici și simpatici urcați pe stâlpul de la colțul blocului?
Lasă un comentariu