Există ne­în­do­ios o te­ri­bilă ape­tență a noas­tră, a ro­mâ­ni­lor, pen­tru per­fec­țiune. Dacă ea s‑ar ma­ni­festa și re­fle­xiv, apli­cându-ne nouă în­șine pro­pri­ile pre­ten­ții, pro­ba­bil că am fi de­pă­șit până acum ca na­ție pe ja­po­nezi și ger­mani, cei care sunt as­tăzi eta­loane în pri­vința aten­ției la de­ta­liu. Din fe­ri­cire pen­tru cei­lalți, noi nă­zuim la per­fec­țiu­nea ce­lor­lalți, nici­de­cum a noas­tră. Pen­tru si­nele pro­priu avem ne­mă­su­rate can­ti­tăți de to­le­ranță ama­bilă și în­țe­le­gere bi­ne­vo­itoare. Dar când vine vorba des­pre ce­lă­lalt, com­pro­mi­sul este ab­so­lut ex­clus și ne trans­for­măm în cei mai chi­ți­bu­șari critici.

Iată de ce sun­tem atât de cri­tici la adresa con­si­li­e­ri­lor pe care și i‑a ales Iohan­nis. Nu ac­cep­tăm ni­mic mai pu­țin de­cât per­fec­țiu­nea. Și cum s‑ar pu­tea ea ma­ni­festa de­cât printr‑o exem­plară co­lec­ție de sfinți și fe­cioare ne­pri­hă­nite? Por­tre­tul ro­bot al ce­lui ce ar fi în­drep­tă­țit să ocupe un loc de‑a dreapta sau de‑a stânga no­u­lui pre­șe­dinte e lesne de al­că­tuit, dacă adu­năm la un loc pre­ten­ți­ile noas­tre. In­te­lec­tu­a­lii vor un con­si­lier cult, care a scris deja re­mar­ca­bile lu­crări ori­gi­nale în do­me­niul său de ex­per­tiză, dea­su­pra ori­că­rei sus­pi­ciuni de pla­giat. So­ci­e­ta­tea ci­vilă vrea un con­si­lier care să fi avut în­tot­dea­una o ire­pro­șa­bilă ver­ti­ca­li­tate po­li­tică, fără să fi schim­bat vreo­dată par­ti­dul și fără să fi pro­nun­țat vreo­dată fraze in­de­zi­ra­bile. Monde­nii vor un con­si­lier bine îm­bră­cat, în pas cu moda vre­mu­ri­lor și — ne­a­pă­rat — pre­zen­ta­bil, dacă nu cumva chiar sexi. Cât des­pre ca­rismă, sun­tem una­nimi: ori­cât de multă ar avea, tot nu‑i de ajuns.

Ve­deți deci că a alege con­si­li­e­rii e o treabă ușoară, de vreme ce pro­fi­lul per­soa­nei dezi­ra­bile este atât de clar cre­io­nat. Dom­nu­lui Iohan­nis nu‑i mai rămâne de­cât să ada­uge ce­rin­țele pro­fe­sio­nale obli­ga­to­rii și să pur­ceadă la se­lec­ția con­si­li­e­ru­lui per­fect din­tre ne­nu­mă­ra­ții can­di­dați care abu­ndă în ju­rul său. Căci po­li­tica ro­mâ­nească e re­nu­mită pen­tru fap­tul că e po­pu­lată doar de oa­meni culți, com­pe­tenți, ele­ganți, pre­zen­ta­bili, in­te­li­genți și demni.

Fap­tul că nu se în­tâm­plă toate as­tea ne cam dez­a­mă­gește. Semne de în­tre­bare apar dea­su­pra pre­șe­din­te­lui și ale­ge­ri­lor sale. De ce îl ia pe Dan Mi­ha­la­che, un tra­se­ist po­li­tic care a vor­bit de rău pe ANI și pe ame­ri­cani? Ce ne­voie are de Ge­orge Scu­taru care a sus­ți­nut sus­pen­da­rea din 2012 a fos­tu­lui pre­șe­dinte? Dar de An­drei Mu­raru, care s‑a fo­lo­sit de cer­ce­ta­rea re­pre­siu­nii co­mu­niste ca de o tram­bu­lină po­li­tică? Și ce e cu această Ta­tiana Ni­cu­lescu Bran care ha­bar n‑are de PR? Cum a pu­tut să ig­nore re­co­man­dă­rile noas­tre și să aleagă altceva?

E lim­pede: asis­tăm la o ca­cealma. De­geaba ne-am pus spe­ran­țele într-un om nou. Toate se vor în­toarce la sta­rea di­na­inte. Ufff! Ce ușu­rare și pen­tru noi! Acum pu­tem să bom­bă­nim ne­con­te­nit și să ne ve­dem de vie­țile noas­tre ca și până acum: o în­vâr­teală șme­che­rească, o eva­ziune mică, o șpă­guță ne­vi­no­vată. Cât des­pre po­li­tică, e clar: n‑ai cu cine, do­m’le! Niște es­croci, niște șpă­gari, niște ban­diți! Toți!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.