Ea e La­vi­nia și lu­crează într-un lanț de fast-food. Știu cum o cheamă pen­tru că are un ecu­son în piept pe care este scris pre­nu­mele ei. Și mai scrie că e pa­sio­nată de mu­zică. La ce in­stru­ment cânți? o în­treb în timp ce plă­tesc. Mă pri­vește sur­prinsă, nu în­țe­lege ce mi‑a ve­nit să o în­treb așa ceva. Arăt spre ecu­son. Scrie că ești pa­sio­nată de mu­zică, mă în­tre­bam la ce in­stru­ment cânți. Râde. Nu cânt la nici un in­stru­ment, îmi place să as­cult mu­zică. E rân­dul meu să fac pe mi­ra­tul. Adică dacă îmi place să mă uit prin gea­mu­rile ca­se­lor se cheamă că sunt pa­sio­nat de de­sign in­te­rior? Nu prinde iro­nia. Treaba dum­ne­a­voas­tră ce vă pa­sio­nează. Co­rect, treaba mea.

Mă în­treb cum ar fi să auzi pe ci­neva spu­nând că e pa­sio­nat de in­for­ma­tică pen­tru că îi place să stea și să pri­vească pro­gra­ma­to­rii cum scriu li­nii de cod, cum sal­vează fiși­e­rele, cum com­pi­lează sur­sele, cum le in­sta­lează pe ser­vere. Deci, asta e pa­siu­nea lui, in­for­ma­tica. Pro­ba­bil lu­mea s‑ar amuza au­zind o ast­fel de afir­ma­ție. Se su­bîn­țe­lege că dacă ești pa­sio­nat de IT tre­buie să prac­tici o me­se­rie din do­me­niul ăsta. Dacă spui că ești pa­sio­nat de gă­tit toți în­țe­leg că gă­tești, nu că te uiți la Mas­ter­Chef. A con­suma pro­du­sul fi­nal al mun­cii și ta­len­tu­lui alt­cuiva nu va­li­dează pa­siu­nea. Pa­siu­nile pre­su­pun să con­tri­bui în mod ac­tiv. Ce­le­lalte se nu­mesc plă­ceri sau de­pen­dențe. Sau mofturi.

Însă avem mulți din­tre noi un de­ca­laj des­tul de mare în­tre în­zes­tră­rile na­tu­rale și vi­suri. Nă­zuim să fim spe­ciali, să fim re­mar­ca­bili, dar n‑avem ari­pile tre­bu­in­cioase, n‑avem an­ver­gura ne­ce­sară. Ne-am vrea cre­a­tivi, po­e­tici, in­spi­rați, dar eșuăm în sim­ple re­pro­du­ceri ale cre­a­ți­i­lor al­tora. Sau în ba­na­li­tăți bo­te­zate pom­pos și pre­zen­tate drept ima­gini sau texte cu ne­bă­nu­ite pro­fun­zimi fi­lo­zo­fice. Câ­teva frunze în­găl­be­nite de­vin “com­po­zi­ție de toamnă”. O plajă goală și în­tin­sul rece al mă­rii pro­duc “nesfâr­șită nos­tal­gie a ve­rii care a tre­cut”. Nu pu­tem ac­cepta că sun­tem ba­nali, tre­buie să ne dăm pu­țin în petic.

Și-atunci ne gă­sim pa­siuni. Ne pa­sio­nează li­te­ra­tura. Nu scriem cărți, doar le ci­tim. Ne pa­sio­nează mu­zica. Nu com­pu­nem piese și nici nu le cân­tam, doar le as­cul­tăm. Ne con­fec­țio­năm un pa­șa­port cu care să eva­dăm din ba­na­li­ta­tea pro­pri­u­lui nos­tru eu, îl ară­tăm tu­tu­ror ca pe o do­vadă că sun­tem spe­ciali, ori­gi­nali, de­di­cați: sunt pa­sio­nat. N‑ar fi fost mai cin­stit îmi place să as­cult mu­zică, îmi place să citesc?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.