Am avut cu­ri­o­zi­ta­tea ieri să arunc o pri­vire pe pa­gina de Fa­ce­book a lui Vic­tor Ponta. Vro­iam să văd ce scrie sus­ți­nă­to­ri­lor săi după ce și‑a re­ve­nit din șo­cul ne­aș­tep­ta­tei în­frân­geri, cât de sin­ceră este afir­ma­ția sa că a în­țe­les me­sa­jul trans­mis de elec­to­rat. Une­ori am nai­vi­tăți din as­tea, mă ilu­zio­nez că oa­me­nii pot de­veni mai buni. Știu, sunt cam bă­trân pen­tru a le mai avea.

N‑am gă­sit ni­mic din ceea ce aș fi vrut să des­co­păr. Deo­cam­dată sunt ace­leași pa­te­tice slo­ga­nuri de cam­pa­nie, ace­leași mul­țu­miri adre­sate ce­lor care l‑au vo­tat și ace­leași pro­mi­siuni de a‑i re­pre­zenta. Vic­tor Ponta joacă acum car­tea sta­tor­ni­ciei. Pla­sat de par­tea unei mi­no­ri­tăți, ideea lui pare să fie hai­deți să aș­tep­tăm până când al­ții vor trece de par­tea mea și vom re­de­veni o ma­jo­ri­tate. Ace­eași idee res­piră și din co­men­ta­ri­ile fa­ni­lor: dum­ne­a­voas­tră sun­teți pre­șe­din­tele nos­tru, cei­lalți sunt com­plet ră­tă­ciți sau ma­ni­pu­lați, re­zis­tați căci vom reveni.

Cu si­gu­ranță ați ob­ser­vat că de fi­e­care dată când in­tri pe o pa­gină de Fa­ce­book ți se afi­șează câte și cine din­tre con­e­xiu­nile tale i‑au dat deja like, în­cu­ra­jându-te să te ală­turi lor. Așa am des­co­pe­rit că un nu­măr de oa­meni, pe care îi cu­nosc sau nu în viața re­ală, dar care sunt ci­ti­tori ai blo­gu­lui meu, sunt ad­mi­ra­to­rii pa­gi­nii lui Vic­tor Ponta. Nu mă de­ran­jează asta. M‑am mi­rat însă să ci­tesc niște co­men­ta­rii ale unora din­tre ei ex­trem de apre­cia­tive la adresa li­de­ru­lui pe­se­dist, con­tra­pu­nându-se lo­gic al­tor opi­nii pe care le ex­pri­ma­seră în co­men­ta­ri­ile la ar­ti­co­lele mele. Căci, orice s‑ar spune, nici­o­dată n‑am fost ama­bil cu acest per­so­naj po­li­tic. Lu­mea e di­versă și asta e bine. Lu­mea e in­co­e­rentă și asta e trist.

Pa­gina de Fa­ce­book a lui Vic­tor Ponta este o lume stra­nie. În ea nu există nici o re­fe­rire la fai­mo­sul pla­giat, nici un cu­vânt care să amin­tească mă­car de po­si­bi­li­ta­tea ca fos­tul can­di­dat să aibă vreun cu­sur, nici o alu­zie la re­cu­noaș­te­rea vre­u­nui in­suc­ces al tre­cu­tu­lui. E un exer­ci­țiu per­fect de auto-ad­mi­ra­ție în apla­u­zele su­por­te­ri­lor. Auto­cri­tica este una­nim re­pu­di­ată. Pri­vind spre ei în­șiși, fa­nii lui Ponta se văd pro­ba­bil per­fecți, ca și el.

De­parte de mine gân­dul că cei ce îl ad­miră pe Ponta sunt răul ab­so­lut. Mulți vor fi fi­ind oa­meni apa­rent re­zo­na­bili atunci când îi în­tâl­nești în lu­mina co­ti­dia­nu­lui. Ceea ce îi des­parte de mine și, pro­ba­bil, de mulți din­tre cei ce s‑au opus aces­tui po­li­ti­cian este scara va­lo­ri­lor. Pen­tru mine min­ciuna este inac­cep­ta­bilă, lipsa de onoare este de­gra­dantă, ab­sența scru­pu­le­lor este con­dam­na­bilă. Văd aceste de­fecte în Vic­tor Ponta și nu i le pot trece cu ve­de­rea pen­tru că nu le re­gretă și nici nu do­rește să le în­drepte în vreun fel. Nici su­por­te­rii săi nu le neagă, con­tra­ar­gu­men­tele lor sunt de ge­nul și al­ții sunt la fel sau chiar mai rău. Deci ve­dem toți răul, dar unii sunt echi­pați mo­ral pen­tru a‑l aco­moda în viața lor în nu­mele unor com­pro­mi­suri pe care nu le re­cu­nosc deschis.

Și, de fapt, nu e vorba doar de acest po­li­ti­cian. În egală mă­sură pu­tem găsi exem­ple si­mi­lare în ori­care altă zonă a cla­sei po­li­tice. Cum de pu­tem în­gă­dui imo­ra­li­ta­tea po­li­ti­cie­ni­lor doar pen­tru că avem sim­pa­tii ide­o­lo­gice, in­te­rese per­so­nale, so­li­da­ri­tăți imo­rale sau in­con­ști­ente parti-pris-uri? Până la urmă nu poate fi de­cât o ches­tiune de pri­o­ri­tate a unor va­lori ce vin din mo­rala per­so­nală, do­bân­dită prin edu­ca­ție. Și uite așa ne în­toar­cem la cu­vân­tul cheie al vre­mu­ri­lor noas­tre. Mulți avem aș­tep­ta­rea asta: re­lan­sa­rea edu­ca­ției. Însă vor­bim doar des­pre școală. În­tre­ba­rea cea mai grea este: cum am pu­tea rea­duce scara fi­rească a va­lo­ri­lor în so­ci­e­ta­tea ro­mâ­nească? Prin ce mij­loace să ne (re)educăm?

Dar, mai ales, cum va re­ac­ționa so­ci­e­ta­tea în fața unui pre­șe­dinte ce se anunță in­transi­gent, care va con­tra­pune cla­sei po­li­tice nu ar­gu­men­tele par­ti­zane ale unui par­tid sau ide­o­lo­gii, ci vir­tu­țile mo­rale pe care de­cla­ra­tiv le apre­ciem cu to­ții? Ne vom apăra pre­fe­ra­ții po­li­tici chiar dacă vor fi de­mas­cați ca imo­rali? Ne vom sus­penda do­rința, ve­he­ment de­cla­rată, de cin­ste și com­pe­tență de dra­gul sim­pa­ti­i­lor po­li­tice sau a in­te­re­se­lor de grup so­cial? Căci e lim­pede, bă­sis­mul nu mai există. În lo­cul său se va in­sta­ura un cu to­tul alt dis­curs, un cu to­tul alt com­por­ta­ment. Ce vom alege?

Vom pre­fera să pier­dem de­cât să fim mâr­lani sau să fim mâr­lani de­cât să pierdem?


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.