Sfinți și fecioare neprihănite

Există neîn­doios o teri­bilă ape­tență a noas­tră, a românilor, pen­tru per­fecți­une. Dacă ea s‑ar man­i­festa și reflexiv, aplicându-ne nouă înșine pro­pri­ile pre­tenții, prob­a­bil că am fi depășit până acum ca nație pe japonezi și ger­mani, cei care sunt astăzi etaloane în priv­ința atenției la detaliu. Din feri­cire pen­tru ceilalți, noi năzuim la per­fecți­unea celor­lalți, nicide­cum a noas­tră. Pen­tru sinele pro­priu avem nemă­surate can­tități de tol­er­anță ama­bilă și înțelegere binevoitoare. Dar când vine vorba despre celălalt, com­pro­misul este abso­lut exclus și ne trans­for­măm în cei mai chițibușari crit­ici.

Iată de ce sun­tem atât de crit­ici la adresa con­silier­ilor pe care și i‑a ales Iohan­nis. Nu accep­tăm nimic mai puțin decât per­fecți­unea. Și cum s‑ar putea ea man­i­festa decât printr‑o exem­plară colecție de sfinți și fecioare nepri­hănite? Portre­tul robot al celui ce ar fi îndrep­tățit să ocupe un loc de‑a dreapta sau de‑a stânga noului președ­inte e lesne de alcă­tuit, dacă adunăm la un loc pre­tenți­ile noas­tre. Int­elec­tu­alii vor un con­silier cult, care a scris deja remar­ca­bile lucrări orig­i­nale în dome­niul său de exper­tiză, dea­supra oricărei sus­pi­ci­uni de pla­giat. Soci­etatea civilă vrea un con­silier care să fi avut întot­deauna o ire­proșa­bilă ver­ti­cal­i­tate politică, fără să fi schim­bat vre­o­dată par­tidul și fără să fi pro­nunțat vre­o­dată fraze indezirabile. Mon­denii vor un con­silier bine îmbră­cat, în pas cu moda vre­murilor și — neapărat — prezentabil, dacă nu cumva chiar sexi. Cât despre carismă, sun­tem una­n­imi: oricât de multă ar avea, tot nu‑i de ajuns.

Vedeți deci că a alege con­silierii e o tre­abă ușoară, de vreme ce pro­filul per­soanei dezirabile este atât de clar creionat. Dom­nu­lui Iohan­nis nu‑i mai rămâne decât să adauge cer­ințele pro­fe­sion­ale oblig­a­torii și să purceadă la selecția con­silieru­lui per­fect din­tre nenumărații can­di­dați care abundă în jurul său. Căci polit­ica românească e ren­u­mită pen­tru fap­tul că e pop­u­lată doar de oameni culți, com­pe­tenți, ele­ganți, prezentabili, inteligenți și demni.

Fap­tul că nu se întâm­plă toate astea ne cam deza­măgește. Semne de între­bare apar dea­supra președ­in­telui și alegerilor sale. De ce îl ia pe Dan Miha­lache, un tra­seist politic care a vor­bit de rău pe ANI și pe amer­i­cani? Ce nevoie are de George Scu­taru care a susținut sus­pendarea din 2012 a fos­tu­lui președ­inte? Dar de Andrei Muraru, care s‑a folosit de cerc­etarea repre­siu­nii comu­niste ca de o tram­bu­lină politică? Și ce e cu această Tatiana Niculescu Bran care habar n‑are de PR? Cum a putut să ignore reco­mandările noas­tre și să aleagă altceva?

E limpede: asistăm la o cacealma. Dege­aba ne-am pus sper­anțele într-un om nou. Toate se vor întoarce la starea dinainte. Ufff! Ce ușu­rare și pen­tru noi! Acum putem să bom­bănim necon­tenit și să ne vedem de viețile noas­tre ca și până acum: o învârteală șmechere­ască, o evaz­i­une mică, o șpăguță nevi­no­vată. Cât despre politică, e clar: n‑ai cu cine, dom'le! Niște escroci, niște șpă­gari, niște bandiți! Toți!


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu