Împarte cu prietenii










Submit

Povești cu unguri

Fieș­te­care patriot român care se res­pectă are o poveste pro­prie des­pre ungu­rii cu care a fost el coleg ori pri­e­ten ori alt­ceva. Lasă că poveș­tile astea tind să semene ca niște pică­turi de apă, toate înce­pând cu maghia­rul agresiv-iredentist și sfâr­șind cu el "pus cu botul pe labe", vorba e că am putea face o cule­gere de texte popu­lare, pre­cum la un moment dat se întâm­plase cu Mio­rița. Am putea colec­ționa ast­fel toate ver­siu­nile isto­ri­i­lor din armată, alea cu Piști, Gyuri sau Csaba, des­pre care aflăm în intrigă că nu știau nici măcar să vor­bească româ­nește, ajung până la dez­no­dământ să fi recu­nos­cut supe­ri­o­ri­ta­tea uni­ver­sală a româ­ni­lor, iar la morala poveș­tii se trans­formă în niște băieți buni, ascul­tă­tori și cuminți. Iar ală­turi de astea am mai putea adă­uga isto­ri­si­rile ero­tice cu ungu­roai­cele Ildiko, Marika sau Mar­git, mai toate petre­cute "când eram în facul­tate", de obi­cei "rupt de beat", dar teri­bil de viril în ciuda ebri­e­tă­ții.

Din per­spec­tiva asta fieș­te­care patriot român se simte îndri­tuit să emită o opi­nie fermă des­pre unguri în gene­ral și des­pre cei din Ardeal în par­ti­cu­lar pen­tru că "știe cum gân­desc ăștia", iar dacă te îndo­iești de spu­sele lui te întreabă dacă "ai fost vreo­dată în Har­ghita" ca să con­stați că "nici o pâine nu-ți vinde nimeni dacă nu știi ungu­rește". Nu face excep­ție nici un oare­care Bogdan Sto­ica, pra­ho­vean, jur­na­list și blo­gger — cum se reco­mandă el însuși — care ne lămu­rește cum stă treaba cu auto­no­mia secu­iască: cică să le-o dăm liniș­tiți că în câțiva ani or să ne roage să îi pri­mim îna­poi pen­tru că vor muri de foame din lipsă de resurse1. Ne luăm rumâ­nii noș­tri îna­poi, îi relo­căm prin Mol­dova de pe unde i-a adus Ceau­șescu, iar pe amă­râ­ții ăia de secui, care-s coada cozi­lor la taxe și impo­zite văr­sate la buge­tul de stat, îi lăsăm să flămân­zească până le-o veni min­tea la cap. Nu știu cum dracu' și poves­tea asta — ca și cele cu Piști, cole­gul din armată — începe tot cu unguri mân­dri și sfâr­șește cu bozgori domes­ti­ciți.

Din­colo de com­pa­ra­ți­ile depla­sate cu Kosovo și de impli­ca­rea virilă în text a orga­ne­lor sexu­ale ale auto­ru­lui, blo­ge­rul pra­ho­vean se remarcă și prin leje­ri­ta­tea rațio­na­men­te­lor. Le tra­gem gra­nițe secui­lor, le facem puncte vamale și îi punem să-si ia pașa­port ca să ajungă la Cluj — ce mare șme­che­rie? — ne întreabă el retoric. Evi­dent, o regiune deve­nită auto­nomă nu are regim de țară, deci nu există gra­nițe și pașa­poarte. Și, chiar dacă am vorbi de inde­pen­dență, mă îndo­iesc că Repu­blica Secu­iască Har­kov (să zicem că așa s-ar numi) nu ar fi accep­tată în UE — pe cale de con­se­cință nu ar avea nevoie de pașa­poarte ca să tranzi­teze prea fru­moasa noas­tră țară. Cât des­pre dorința lor de a merge la Cluj, cred s-ar putea să mai scadă, mai ales dacă vor avea un aero­port cu nis­cai zbo­ruri directe la Buda­pesta. Căci mă încearcă o bănu­ială cum că afa­ce­riș­tii din Unga­ria ar veni să facă niște inves­ti­ții prin țara secui­lor.

Dacă este ceva ce mă întris­tează in toate isto­ri­ile astea cu sigu­ranță e sufi­ciența pe care o afi­șăm in rela­ți­ile cu maghia­rii, ati­tu­di­nea asta de stă­pân care îi mai trece cu vede­rea vale­tu­lui câte o gre­șe­ală, îl lasă să se cre­adă parte a fami­liei, dar îl plez­nește peste bot când i se pare că a deve­nit prea obraz­nic. Sun­tem siguri că le-am dat des­tule drep­turi și ar cam tre­bui să se poto­lească cu reven­di­că­rile astea națio­na­liste, ba dim­po­trivă ar tre­bui să fie mân­dri că ne sunt con­ce­tă­țeni, chiar dacă în Europa a fi cetă­țean al Româ­niei nu e toc­mai o eti­chetă cu care să te mân­drești. Nu pri­vim maghia­rii ca pe ega­lii noș­tri, ci ca pe unii pe care îi îngă­duim în casa noas­tră cu con­di­ția să fie cuminți, să ne res­pecte necon­di­țio­nat și să-și țină gura. Să nu ne mirăm că-și doresc auto­no­mia.

Pen­tru bogdansto­ici: Nu sus­țin auto­no­mia secui­lor. Sus­țin că dacă nu-i tra­tăm cu res­pect, ca pe niște egali, inclu­siv și mai ales în pri­vința drep­tu­lui lor isto­ric de a se afla pe pămân­tu­rile pe care se află, nu vom ajunge nici­când să trăim ca pri­e­teni.



Note de subsol

  1. Nu pun nici un link pen­tru că nu tin nea­pă­rat să fac tra­c­k­back cu fițu­ica indi­vi­du­lui. Sunt sigur că vă des­cur­cați cu Goo­gle, dacă țineți mor­țiș să lec­tu­rați arti­co­lul. []

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *