Împarte cu prietenii










Submit

Între neutralitate și partizanat

Parcă nici o altă insti­tu­ție a ori­gi­na­lei demo­cra­ții româ­nești nu pare lovită de o inu­ti­li­tate mai clară decât cea a avo­ca­tu­lui popo­ru­lui. Mă gân­deam zilele tre­cute la suc­ce­sele ei tre­cute și mi-a fost impo­si­bil să îmi amin­tesc ceva nota­bil, care să con­teze în mod sem­ni­fi­ca­tiv la scara sce­nei poli­tice româ­nești. Din punct de vedere insti­tu­țio­nal avo­ca­tul popo­ru­lui este biro­cra­ția per­fectă, menită să simu­leze fără cusur demo­cra­ția și fără să împie­dice în nici un fel abu­zu­rile pute­rii. Nu mai departe decât în ulti­mele săp­tămâni avem exem­ple eloc­vente în această pri­vință: ordo­nanța de guvern care modi­fică legea elec­to­rală și cea care per­mite migra­rea pri­ma­ri­lor de la un par­tid la altul, ambele pri­vite cu cea mai mare seni­nă­tate de către Vic­tor Cior­bea, paiața pute­rii pese­diste.

Moti­vul pen­tru care ne con­frun­tăm cu situ­a­ții de acest fel este că numi­rea se face de către par­ti­dele aflate la putere, ceea ce este abso­lut abe­rant din punct de vedere logic — care par­tid care câștiga ale­ge­rile și-ar dori să pună în această func­ție un om care să le încurce soco­te­lile, care să le con­teste ini­ția­ti­vele legi­sla­tive și ordo­nan­țele de guvern? În plus avo­ca­tul popo­ru­lui nu se bucură de ina­mo­vi­bi­li­tate — pre­cum jude­că­to­rii — așa că, dacă prin absurd am avea o per­soană one­stă în această func­ție, revo­ca­rea sa ar fi o ches­tiune de sim­plă majo­ri­tate par­la­men­tară, ușor de obți­nut de către orice par­tid sau ali­anță aflată la putere.

Comi­sia de la Vene­ția a reco­man­dat cu ceva timp în urmă, ana­li­zând insti­tu­ți­ile demo­cra­ției româ­nești, ca avo­ca­tul popo­ru­lui să fie numit prin con­sens de către între­gul par­la­ment, în ideea de a se găsi un anu­mit echi­li­bru printr-o per­soană com­plet neu­tră poli­tic, având expe­riența nece­sară pen­tru a repre­zenta inte­re­sele cetă­țe­ni­lor în fața pute­rii legi­sla­tive și exe­cu­tive. Ches­tia asta sună foarte bine în teo­rie și e abso­lut impo­si­bilă în prac­tică. Pro­voc pe ori­cine să numească măcar o per­soană din isto­ria ulti­mi­lor 25 de ani care să fi înde­pli­nit aceste cri­te­rii. În Româ­nia con­sen­sul poli­tic nu este o solu­ție pen­tru nici o pro­blemă de inte­res națio­nal.

Ar mai exista și posi­bi­li­ta­tea votu­lui direct al elec­to­ra­tu­lui, supu­nând func­ția aceasta unui pro­ces de ale­geri con­co­mi­tent cu cele par­la­men­tare. Mie nu mi se pare că româ­nii au dat vreo­dată dovadă de înțe­lep­ciu­nea nece­sară ca să facă ast­fel de ale­geri rezo­na­bile — mă gân­desc numai la pro­cen­tele ulu­i­toare pe care le-au obți­nut în ale­geri infrac­tori dove­diți sau indi­vizi cer­ce­tați penal. Cel mai pro­ba­bil în urma unui ast­fel de exer­ci­țiu ne-am alege tot cu un repre­zen­tant al pute­rii insta­lat în foto­liul func­ției, practicând-o dis­cre­țio­nar, în folo­sul par­ti­du­lui mai degrabă decât în cel al cetă­țea­nu­lui.

Pen­tru mine nu rămâne decât o sin­gură vari­antă pla­u­zi­bilă și oare­cum utilă: avo­ca­tul popo­ru­lui să fie numit de opo­zi­ție. Veți spune că se pot comite abu­zuri în sens invers — ter­gi­ver­sa­rea pro­ce­su­lui de legi­fe­rare și guver­nare prin nesfâr­șite con­tes­tări ale con­sti­tu­țio­na­li­tă­ții acte­lor emise de majo­ri­ta­tea par­la­men­tară și guvern. Dar dacă pri­vim cu mai multă aten­ție pro­blema asta, rea­li­zăm că con­tes­ta­ția poate pro­duce trei posi­bile reac­ții ale Cur­ții Con­sti­tu­țio­nale: de admi­tere, de res­pin­gere ca nefon­dată și de res­pin­gere ca nefi­ind o pro­blemă de con­sti­tu­țio­na­li­tate. Nu ar fi foarte com­pli­cat deci să se ima­gi­neze un mod de orga­ni­zare al insti­tu­ției care să limi­teze la trei sau cinci numă­rul de con­tes­ta­ții anu­ale nejus­ti­fi­cate — con­si­de­rate abu­zive, pen­tru că nu se referă juri­dic la con­sti­tu­ție și nu fac decât să blo­cheze pune­rea în apli­care a legii sau ordo­nan­ței — sub rezerva demi­te­rii per­soa­nei și nomi­na­li­ză­rii alteia, even­tual de către alt par­tid de opo­zi­ție. Iar în ceea ce pri­vește con­tes­ta­ți­ile res­pinse ca nefon­date — adică accep­tate ca fiind o pro­blemă de con­sti­tu­țio­na­li­tate, dar a căror argu­men­ta­ție nu este în spi­ri­tul legii supreme — avo­ca­tul popo­ru­lui ar putea pre­zenta anual un bilanț sim­plu: câte con­tes­ta­ții au fost admise, câte au fost res­pinse. De plidă dacă actele nor­ma­tive con­tes­tate repre­zintă minim 33% din tota­lul celor emise, iar cele res­pinse sunt mai mult de 75%, s-ar declanșa ace­lași meca­nism de demi­tere și nomi­na­li­zare a unei alte per­soane.

Nu există nici o solu­ție rezo­na­bilă și ime­diat apli­ca­bilă pen­tru apli­ca­rea în spi­ri­tul și litera con­sti­tu­ției a pre­ve­de­ri­lor refe­ri­toare la avo­ca­tul popo­ru­lui. Demo­cra­ția româ­nească e prea apro­xi­ma­tivă pen­tru a putea genera insti­tu­ții puter­nice. Dar dacă nu putem asi­gura neu­tra­li­ta­tea, cel puțin am putea încerca să evi­tăm cola­bo­ra­ți­o­nis­mul.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *