Împarte cu prietenii










Submit

Despre înfrângere și mârlănie

Am avut curi­o­zi­ta­tea ieri să arunc o pri­vire pe pagina de Face­book a lui Vic­tor Ponta. Vro­iam să văd ce scrie sus­ți­nă­to­ri­lor săi după ce și-a reve­nit din șocul neaș­tep­ta­tei înfrân­geri, cât de sin­ceră este afir­ma­ția sa că a înțe­les mesa­jul trans­mis de elec­to­rat. Une­ori am nai­vi­tăți din astea, mă ilu­zio­nez că oame­nii pot deveni mai buni. Știu, sunt cam bătrân pen­tru a le mai avea.

N-am găsit nimic din ceea ce aș fi vrut să des­co­păr. Deo­cam­dată sunt ace­leași pate­tice slo­ga­nuri de cam­pa­nie, ace­leași mul­țu­miri adre­sate celor care l-au votat și ace­leași pro­mi­siuni de a-i repre­zenta. Vic­tor Ponta joacă acum car­tea sta­tor­ni­ciei. Pla­sat de par­tea unei mino­ri­tăți, ideea lui pare să fie hai­deți să aștep­tăm până când alții vor trece de par­tea mea și vom rede­veni o majo­ri­tate. Ace­eași idee res­piră și din comen­ta­ri­ile fani­lor: dum­ne­a­voas­tră sun­teți pre­șe­din­tele nos­tru, cei­lalți sunt com­plet rătă­ciți sau mani­pu­lați, rezis­tați căci vom reveni.

Cu sigu­ranță ați obser­vat că de fie­care dată când intri pe o pagină de Face­book ți se afi­șează câte și cine din­tre con­e­xiu­nile tale i-au dat deja like, încurajându-te să te ală­turi lor. Așa am des­co­pe­rit că un număr de oameni, pe care îi cunosc sau nu în viața reală, dar care sunt citi­tori ai blo­gu­lui meu, sunt admi­ra­to­rii pagi­nii lui Vic­tor Ponta. Nu mă deran­jează asta. M-am mirat însă să citesc niște comen­ta­rii ale unora din­tre ei extrem de apre­cia­tive la adresa lide­ru­lui pese­dist, contrapunându-se logic altor opi­nii pe care le expri­ma­seră în comen­ta­ri­ile la arti­co­lele mele. Căci, orice s-ar spune, nici­o­dată n-am fost ama­bil cu acest per­so­naj poli­tic. Lumea e diversă și asta e bine. Lumea e inco­e­rentă și asta e trist.

Pagina de Face­book a lui Vic­tor Ponta este o lume stra­nie. În ea nu există nici o refe­rire la fai­mo­sul pla­giat, nici un cuvânt care să amin­tească măcar de posi­bi­li­ta­tea ca fos­tul can­di­dat să aibă vreun cusur, nici o alu­zie la recu­noaș­te­rea vre­u­nui insuc­ces al tre­cu­tu­lui. E un exer­ci­țiu per­fect de auto-admirație în apla­u­zele supor­te­ri­lor. Auto­cri­tica este una­nim repu­di­ată. Pri­vind spre ei înșiși, fanii lui Ponta se văd pro­ba­bil per­fecți, ca și el.

Departe de mine gân­dul că cei ce îl admiră pe Ponta sunt răul abso­lut. Mulți vor fi fiind oameni apa­rent rezo­na­bili atunci când îi întâl­nești în lumina coti­dia­nu­lui. Ceea ce îi des­parte de mine și, pro­ba­bil, de mulți din­tre cei ce s-au opus aces­tui poli­ti­cian este scara valo­ri­lor. Pen­tru mine min­ciuna este inac­cep­ta­bilă, lipsa de onoare este degra­dantă, absența scru­pu­le­lor este con­dam­na­bilă. Văd aceste defecte în Vic­tor Ponta și nu i le pot trece cu vede­rea pen­tru că nu le regretă și nici nu dorește să le îndrepte în vreun fel. Nici supor­te­rii săi nu le neagă, con­tra­ar­gu­men­tele lor sunt de genul și alții sunt la fel sau chiar mai rău. Deci vedem toți răul, dar unii sunt echi­pați moral pen­tru a-l aco­moda în viața lor în numele unor com­pro­mi­suri pe care nu le recu­nosc des­chis.

Și, de fapt, nu e vorba doar de acest poli­ti­cian. În egală măsură putem găsi exem­ple simi­lare în ori­care altă zonă a cla­sei poli­tice. Cum de putem îngă­dui imo­ra­li­ta­tea poli­ti­cie­ni­lor doar pen­tru că avem sim­pa­tii ide­o­lo­gice, inte­rese per­so­nale, soli­da­ri­tăți imo­rale sau incon­ști­ente parti-pris-uri? Până la urmă nu poate fi decât o ches­tiune de pri­o­ri­tate a unor valori ce vin din morala per­so­nală, dobân­dită prin edu­ca­ție. Și uite așa ne întoar­cem la cuvân­tul cheie al vre­mu­ri­lor noas­tre. Mulți avem aștep­ta­rea asta: relan­sa­rea edu­ca­ției. Însă vor­bim doar des­pre școală. Între­ba­rea cea mai grea este: cum am putea rea­duce scara firească a valo­ri­lor în soci­e­ta­tea româ­nească? Prin ce mij­loace să ne (re)educăm?

Dar, mai ales, cum va reac­ționa soci­e­ta­tea în fața unui pre­șe­dinte ce se anunță intransi­gent, care va con­tra­pune cla­sei poli­tice nu argu­men­tele par­ti­zane ale unui par­tid sau ide­o­lo­gii, ci vir­tu­țile morale pe care decla­ra­tiv le apre­ciem cu toții? Ne vom apăra pre­fe­ra­ții poli­tici chiar dacă vor fi demas­cați ca imo­rali? Ne vom sus­penda dorința, vehe­ment decla­rată, de cin­ste și com­pe­tență de dra­gul sim­pa­ti­i­lor poli­tice sau a inte­re­se­lor de grup social? Căci e lim­pede, băsis­mul nu mai există. În locul său se va insta­ura un cu totul alt dis­curs, un cu totul alt com­por­ta­ment. Ce vom alege?

Vom pre­fera să pier­dem decât să fim mâr­lani sau să fim mâr­lani decât să pier­dem?


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *