Împarte cu prietenii










Submit

Pas cu pas

În adân­cul sufle­tu­lui lor, mulți români — din­tre cei ce l-au votat pe Iohan­nis — tră­iesc cu nos­tal­gia dez­a­mă­gi­rii. Căci dez­a­mă­gi­rea a fost cea care ne-a înso­țit de-a lun­gul a mul­tor ani de zile și cum am putea-o uita în doar câteva clipe? Ală­turi de ei, o lume întreagă de votanți pese­diști pân­desc clipa tri­um­fu­lui, ziua când vor fi avut drep­tate, dovada care îi va îndrep­tăți să spună: neam­țul nu-i bun de pre­șe­dinte. Avem o neîn­do­ioasă încli­nare națio­nală spre pesi­mis­mul anti­ci­pat — fie­care îl pur­tăm puțin în noi pe cio­ba­nul mio­ri­tic care nu luptă pen­tru viața lui, nici măcar nu alege solu­ția lașă, dar sănă­toasă, a fugii, ci se pre­gă­tește să se lase ucis. Cum ajun­gem de la această Româ­nie a renun­ță­rii dez­a­mă­gite la Româ­nia lucru­lui bine făcut?

Toți sun­tem acum cu ochii pe fie­care miș­care a nou­lui pre­șe­dinte. Cine îl încon­joară și cine nu, unde se duce și unde nu, ce spune și ce tace. Mulți au lista exactă a locu­ri­lor unde Iohan­nis ar tre­bui să meargă, a lucru­ri­lor pe care ar tre­bui să le ros­tească și, mai ales, a antu­ra­ju­lui pe care ar tre­bui să și-l aleagă. Pus în pie­lea lui, recu­nosc că m-aș simți încor­se­tat, ca și cum aș purta un cos­tum cu două numere mai mic decât măsura mea într-un moment când s-ar cere să fiu natu­ral și flu­ent în ges­tică.

Româ­nia poli­tică e popu­lată cu orice în afară de fete mari. E greu — dacă e cumva posi­bil — să aduni o duzină de oameni des­pre care să nu se poată spune nimic rău. Mai toți au căl­cat strâmb undeva în tre­cut, fie printr-o decla­ra­ție nein­spi­rată, fie printr-un par­ti­za­nat dezo­no­rant, fie prin vreo formă de tra­se­ism poli­tic. Cău­tând nepă­ta­tul, sfâr­șești aban­donând. Cum să-ți alcă­tu­iești, deci, o echipa de con­si­li­eri per­fectă?

Iar Cotro­ce­niul nu este chiar locul potri­vit expe­ri­men­tu­lui. Nici unii nu ne-am dori să asis­tăm la vreo monu­men­tală gafă legi­sla­tivă sau diplo­ma­tică pro­dusă din stân­gă­cia unui con­si­lier neex­pe­ri­men­tat, ales după cri­te­riul "ori­gi­nii sănă­toase". Fără îndo­ială, există un bagaj mini­mal de cunoș­tințe pe care cineva tre­buie să le aibă pen­tru a lucra în direct con­tact cu pre­șe­din­tele Româ­niei, iar acest bagaj nu se învață decât prin prac­tică poli­tică la un anu­mit nivel. Și ast­fel ajun­gem la dilema pe care, pro­ba­bil, o are în acest moment Iohan­nis: ce e de pre­fe­rat, să nu dez­a­mă­gești poli­tic ris­când com­pro­mi­sul moral sau să nu dez­a­mă­gești moral ris­când gafa poli­tică?

Dru­mul către Româ­nia lucru­lui bine făcut e lung și ane­vo­ios încă de la înce­put. Și poate că înce­pu­tul e chiar mai greu decât res­tul dru­mu­lui, căci e nevoie să ne aban­do­năm pri­e­teni dragi: dez­a­mă­gi­rea amară, pesi­mis­mul cinic, lamen­ta­ția plân­gă­cioasă. Dar nu e decât un sin­gur mod de a reuși: pas cu pas. Iar cei ce pân­dim încă gre­șe­lile celor din jur ar tre­bui să ne între­băm dacă această febrilă aștep­tare a dez­a­mă­gi­rii nu e cumva scuza noas­tră pen­tru a nu porni la drum.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *