Fi­eș­te­care pa­triot ro­mân care se res­pectă are o po­veste pro­prie des­pre un­gu­rii cu care a fost el co­leg ori pri­e­ten ori alt­ceva. Lasă că po­veș­tile as­tea tind să se­mene ca niște pi­că­turi de apă, toate în­ce­pând cu ma­ghia­rul agre­siv-ire­den­tist și sfâr­șind cu el “pus cu bo­tul pe labe”, vorba e că am pu­tea face o cu­le­gere de texte po­pu­lare, pre­cum la un mo­ment dat se în­tâm­plase cu Mi­o­rița. Am pu­tea co­lec­ționa ast­fel toate ver­siu­nile is­to­ri­i­lor din ar­mată, alea cu Piști, Gyuri sau Csaba, des­pre care aflăm în in­trigă că nu știau nici mă­car să vor­bească ro­mâ­nește, ajung până la dez­no­dământ să fi re­cu­nos­cut su­pe­ri­o­ri­ta­tea uni­ver­sală a ro­mâ­ni­lor, iar la mo­rala po­veș­tii se trans­formă în niște bă­ieți buni, as­cul­tă­tori și cu­minți. Iar ală­turi de as­tea am mai pu­tea adă­uga is­to­ri­si­rile ero­tice cu un­gu­roai­cele Il­diko, Ma­rika sau Mar­git, mai toate pe­tre­cute “când eram în fa­cul­tate”, de obi­cei “rupt de beat”, dar te­ri­bil de vi­ril în ciuda ebrietății.

Din per­spec­tiva asta fi­eș­te­care pa­triot ro­mân se simte în­dri­tuit să emită o opi­nie fermă des­pre un­guri în ge­ne­ral și des­pre cei din Ar­deal în par­ti­cu­lar pen­tru că “știe cum gân­desc ăș­tia”, iar dacă te în­do­iești de spu­sele lui te în­treabă dacă “ai fost vreo­dată în Har­ghita” ca să con­stați că “nici o pâine nu-ți vinde ni­meni dacă nu știi un­gu­rește”. Nu face ex­cep­ție nici un oa­re­care Bo­gdan Sto­ica, pra­ho­vean, jur­na­list și blo­gger — cum se re­co­mandă el în­suși — care ne lă­mu­rește cum stă treaba cu auto­no­mia se­cu­iască: cică să le‑o dăm li­niș­tiți că în câ­țiva ani or să ne ro­age să îi pri­mim îna­poi pen­tru că vor muri de foame din lipsă de re­surse ((Nu pun nici un link pen­tru că nu tin ne­a­pă­rat să fac tra­c­k­back cu fi­țu­ica in­di­vi­du­lui. Sunt si­gur că vă des­cur­cați cu Go­o­gle, dacă ți­neți mor­țiș să lec­tu­rați ar­ti­co­lul.)). Ne luăm ru­mâ­nii noș­tri îna­poi, îi re­lo­căm prin Mol­dova de pe unde i‑a adus Ceau­șescu, iar pe amă­râ­ții ăia de se­cui, care‑s coada co­zi­lor la taxe și im­po­zite văr­sate la bu­ge­tul de stat, îi lă­săm să flămân­zească până le‑o veni min­tea la cap. Nu știu cum dracu’ și po­ves­tea asta — ca și cele cu Piști, co­le­gul din ar­mată — în­cepe tot cu un­guri mân­dri și sfâr­șește cu bozgori domesticiți.

Din­colo de com­pa­ra­ți­ile de­pla­sate cu Ko­sovo și de im­pli­ca­rea vi­rilă în text a or­ga­ne­lor se­xu­ale ale au­to­ru­lui, blo­ge­rul pra­ho­vean se re­marcă și prin le­je­ri­ta­tea ra­țio­na­men­te­lor. Le tra­gem gra­nițe se­cui­lor, le fa­cem puncte va­male și îi pu­nem să-si ia pa­șa­port ca să ajungă la Cluj — ce mare șme­che­rie? — ne în­treabă el re­toric. Evi­dent, o re­giune de­ve­nită auto­nomă nu are re­gim de țară, deci nu există gra­nițe și pa­șa­poarte. Și, chiar dacă am vorbi de in­de­pen­dență, mă în­do­iesc că Re­pu­blica Se­cu­iască Har­kov (să zi­cem că așa s‑ar numi) nu ar fi ac­cep­tată în UE — pe cale de con­se­cință nu ar avea ne­voie de pa­șa­poarte ca să tranzi­teze prea fru­moasa noas­tră țară. Cât des­pre do­rința lor de a merge la Cluj, cred s‑ar pu­tea să mai scadă, mai ales dacă vor avea un ae­ro­port cu nis­cai zbo­ruri di­recte la Bu­da­pesta. Căci mă în­cearcă o bă­nu­ială cum că afa­ce­riș­tii din Un­ga­ria ar veni să facă niște in­ves­ti­ții prin țara secuilor.

Dacă este ceva ce mă în­tris­tează in toate is­to­ri­ile as­tea cu si­gu­ranță e su­fi­ciența pe care o afi­șăm in re­la­ți­ile cu ma­ghia­rii, ati­tu­di­nea asta de stă­pân care îi mai trece cu ve­de­rea va­le­tu­lui câte o gre­șe­ală, îl lasă să se cre­adă parte a fa­mi­liei, dar îl plez­nește peste bot când i se pare că a de­ve­nit prea obraz­nic. Sun­tem si­guri că le-am dat des­tule drep­turi și ar cam tre­bui să se po­to­lească cu re­ven­di­că­rile as­tea na­țio­na­liste, ba dim­po­trivă ar tre­bui să fie mân­dri că ne sunt con­ce­tă­țeni, chiar dacă în Eu­ropa a fi ce­tă­țean al Ro­mâ­niei nu e toc­mai o eti­chetă cu care să te mân­drești. Nu pri­vim ma­ghia­rii ca pe ega­lii noș­tri, ci ca pe unii pe care îi în­gă­duim în casa noas­tră cu con­di­ția să fie cu­minți, să ne res­pecte ne­con­di­țio­nat și să-și țină gura. Să nu ne mi­răm că-și do­resc autonomia.

Pen­tru bo­gdansto­ici: Nu sus­țin auto­no­mia se­cui­lor. Sus­țin că dacă nu‑i tra­tăm cu res­pect, ca pe niște egali, in­clu­siv și mai ales în pri­vința drep­tu­lui lor is­to­ric de a se afla pe pămân­tu­rile pe care se află, nu vom ajunge nici­când să trăim ca prieteni.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.