Există neîndoios o teribilă apetență a noastră, a românilor, pentru perfecțiune. Dacă ea s‑ar manifesta și reflexiv, aplicându-ne nouă înșine propriile pretenții, probabil că am fi depășit până acum ca nație pe japonezi și germani, cei care sunt astăzi etaloane în privința atenției la detaliu. Din fericire pentru ceilalți, noi năzuim la perfecțiunea celorlalți, nicidecum a noastră. Pentru sinele propriu avem nemăsurate cantități de toleranță amabilă și înțelegere binevoitoare. Dar când vine vorba despre celălalt, compromisul este absolut exclus și ne transformăm în cei mai chițibușari critici.
Iată de ce suntem atât de critici la adresa consilierilor pe care și i‑a ales Iohannis. Nu acceptăm nimic mai puțin decât perfecțiunea. Și cum s‑ar putea ea manifesta decât printr‑o exemplară colecție de sfinți și fecioare neprihănite? Portretul robot al celui ce ar fi îndreptățit să ocupe un loc de‑a dreapta sau de‑a stânga noului președinte e lesne de alcătuit, dacă adunăm la un loc pretențiile noastre. Intelectualii vor un consilier cult, care a scris deja remarcabile lucrări originale în domeniul său de expertiză, deasupra oricărei suspiciuni de plagiat. Societatea civilă vrea un consilier care să fi avut întotdeauna o ireproșabilă verticalitate politică, fără să fi schimbat vreodată partidul și fără să fi pronunțat vreodată fraze indezirabile. Mondenii vor un consilier bine îmbrăcat, în pas cu moda vremurilor și — neapărat — prezentabil, dacă nu cumva chiar sexi. Cât despre carismă, suntem unanimi: oricât de multă ar avea, tot nu‑i de ajuns.
Vedeți deci că a alege consilierii e o treabă ușoară, de vreme ce profilul persoanei dezirabile este atât de clar creionat. Domnului Iohannis nu‑i mai rămâne decât să adauge cerințele profesionale obligatorii și să purceadă la selecția consilierului perfect dintre nenumărații candidați care abundă în jurul său. Căci politica românească e renumită pentru faptul că e populată doar de oameni culți, competenți, eleganți, prezentabili, inteligenți și demni.
Faptul că nu se întâmplă toate astea ne cam dezamăgește. Semne de întrebare apar deasupra președintelui și alegerilor sale. De ce îl ia pe Dan Mihalache, un traseist politic care a vorbit de rău pe ANI și pe americani? Ce nevoie are de George Scutaru care a susținut suspendarea din 2012 a fostului președinte? Dar de Andrei Muraru, care s‑a folosit de cercetarea represiunii comuniste ca de o trambulină politică? Și ce e cu această Tatiana Niculescu Bran care habar n‑are de PR? Cum a putut să ignore recomandările noastre și să aleagă altceva?
E limpede: asistăm la o cacealma. Degeaba ne-am pus speranțele într-un om nou. Toate se vor întoarce la starea dinainte. Ufff! Ce ușurare și pentru noi! Acum putem să bombănim necontenit și să ne vedem de viețile noastre ca și până acum: o învârteală șmecherească, o evaziune mică, o șpăguță nevinovată. Cât despre politică, e clar: n‑ai cu cine, dom’le! Niște escroci, niște șpăgari, niște bandiți! Toți!
Lasă un comentariu