Legendarul dispreț ardelenesc pentru Miticii din București tinde cu fiecare an care trece să devină tot mai contraproductiv. Într-un fel sau altul interesele bucureșteanului Mitică și ale ardeleanului Ioan — sau cum s‑o fi numind el — sunt, de fapt, convergente. Aproape de fiecare dată când s‑a pus problema votului spre dreapta, singurul — să recunoaștem — care a produs în România niște rezultate economice măcar satisfăcătoare, sprijinul principal electoral a venit de la ardeleni și de la bucureșteni. Dincolo de glumițele reciproce despre încetineală și șmecherie, Mitică și Ioan gândesc civic și politic la fel.
La fel s‑a întâmplat și la alegerile astea. Iohannis și Macovei au fost votați semnificativ în Ardeal și București de către un electorat preponderent tânăr și cu studii superioare. Lor li s‑a alăturat cu oarece timiditate orașul Iași, un alt loc unde mediul universitar își pune amprenta pe modul de gândire al electorilor. În rest harta României este de un roșu aprins și dezesperant, simbol al masei amorfe de idioți care girează de 25 de ani, cu o inconștientă voioșie, mafia politică conducătoare. Suiți pe piedestalul format din predictibilele lor voturi, obținute ușor cu o găleată, un kil de mălai sau o simplă indicație a lui taica popa, indivizi precum Ponta ne rânjesc cinic-victorioși, ca și cum ne-ar spune v‑ați prins, mințim și furăm, dar nu ne puteți face nimic, suntem aleși democratic.
Îmi amintesc anii de început ai democrației când mă aflam înconjurat de admiratori necondiționati ai lui Iliescu, singur într‑o mare de fesenism dezgustător. Mă străduiam din răsputeri să aduc argumente în favoarea votului către Rațiu și Coposu și sfârșeam întotdeauna într‑o mută disperare, ca un naufragiat care abandonează lupta pentru a supraviețui în mijlocul unei ape ale cărei țărmuri nu se zăreau. Cei din jurul meu, altminteri oameni rezonabili în interacțiunile prilejuite de banalitățile cotidiene, deveneau brusc de o cumplită stupizenie, orbi și surzi la orice argumentație logică, dispuși să‑l adore submisiv pe cel care le spunea minciuna cea mai gogonată, pe cel care le făcea promisiunea cea mai necredibilă. Privind harta roșie a României de după primul tur al prezidențialelor mi-am reamintit sentimentul acela de nefericită exasperare.
De 25 de ani ne învinge într-una democrația, arătându-ne cât de cinică este atunci când e practicată de un popor confuz și needucat. Lecția pe care refuzăm să o învățăm este că nu putem face nimic în cele doar câteva zile ale campaniilor electorale — toată zbaterea pe internet a unui grup social prea puțin numeros e inutilă. Până când Mitică și Ioan nu-și vor da mâna și nu vor face ceva împreună zi de zi, până când nu vor lucra temeinic la crearea unei conștiințe civice, vor rămâne unul șmecher, celălalt ticăit și amândoi prizonieri ai mafiei politice.
12:11
“For some scholars…education gives citizens the skills and resources needed to participate in politics. For instance, Verba et al. (1995) argue that education not only directly increases levels of participation, but also allows citizens to acquire the civic skills necessary to effectively communicate their concerns to politicians. Similarly, Rosenstone and Hansen argue that education “imparts the knowledge and skills most essential to a citizen’s task .…Because of their schooling, the well educated have the skills people need to understand the abstract subject of politics, to follow the political campaign, and to research and evaluate the issues and candidates” (1993, p. 136). From this point of view, it is the process of formal education that causes increased political participation.” (Berinsky/Lenz)