Sunt convins că un adevărat om de stat trebuie să-și reprime sentimentele personale atunci când se află în fața unor decizii capitale, când miza este soarta țării în fruntea căreia se află. Trebuie să poată uita de sine în clipe de cumpănă, când instinctele sale firești, slăbiciunile sale umane i‑ar cere să acționeze în chipuri ce ar păgubi pe cei ce îi reprezintă. Prețul sacrificiului individual, al călcării pe orgoliu, al plecării umilite a frunții sau al înfrânării gestului răzbunător e întotdeauna mai mic decât cel al intereselor țării.
În egală măsură, atunci când miza este una personală, un adevărat om de stat trebuie să dovedească verticalitatea principiilor în care crede și în numele cărora a primit mandatul celor pe care îi reprezintă. Onestitatea, demnitatea și competența sunt — de pildă — valori subînțeles subscrise nu doar celui ce ocupă o înaltă funcție în stat, ci și celui ce aspiră la ea. A abdica de la ele este dovada unei incompatibilități fundamentale a individului cu funcția către care năzuiește sau pe care o îndeplinește. În țările unde democrația e practicată la acest nivel de civilizație demisia de onoare este gestul minimal de igienă atunci când asupra unui înalt funcționar de stat plutește îndoiala cinstei, competenței sau demnității sale.
Nu vă fac o teorie. Introduc doar așteptările pe care eu le am față de un președinte sau un candidat la președinție. Și să vă explic de ce pentru mine Victor Ponta nu va fi niciodată președintele României, indiferent care va fi rezultatul acestor alegeri. Dacă va fi ales, voi spune oricui mă întreabă că, în lipsa unui adevărat om de stat, suntem conduși de o persoană nominalizată temporar ca stătător în scaunul prezidențial.
Căci nu poți fi un om de stat atunci când afirmi cu claritate că după venirea ta în funcție se va termina cu ordinele primite din afară, pentru că noi, în România, știm mai bine ce ne trebuie. Mai întâi pentru că minți — România nu primește ordine din afară, ci i se reamintesc regulile pe care le‑a convenit atunci când a aderat la structurile internaționale din care face parte: democrație, stat de drept, libertate individuală, respect față de cetățean. Apoi pentru că faci un rău imens țării în planul imaginii, sugerând că ești pregătit să încalci convențiile la care te-ai angajat să fii parte, că întreaga țară și fiecare român sunt dornici să-și ignore promisiunile și să-și calce cuvântul dat. Nu există imunitate pentru astfel de “afirmațiile politice”, nu există scuze sau explicații pentru rostirea lor din postura de om politic, prim ministru sau candidat la președinție, căci vorbești în numele unui popor care nu te‑a mandatat niciodată să le exprimi.
Iar ca prezumptiv individ onest, demn și competent nu poți să te asociezi politic cu cel care acum o lună te‑a terfelit public în modul cel mai josnic, călcându-ți în picioare demnitatea. Pamfletul lui Vadim despre Ponta și soția sa este opera unui dement pe care legile României nu îl pot închide în azilul unde i‑ar fi locul. Cu tot disprețul meu pentru politicianul Ponta, căruia îi contest vehement onestitatea, demnitatea și competența, nu simt nici un fel de satisfacție atunci când citesc o astfel de mizerie ce îi este adresată. Faptul că eu sunt dezgustat, iar el găsește de cuviință să‑i strângă mâna autorului în schimbul unei ipotetice susțineri electorale ce nu valorează nici cât o ceapă degerată, dovedește că disprețul meu e întemeiat. Miza alegerilor nu este una a țării, ci a lui personală, căci România nu piere dacă nu‑l așează în fruntea sa. Dispus să-și negocieze demnitatea pentru a urca pe scara funcțiilor, Ponta dovedește că nu merită să‑i fie președinte.
Lasă un comentariu