Obe­zi­ta­tea este o pro­blemă ma­joră la nivel per­so­nal și mondial. Pen­tru fi­e­care din­tre noi e o pro­blemă de să­nă­tate, așa cum poate v‑ați gân­dit ime­diat, dar la nivel mondial obe­zi­ta­tea e o ches­tiune de or­din eco­no­mic. Pen­tru că obe­zi­ta­tea stă în ca­lea creș­te­rii pro­fi­tu­lui. Nu ve­deți le­gă­tura? Eu da. Să vă explic.

Un co­pil se naște om și, aproape ime­diat, mai exact după ce lasă țâța ma­mei din gură, de­vine con­su­ma­tor. De­si­gur, pen­tru fa­mi­lia sa și câ­țiva pri­e­teni ade­vă­rați pe care poate îi va avea în viață el va rămâne o fi­ință umană. Dar pen­tru ma­jo­ri­ta­tea se­me­ni­lor săi, cei care lu­crează în va­ri­ile ra­muri ale eco­no­miei mondi­ale, el de­vine un po­ten­țial con­su­ma­tor, cel care le-ar pu­tea plăti sa­la­rii cum­pă­rând pro­duse. Pen­tru că vrea să su­pra­vie­țu­iască are ne­voie de hrană și ast­fel de­vine un su­biect de ma­xim in­te­res pen­tru toate com­pa­ni­ile pro­du­că­toare de ali­mente, care se în­trec în a‑i oferi ten­ta­ții de ne­re­fu­zat. De­si­gur, este de do­rit ca el să con­sume tot mai mult, nu­mai că apare o pro­blemă: con­su­ma­to­rul, să‑l nu­mim Do­rel, de­vine obez.

E o con­se­cință fi­rească a ali­men­te­lor pro­ce­sate in­dus­trial, pline de glu­cide de tot fe­lul și de chi­mi­cale cu rol de con­ser­vare și po­ten­ți­a­toare de gust. Or­ga­nis­mul uman nu e un la­bo­ra­tor de chi­mie în care poți face ex­pe­ri­mente, așa că Do­rel se în­grașă peste mă­sură și de­vine tot mai an­xios când se vede în oglindă. Con­se­cința? Do­rel de­vine ne­fe­ri­cit, Do­rel con­sumă mai puțin.

Ce e de fă­cut? se în­treabă in­dus­tria ali­men­tară. Mân­care proas­pătă și să­nă­toasă nu‑i pu­tem da, pen­tru că nu e ren­ta­bil eco­no­mic. Costă prea mult să fo­lo­sești so­iuri ne­mo­di­fi­cate ge­ne­tic, să nu dai cu ier­bi­cide, să nu fo­lo­sești în­gră­șă­minte, să nu uti­li­zezi con­ser­vanți. Ali­men­tele proas­pete se strică ime­diat, nu le poți trans­porta prea de­parte. Răs­pun­sul e evi­dent: tre­buie să‑l scă­păm pe Do­rel de obe­zi­tate, ca să poată con­suma mult fără să mai aibă pros­teș­tile sale mus­trări de conștiință.

In­dus­tria far­ma­ce­u­tică s‑a fă­cut că ajută și ea la re­zol­va­rea pro­ble­mei, in­ven­tând pas­ti­lele de slă­bit. Au func­țio­nat o vreme, până când Do­rel s‑a cam prins că sunt cel mult un pa­li­a­tiv. Pe urmă s‑au in­ven­tat di­e­tele, dar as­tea sunt pen­tru fi­țo­șii care au bani de chel­tuit și nervi de to­cat. Plus că nici ele nu func­țio­nează. E vre­mea deci să fie scoasă ar­ti­le­ria grea. E vre­mea să‑l trans­for­măm pe Do­rel într-un tub di­ges­tiv cu ade­vă­rat efi­cient prin care se pot tranzita în mod pro­fi­ta­bil toate mc­do­nal­du­rile, ke­fe­ce­u­rile și chi­mi­ca­lele in­dus­triei noas­tre alimentare.

Iar Do­rel, fe­ri­cit ca un vi­erme în un­tură, va con­suma și va plăti.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.