Am scris deja despre atentatul din Paris. Simt nevoia să revin asupra subiectului pentru că nu cred că am spus tot ceea ce vroiam să spun. Cu cât meditez mai mult asupra implicațiilor concrete, cu cât mă strădui mai mult să găsesc soluția pentru ca așa ceva să nu mai fie posibil, cu atât mai adânc mă adâncesc în dilema care se prefigurează: libertatea de expresie nu are nici un fel de limite?
Fără îndoială, să ucizi în numele indiferent cărei argumentații e greșit. O spunem acum cu glas ferm și puternic, noi europenii, urmașii celor care au purtat secole de‑a rândul războaie religioase, cruciade, strănepoții celor care au invadat Americile sub pretextul creștinării și au nimicit populații întregi despre a căror cultură abia acum aflăm cât era de complexă și de frumoasă. Ok, să zicem că atunci eram barbari și noi, neciopliți încă, acum am învățat din greșelile noastre și nu le mai repetăm. Ne-am civilizat. Prețuim multiculturalismul și‑l promovăm. Suntem toleranți. Suntem politically corect.
Dar atunci când îl înfățișăm pe profetul Mahomed făcând sex cu un măgar care este expresia căreia vrem să îi dăm libertate? Că Islamul este o religie fundamental greșită? Nu putem exprima asta decât într‑o formă jignitoare pentru toți cei care sunt de altă părere? Faptul că am făcut aceleași aluzii vulgare și despre creștinism ne face echilibrați și echidistanți? Multiculturalismul înseamnă să târâm toate culturile prin noroi, în mod democratic, doar pentru că noi nu le împărtășim? Libertatea de expresie nu include și respectul față de celălalt și față de valorile sale?
Nu, nu vreau să ajung la concluzia că ziariștii de la Charlie Hebdo și-au meritat soarta. Nimeni nu trebuie să pedepsească pe alții prin violență. Dar raționamentul logic ajunge aici într‑o fundătură. Dacă admitem că libertatea de expresie are totuși niște limite, se naște întrebarea cine stabilește aceste limite. Autocenzura nu poate fi suficientă pentru că gradul nostru de nesimțire e extrem de divers și, de fapt, am ajunge destul de rapid în exact aceeași situație ca și azi. Cenzura este la fel de periculoasă, tentațiile oricărei autorități de a‑și extinde controlul asupra presei nu depind niciodată de bunele intenții cu care s‑a pornit la drum. Deci nu putem stabili limite libertății de expresie. Vor fi însă mereu unii care vor împinge exprimările lor către limita suportabilității unui alt grup. Credeți că voi n‑aveți propriile voastre sensibilități, punctele voastre dureroase unde n‑ați suporta să apese continuu cineva?
Imaginați-vă că, în numele libertății de expresie, cineva ar scoate o revistă de caricaturi cu copii și pedofili. Am auzit câteva bancuri de‑a dreptul sinistre pe subiectul ăsta. Cum ați reacționa dacă, părinți fiind, ați vedea așa ceva transpus în imagini sub formă de umor sarcastic? Ați fi scandalizați mulți dintre voi, mai ales aceia care nu vorbiți despre aproape nimic altceva decât despre copiii voștri, nu‑i așa? Nu i‑ați omorî pe cei care au desenat, dar ați vrea să înceteze, să li se interzică în vreun fel sau altul să continuie. Și dacă n‑ar înceta, dacă ar apăsa repetat pe nervii voștri, dacă ar exploata continuu sensibilitățile voastre, cât ar dura până când cineva s‑ar gândi să ia niște măsuri fizice cu caricaturiștii ăia?
Când ungurii cer autonomie, când flutură steaguri străine, ce răspuns dau o mare parte dintre români? Unul împăciuitor și tolerant? Sau mai degrabă încep să rostească amenințări mai voalate sau mai apăsate, că nu ne mai oprim până la Budapesta, că îi călcăm în picioare, că le închidem gura, că îi dăm afară din țară? I‑am vrea reduși la tăcere. Libertatea lor de expresie nu e acceptabilă. Vrem limite. Vrem cenzură.
Înainte de a striga cu convingere je suis Charlie, gândiți-vă dacă ați spune vagyok Istvan atunci când un maghiar ar fi omorât pentru că a cerut independența Ținutului Secuiesc. Și dacă răspunsul ar fi nu, atunci lăsați ipocrizia. Și admiteți că libertatea de a te exprima vine mână în mână cu datoria de a respecta. Din care se naște, trebuie să se nască, autocenzura.
LATER EDIT: Citesc despre reacția lui Andrei Pleșu la aceste triste evenimente. Și, pentru că îl consider pe acest om un reper în privința măsurii pe care toți ar trebui s‑o avem, mă bucur să constat că spune aceleași lucruri la care m‑am gândit și eu. Că atentatul va pune în discuție multiculturalismul și utilitatea sa pentru societate. Și că libertatea de expresie nu e, totuși, libertatea de a‑ți bate joc de alții. Trebuie să existe limite. Doar că sunt imposibil de stabilit altfel decât prin bunul simț. Sau prin forța comunității. La fel de prompt cum au ieșit în stradă acum pentru a se solidariza cu victimele atentatului, parizienii ar fi trebuit să iasă în stradă și să protesteze când au apărut caricaturile înfățișându‑l pe profetul Mohamed în ipostaze jignitoare.
Și mai spun o dată, ca să fiu bine înțeles: violența nu va rezolva nimic, niciodată.
5:01
Miron Damian sintetizeaza in 3–4 fraze in paragraful final cele doua problematici, si cea a nesimtirii CH, si cea a teroristilor.
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/caricaturizand-libertatea-de-exprimare/
4:01
In ultimele zile vad ca sunt multi ce se zbat in cadrul asta de discutie cu iz maniheist. Inclusiv eu.
La mine este simplu, pana la acest atentat habar nu aveam de CH. Acum am aflat, am vazut ca fac un umor de autobaza dat cu parfum de publicatie fina si am tras concluzia in particular, fara sa o vocalizez. Iar atentatorii au tras mai mult decat concluzia.
Ideea este, vrei sa iti exprimi parerea nefavorabila despre revista, bun, fa‑o in alt context, lasa momentul sa treaca. Nu e ok sa injuri defunctul la inmormantare, nu? Si asa scapi de foarte posibila lapidare sociala ce ar urma.
Si acum ajungem la “nu vreau să ajung la concluzia că ziariștii de la Charlie Hebdo și-au meritat soarta” ce este undeva pe o foarte fina linie. Sunt de acord ca nimeni nu merita o asemenea soarta. Dar, pe de alta parte, cand intarati un caine turbat prin gard cu batul, la ce te astepti cand scapa pe poarta si vine la tine? Mai mult nu zic.
Eu cred ca editorii de la CH nu si-au meritat soarta, dar nimeni nu este vinovat ca nu si-au inteles limitele libertatilor lor si le-au mai indreptat si catre o zona de razboi ideologic nu tocmai prietenoasa. Ca nu cred ca toate caricaturile lor erau indreptate catre moderati. Aia se incrunta putin si merg mai departe.
20:01
E ingrijorator cat de multa lume intelege gresit un subiect atat de simplu: drepturile unui om se opresc atunci cand “ating” drepturile altui om. De ex.: dreptul la libera exprimare se opreste atunci cand instiga la violenta impotriva altuia. Punct. Nu conteaza daca celalalt e caricaturist ateu homosexual evreu.
Buddha, Allah, Iisus sau Iliescu nu isi au locul in decizii legate de drepturile omului. Daca vreun sustinator al celor celor de mai sus se simte lezat, e problema lui — a‑i forta pe ceilalti sa tina cont de religia ta nu e un drept. Iar asta este o consecinta a faptului ca ceilalti au dreptul la propria religie.
17:01
Meanwhile … http://www.hotnews.ro/stiri-international-19056296-video-imaginile-rusinii-tineri-magrebieni-sfideaza-miliarde-oameni-fac-semnul-victoriei-spatele-reporterilor-care-transmit-direct.htm
16:01
Pe mine m‑a activat propoziția “libertatea de expresie nu e, totuși, libertatea de a‑ți bate joc de alții”.
16:01
I got news: Constituția se aplică și la locul de muncă. Orice companie este obligată să-ți respecte drepturile cetățenești, altminteri îi poti da în judecată. Ești la fel de apărat (sau nu) și pe stradă, și la servici. Iar jignirile nu-și au rostul nicăieri, dar — după cum vedem — se mai întâmplă. Din nefericire, uneori au consecințe tragice. This is my point. And I rest my case 🙂
16:01
Legat de comparația cu compania. La servici se presupune că vii să îți manifești activitatea profesională — lucru pentru care ești și remunerat. Pentru asta semnezi un contract și ești de acord cu un regulament intern. Jignirile nu-și au sensul/rostul, dar se mai întâmplă și în astfel de medii — uneori din vina unuia, alteori din exagerarea altuia, sau din cauză că cineva a luat niște chestii prea personal. Se întâmplă.
Strada în schimb, nu este proprietate privată, ci este loc public. Acolo se presupune că ești apărat de o Constituție care-ți asigură niște drepturi și niște libertăți.
15:01
Discutia asta mi‑a dat o idee de o alta perspectiva asupra subiectului. Stiam eu ca merita sa polemizez cu tine 🙂
15:01
Exact asta spun si eu, că nu se poate impune cenzura, ci este nevoie de autocenzura pe care o aduce respectul. Ne pretindem toleranti si multiculturali. Let’s walk the talk. Interesant este cum ni se schimba perceptia imediat ce intram pe teritoriul profesional. Intr‑o companie (normala) sa jignesti in orice fel un coleg este pedepsit imediat si nimeni nu are o problema cu asta, toti suntem de acord ca asa e corect. Cand iesim pe strada, ne putem porci in voie in numele libertatii de expresie. Usor ipocrit, nu? Injuram numai cand stim ca nu ni se intampla nimic…
14:01
Ce vreau eu să spun de fapt e că dacă începem sa facem compromisuri și începem să renunțăm de bunăvoie la drepturi/libertăți, din acel moment cream un precedent periculos.
Oricât de “imorale” ar fi acele caricaturi pentru unii, la fel poți găsi o sumedenie de alte lucruri care sunt “imorale” sau deranjante pentru alții.
Și … odată precedentul făcut, nu mai e cale de întoarcere. Câștigă ei.
14:01
Posibil 🙂
14:01
Mda, e clar, raționamentele tale în problema asta sunt binare. 0 sau 1. Ori (auto)cenzurăm tot, ori nimic. Defect profesional 🙂
14:01
… chestii care la fel, circulă pe internet, deci sunt “peste tot”
14:01
Nope. Publicația este în spatele unui paywall. La fel de jignitoare (pentru unii) este si pornografia, care circulă nestingherită pe internet, și totuși nimeni nu zice nimic. Poate de mii de ori mai jignitoare sunt filmulețele cu decapitări, sau “fotbalul” cu capete de om (!) din Siria. Cine știe, poate ne trezim mâine că și Timesnewroman sau Kamikaze sau chiar scenetele cu Charlie Chaplin sunt “jignitoare” pentru unii și trebuie interzise …
14:01
Numai că e vorba de ceva intenționat jignitor care circulă pe internet, adică e peste tot…
12:01
As completa ca francezii si lumea intreaga trebuiau sa iasa in strada si dupa atentatul din 16 decembrie din Pakistan cand au murit 141de oameni dintre care 132 de copii. Multi dintre cei care “sunt Charlie” acum nici n‑au auzit de aceasta tragedie cumplita, fiind ocupati cu cadourile de Craciun si cu pregatirea revelionului.
12:01
Numai că e vorba de Paris, nu de New Delhi sau Teheran.
11:01
Urmează-ți logica: nu mănânci vită ca să‑i ridiculizezi pe hinduși, nu? Urmezi o tradiție diferită, niște valori diferite. Ăsta e multiculturalism. Să deschizi un restaurant cu carne de vită în New Delhi este lipsă de respect. E ceva intenționat jignitor. Eu așa văd lucrurile.
11:01
Să închidem toate restaurantele care servesc fripturi de vită, pentru că vaca este animal sfânt pentru hinduși! Cum să permitem așa ceva, așa o batjocură?
11:01
Iar eu cred că judecata trebuie să fie dreaptă. Și că nu trebuie să ne limităm la atentat. Trebuie să vedem dacă nu cumva am dus libertatea de expresie prea departe. Dacă nu cumva am ajuns să ne batjocorim reciproc într-un mod care nu va face decât să nască tot mai multa violență. Dacă nu cumva ne-am pierdut respectul față de noi înșine. Și toate astea nu au nimic de a face cu un paywall.
10:01
Ce nu înțeleg eu la toți cei care mută atenția de la oribilele crime la “moralitatea” activității celor de la Charlie Hebdo — până să se sară în sus că “vrem cenzură, vrem cenzură” — de ce nu se ia în calcul si faptul că publicația respectivă este în spatele unui paywall.
Îti place, o cumperi — nu-ti place sau te simți lezat de ce vez acolo, n‑o cumperi, și gata. La fel ca la publicațiile pentru adulți — mă îndoiesc că cei prea învăluiți de credințe și misticisme o să dea vreodată bani pe Hustler.
Cred că asistăm la niște derapaje grave. Oamenii sunt ucisi cu sânge rece (inclusiv un polițist musulman) … dar noi tindem să alegem să judecăm victimele, pentru că e mai ușor — au murit și nu se pot apăra cu argumente.
10:01
Ipocrizia vine la braț și cu lipsa de logică: dacă spui că pur și simplu nu ai consuma în ruptul capului produse gen CH, înseamnă automat că justifici crima. În numele unei totale libertăți de expresie, ți se interzice o umilă părere.