Împarte cu prietenii










Submit

Ironii, paradoxuri

Există cu sigu­ranță un soi de iro­nie a fap­te­lor, năs­cută din înlăn­țu­i­rea lor apa­rent alea­toare, dar plină de sem­ni­fi­ca­ție. Une­ori e o iro­nie cu note de dra­ma­tism, alte­ori amu­zantă, ori poate că hazul ei depinde de cel ce o per­cepe. Nu e neo­biș­nuit ca ceea ce pare comic sau pur și sim­plu inso­lit pen­tru unii să fie dra­ma­tic pen­tru alții.

Vic­tor Ponta a câști­gat pri­mul tur al ale­ge­ri­lor pre­zi­den­ți­ale. Între cir­cum­scrip­ți­ile unde a fost vic­to­rios este și cea din Coreea de Nord, o țară unde demo­cra­ția nu este toc­mai la ea acasă. Iro­nia fap­tu­lui ar fi tre­cut poate prea puțin obser­vată dacă n-ar fi fost urmată de ști­rea că tot el a câști­gat ale­ge­rile în Repu­blica Mol­dova, o altă țară unde sta­tul de drept și demo­cra­ția sunt mai degrabă expre­sii de dic­țio­nar. Coin­ci­dențe, veți spune. Vă mai dau una: la Ora­dea sin­gu­rele sec­ții unde Ponta l-a învins pe Iohan­nis au fost cele orga­ni­zate în puș­că­rii.

Și iro­ni­ile con­ti­nuă, din păcate nu la fel de amu­zante. După prima rundă, iată că dom­nul Vic­tor se gân­dește la ali­anțe pen­tru al doi­lea tur. UDMR-ul, inte­re­sat de auto­no­mia maghia­ri­lor, îl găsește — para­do­xal — mai pre­dis­pus la com­pro­mi­suri poli­tice în favoa­rea fede­ra­li­ză­rii țării decât pe sasul Iohan­nis, care ar tre­bui să fie teo­re­tic mai sen­si­bil la subiec­tele legate de mino­ri­tăți. Vadim Tudor începe prin a tuna și ful­gera că a fost furat la urne — de cine alt­ci­neva decât de orga­ni­za­to­rii ale­ge­ri­lor, adică de Ponta — dar sfâr­șește prin a-l sus­ține para­do­xal pe pre­zump­ti­vul hoț, căci tre­buie să se ter­mine o dată cu ares­tă­rile abu­zive pre­cum cele ale lui Năs­tase și Hre­ben­ciuc. Iro­nia face ca moti­vul sus­ți­ne­rii să fie toc­mai ceea ce Ponta neagă și o parte a soci­e­tă­ții civile acuză că se va întâm­pla dacă pese­dis­tul iese pre­șe­dinte: sub­mi­na­rea și sub­or­do­na­rea poli­tică a jus­ti­ției.

Curva poli­tică Tări­ceanu se gră­bește și ea să ofere sus­ți­ne­rea sa. Desi­gur, pos­tul de prim-ministru îi surâde teri­bil, mai ales că din acea pozi­ție, cu acces la împăr­ți­rea buge­tu­lui de stat, va putea momi în PLR puți­nii pri­mari libe­rali care nu au pro­fi­tat de ordo­nanța tra­seiș­ti­lor. Meleș­canu îl sus­ține și el pe Ponta și pri­mește în schimb un post de con­si­lier la Cotro­ceni. Dia­co­ne­scu, fire prag­ma­tică, zice că se mai gân­dește și va decide în func­ție de ce îi oferă fie­care. Tro­cul poli­tic e pe față, nu dai fără să pri­mești ceva la schimb — ce-ar fi dacă i s-ar da o licență de emi­sie pen­tru OTV ca să-și revi­ta­li­zeze sucom­ba­tul par­tid? La masa tra­ta­ti­ve­lor se așează pe rând toate cre­a­tu­rile cir­cu­lui poli­tic româ­nesc: min­ci­no­sul pato­lo­gic, oport­u­nis­tul maghiar, smin­ti­tul națio­na­list, curva poli­tică și sen­zațio­na­lul sal­tim­banc. Iro­nic sau nu, cân­dva s-au scui­pat și detes­tat reci­proc. Para­do­xal sau nu, azi sunt uniți de ace­leași ambi­ții și obiec­tive.

Pe blo­gul său per­so­nal, pese­dis­tul Vasile Dâncu scrie des­pre gre­șe­lile pe care le poate face un can­di­dat în turul doi:

Poate pierde ale­ge­rile și can­di­da­tul hap­sân, cel care caută să adune totul, să ia tot ce se poate lua, fără un cal­cul exact al con­se­cin­țe­lor. Face ali­anțe cu toată lumea, fără să se uite la incom­pa­ti­bi­li­tăți. Când ai obiș­nuit elec­to­ra­tul tău cu dis­cur­sul că unele par­tide sunt for­mate din hoți și tră­dă­tori, când ai spus că nu o să faci nici­o­dată o ali­anță și, în ulti­mul moment, te îmbră­ți­șezi cu hoții sau tră­dă­to­rii, o parte din elec­to­ra­tul tău poate să nu înțe­leagă ges­tul ca fiind prag­ma­tic și nece­sar și te poate părăsi pen­tru că ești imo­ral, tră­dă­tor, nu te ții de cuvânt.

Gus­tați com­bi­na­ția de iro­nie și para­dox: socio­lo­gul de casă al PSD explică cu subiect și pre­di­cat cât de greșit e ceea ce face can­di­da­tul par­ti­du­lui său.

Pri­vite din unghiuri dife­rite, rea­li­tă­țile pot fi înțe­lese dife­rit. Înlăn­țu­i­rea fap­te­lor ce i-au adus împre­ună pe acești mafi­oți și cir­cari s-ar putea să le pară de o iro­nie amu­zantă și pro­ba­bil că așa ar și fi dacă nu s-ar referi la noi și la viața noas­tră. Votan­ții idi­o­ții ai lui Ponta vor plăti într-un fel sau altul ale­ge­rea pe care o fac, atâta doar că ei nu vor înțe­lege nici­o­dată unde au greșit și vor con­ti­nua să apla­ude întâm­plă­rile de acum, savu­roase subiecte de circ medi­a­tic la Antena 3, inca­pa­bili să anti­ci­peze că ele vor con­duce mai apoi — para­do­xal — la ace­leași nea­jun­suri pe care le-au avut și îna­inte de a-și vota favo­ri­tul. 25 de ani de demo­cra­ție ori­gi­nală dove­desc că nu sunt în stare să învețe nimic.

Există o sumă de oameni care per­cep în mod dra­ma­tic aceste iro­nii si para­do­xuri. O parte a lor sunt aici, în Româ­nia. Pen­tru ei con­se­cin­țele se vor simți acut, în fie­care zi a vie­ții lor. Exas­pe­ra­rea lor se naște din nepu­tința de a opri răul să se pro­page. Alții sunt departe, aiu­rea, prin lume. Pen­tru ei aceste înlăn­țu­iri de întâm­plări sunt doar motiv de prin­ci­pi­ale frus­trări civice. Mâine, după ale­geri, viața lor va con­ti­nua la fel ca și ieri, netul­bu­rată de fap­tul că un mito­man corupt și pla­gi­a­tor devine pre­șe­din­tele Româ­niei.

Mai e ceva de făcut? Iohan­nis are de recu­pe­rat vreo 900 de mii de voturi, plus votu­rile venite către Ponta de la vadi­miști, dia­co­nești și tări­ceni. Pro­ba­bil că ale­gă­to­rii lui Maco­vei și Udrea vor pune umă­rul să aco­pere acest deca­laj, dar nu va fi de ajuns. Sin­gura sal­vare a celor ce mai speră în jus­ti­ție și în sta­tul de drept este buna jude­cată poli­tică a maghia­ri­lor cărora — para­do­xal — le vom refuza totuși auto­no­mia și mobi­li­za­rea la vot a celor din stră­i­nă­tate cărora — iro­nic — aceste ale­geri nu le aduc mai nimic.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Alice

    Eu nu cred că viața celor din stră­i­nă­tate va con­ti­nua netul­bu­rată. Pen­tru des­tui de mulți din­tre ei, li se va fura spe­ranța, visul că într-o zi se pot întoarce acasă. E ade­vă­rat, nu e nimic mate­rial și nu în regis­trul con­se­cin­țe­lor coti­diene, dar cu atât mai mult mai tul­bu­ră­tor.

    0
    0
  2. Alice

    A, și răsco­li­tor, pen­tru că le aduce aminte de moti­vele ple­că­rii.

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *