În ge­ne­ral, sen­ti­men­tul de apar­te­nență la turmă nu mă bân­tuie prea des. Când toată lu­mea face ceva, de­vin cir­cum­spect și păs­trez o dis­tanță, ști­ind că asta se în­tâm­plă ade­sea din ca­uza unei forme de pros­tie con­ta­gi­oasă, sti­mu­lată cu în­demâ­nare de ci­neva care pro­fită de pe urma eve­ni­men­te­lor de­clan­șate. Cam așa am con­si­de­rat și când am vă­zut că pe fa­ce­book apar tot fe­lul de gru­puri și gru­pu­lețe ale ce­lor cu cre­dite în franci și m‑am gân­dit că nu e ca­zul să mă ală­tur vre­u­nuia până când nu mi‑e clar ce obiec­tive au. Pe urmă s‑a în­tâm­plat ne­bu­nia asta cu cur­sul fran­cu­lui și am lă­sat la o parte prin­ci­pi­ile mele — poate că e mai bine să fiu in­for­mat des­pre ce fac cei­lalți, mi-am zis. Și m‑am ală­tu­rat ce­lui mai mare ast­fel de grup.

Re­ti­cen­țele mele însă n‑au dis­pă­rut ca prin far­mec. M‑am ui­tat cine sunt ini­ția­to­rii gru­pu­lui și cam cu ce se ocupă. Per­soana care e cea mai ac­tivă e ci­neva cu ex­per­tiză de mar­ke­ting. Asta nu mi‑a su­nat prea bine, n‑am foarte multă în­cre­dere în abi­li­tă­țile aces­tor per­soane. Mi se pare ca mar­ke­tin­gul este pro­fe­sia aia care a schim­bat com­plet lo­gica de bază a ca­pi­ta­lis­mu­lui — mă re­fer la te­o­ria con­form că­reia prin con­cu­rență cel mai bun câștigă și cli­en­tul pri­mește un pro­dus de ca­li­tate tot mai ri­di­cată. Prin mar­ke­tin­gul mo­dern câștigă cel care re­u­șește să con­vingă cli­en­tul să plă­tească, mințindu‑l că are un pro­dus de ca­li­tate. Și ast­fel a în­lo­cuit ca­li­ta­tea ca cri­te­riu al suc­ce­su­lui cu per­cep­ția ca­li­tă­ții: un pro­dus nu mai tre­buie să fie cel mai bun, tre­buie să pară că e cel mai bun. Dar să re­vin la su­biec­tul meu.

Am ur­mă­rit apoi ce ini­ția­tive are gru­pul că­ruia m‑am ală­tu­rat. Au pro­pus tot fe­lul de pe­ti­ții și afi­li­eri la di­verse or­ga­ni­za­ții con­duse de avo­cați, în sco­pul de­cla­rat de a apăra drep­tu­rile ce­lor cu cre­dite pro­ble­ma­tice. E mi­nu­nat să te aso­ciezi cu al­ții, dar aș fi vrut să văd și ceva con­cret din par­tea aces­tor or­ga­ni­za­ții, mă­car niște pla­nuri de ac­țiune și obiec­tive clare. Deo­cam­dată ni­mic. Pe­ti­ți­ile n‑au pro­dus nici un fel de re­zul­tate — în Ro­mâ­nia n‑am au­zit încă de vreo pe­ti­ție care să fi pro­dus vreun efect. Au tre­cut apoi la pi­che­tări și or­ga­ni­za­rea de mi­tin­guri. S‑au adu­nat prin Bu­cu­rești vreo mie de oa­meni și au stri­gat că băn­cile sunt niște pro­fi­toare, că nu se de­o­se­besc de că­mă­tari, că n‑au din ce să-și în­tre­țină fa­mi­lia. Lu­cruri în­de­o­bște cu­nos­cute tu­tu­ror. Ni­mic nou, ni­mic remarcabil.

Toți mem­brii pos­tează pe pa­gina gru­pu­lui tot fe­lul de co­men­ta­rii și lin­kuri că­tre di­verse ar­ti­cole din presă, pe care le cir­cu­lăm de fapt doar în­tre noi (căci e un grup în­chis unde doar mem­brii văd con­ți­nu­tul). Sunt în ge­ne­ral ace­leași plân­geri bi­ne­cu­nos­cute: ia uite ce zice ne­no­ro­ci­tul de Isă­rescu în loc să ne sus­țină, a ui­tat că și el a avut cre­dite la Vo­l­k­s­bank, nici dacă mă îm­pru­mu­tam de la că­mă­tar nu plă­team așa de mult, cla­u­zele con­trac­tu­ale sunt abu­zive, băn­cile știau că va crește fran­cul și au vrut să ne tragă țeapă șamd. S‑au tot spus ches­ti­ile as­tea, de câte ori mai tre­buie să le re­pe­tăm? Ce fa­cem, ne în­tă­râ­tăm re­ci­proc ca să ne păs­trăm co­e­ziu­nea, re­pe­tându-ne lu­cru­rile care ne-au de­ter­mi­nat să for­măm gru­pul? Pen­tru că alt­fel, în lipsă de ac­țiuni con­crete și obiec­tive re­a­liste, vom în­cepe să ne ve­dem fi­e­care de pro­blema lui?

Ul­tima gă­sel­niță este să bo­ico­tăm agen­ți­ile băn­ci­lor, plă­tindu-ne rata în mo­nezi și banc­note de 1 leu, ceea ce blo­chează ac­ti­vi­ta­tea ghi­șe­e­lor pen­tru un timp foarte în­de­lun­gat. Hai să ne mo­bi­li­zăm toți și să le fa­cem viața un in­fern, pare să fie ideea. Sunt in­vi­tat să fac ace­lași lu­cru. Ok, dar mai în­tâi am două în­tre­bări, to­tuși. Prima: nu cumva mă bo­ico­tez și pe mine, iro­sindu-mi tim­pul pe la ghi­șe­ele unei bănci? Și a doua: ce în­cer­căm să ob­ți­nem ast­fel, o exas­pe­rare a ma­na­ge­ri­lor de bănci care să spună “ok, vă scă­dem ra­tele nu­mai să nu mai plătiți cu mo­nezi de zece bani”? Chiar așa pu­e­rili sun­tem în­cât ne ima­gi­năm că asta se va întâmpla?

Ori­cât ne vom agita în stradă sau la ghi­șee, ori­câte și­cane le-am or­ga­niza, există doar două lu­cruri care în­fri­co­șează cu ade­vă­rat băn­cile: o lege dată de par­la­ment care le obligă să ne­go­cieze co­rect cu de­bi­to­rii câști­gu­rile ob­ți­nute din cre­di­tare sau ho­tă­rârile ju­de­că­to­rești care dau câștig de ca­uză de­bi­to­ri­lor. Atât. Și dacă nu ne con­cen­trăm pe aceste di­rec­ții, mai ales cea ju­de­că­to­rească, nu vom face de­cât să ne mai­mu­ță­rim pros­tește, fă­cându-ne de râs tot mai mult, până la li­mita când vom fi de­veni ridicoli.

E lim­pede deci că si­tu­a­ția asta se poate re­zolva doar ju­ri­dic, nu pier­zând tim­pul pe la ghi­șe­ele băn­ci­lor. Și cum pe par­la­ment nu ne prea pu­tem baza ca să ne ia apă­ra­rea printr‑o lege, n‑ar fi atunci mai in­te­li­gent să plătim niște ju­riști buni care să pre­gă­tească toate ca­pe­tele de atac în jus­ti­ție pe con­trac­tele de cre­di­tare? Pen­tru că tot ce face gru­pul ăsta mi­nu­nat e să cre­eze spec­ta­col, nu va­loare. O avea asta ceva de a face cu fap­tul că li­de­rii săi sunt spe­cia­liști în mar­ke­ting, obiș­nu­iți să ope­reze doar în pla­nul ima­gi­ni­lor? Căci nu tre­buie să re­zol­văm pro­blema cre­di­te­lor, tre­buie să pară că ne agi­tăm pen­tru re­zol­va­rea ei.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Muresan Rodica

    ace­lasi fe­no­men il poti re­gasi in mai toate do­me­ni­ile vietii…un fel de turma care se agita haotic,dand ilu­zia ca face ceva

  2. Stern Bruno

    Pre­cum ca­zul ”Je suis Charlie!”


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.