Se discută mult zilele astea despre corupție, despre cum e ea înrădăcinată în clasa politică și cum dictează guvernelor și parlamentului regulile după care să fie condusă România. Alegerea viitorului președinte pare să aibă mare legătură cu acest subiect — mulți cred că victoria lui Ponta ar însemna o victorie a mafiei politice, alții sunt chiar mai sceptici și spun că indiferent cine va câștiga fotoliul de la Cotroceni situația nu se va schimba. Timpul va proba unele dintre aceste scenarii.
Eu aș vrea să vă reamintesc despre ceva ce am mai spus aici, din când în când: corupția nu se limitează la clasa politică, e prezentă în toate straturile societății românești, iar formele sale aparent minore sunt cele ce alimentează corupția la nivel înalt. Și aș vrea să mai adaug ceva.
Trăim cu impresia — care s‑a transformat treptat în convingere — că drumul spre o societate normală ar trebui deschis de cineva, ar trebui croit în fața noastră de către niște lideri, oricare ar fi ei. Clasa politică nu face nici pe departe asta. Nici societatea civilă nu e suficient de activă în această privință. Antreprenoriatul autohton e mai degrabă chilipirgiu, tentat de ocolirea legii, de scurtătura facilă către profit. Singurii care par că împing România înainte sunt corporațiile internaționale. Așa să fie?
Cu niște ani în urmă o anchetă a Consiliului Concurenței concluziona că pe piața cimentului ar exista niște înțelegeri oneroase între principalii trei jucători și stabilea niște amenzi drastice la vremea aceea. Împricinații se făceau vinovați de împărțirea între ei de comun acord a pieții și stabilirea unor prețuri minimale cu scopul de a eluda concurența care ar fi dus la ieftinirea cimentului. Se întâmpla atunci să lucrez în industrie și știu sigur că în România capacitatea de producție de ciment era cam dublă față de consumul intern, deci fiecare dintre producători ar fi putut invada piața cu produse mai ieftine, încurajând construcțiile. Nu vroiau s‑o facă, au preferat să exporte excedentul și se pare că s‑au înțeles între ei să mențină în România prețul cimentului la un nivel care le asigura un profit de aproape 100%. Sacul de ciment se vindea cu dublul costului său. Nu cred că lucrurile s‑au schimbat prea mult nici acum.
Nu demult, Enel a anunțat că se retrage din România din cauza profitabilității slabe pe care o realizează. Cu puțin timp înainte izbucnise un scandal în presă despre suprataxarea consumatorilor casnici de energie electrică, orchestrată de Enel împreună cu autorități ale statului român. Cel puțin la nivel de percepție s‑a putut concluziona că, dacă nu ne mai poate fura cu acordul tacit al statului, Enel își ia catrafusele și pleacă.
Sunt binecunoscute poveștile despre marile hypermarket-uri care pun furnizorilor lor niște condiții de livrare care sunt imposibil de îndeplinit de producătorii locali mici sau mijlocii. Însă chiar și cu furnizorii mari comportamentul lor e discutabil. Lucram pentru un producător important care livra produse într-un mare hypermarket, însă înregistra diferențe foarte mari la recepția mărfurilor în hypermarket — între 5 și 10% din anumite produse erau lipsă la recepție. Pentru o lună de zile fiecare camion care livra în acel hypermarket era însoțit de un reprezentant al producătorului — dintr‑o dată diferențele aproape au dispărut. S‑a încheiat luna experimentală și diferențele au revenit magic la cifrele dinainte. Recepționerii din hypermarket și șoferii firmei de transport aveau propriul lor business, managerii lor știau foarte bine, dar tolerau furtul.
Lukoil înregistrează an de an pierderi în România, în condițiile în care are acces direct la o sursă ieftină de petrol de la ei de-acasă. Rafinăriile celorlalți producători merg în profit, doar ei săracii nu reușesc să facă un ban cinstit. E absurd să te gândești că ascund banii ca să nu plătească taxe, că intervenția lui Ponta nu face decât să arate că lucrurile astea se întâmplă cu acordul tacit al funcționarilor statului? Desigur că nu, mai ales că atunci când DNA-ul începe să scuture craca, Lukoil amenință că închide afacerea și pleacă. În același timp Gazprom — fără nici o explicație — reduce volumul de gaze livrate în România. A dracului coincidență.
Ce vreau să spun e că s‑ar putea ca o parte a mediului de afaceri românesc, chiar și niscai multinaționale și mari corporații, să se fi adaptat și el la specificul nostru național, ba chiar să fi început să‑i placă avantajele economice pe care corupția le aduce celor care o practică. Suntem prinși cu toții în hora minciunii și hoției și ne învârtim atât de iute că ne e tot mai greu să ne oprim sau să ieșim din joc.
Lasă un comentariu