Încă nu este clar dacă acordul de la Minsk va fi respectat. Separatiștii proruși n‑au fost reprezentați la aceste negocieri, deci mi se pare că oricând se pot prevala de faptul că interesele lor nu au fost luate în considerare, ceea ce nu‑i obligă să respecte înțelegerea dintre cei patru lideri. Faptul că Ucraina a acceptat ca în numele lor să vorbească Putin, mi se pare o eroare tactică, o recunoaștere implicită că Rusia are dreptul de a se exprima cu privire la o parte din teritoriul ucrainian. Eu aș fi insistat ca separatiștii să fie reprezentați de un al cincilea membru al comisiei de negociere.
Veți spune că, de fapt, separatiștii nu aveau pe cine să trimită. Foarte probabil. În afara unei conduceri militare, coordonate de Moscova, e clar că nu există nici un fel de organizare administrativă de vreun fel și nici niște obiective politice sau sociale clare. Dar cu atât mai bine s‑ar fi vădit acest adevăr dacă erau invitați la negocieri. În plus mi se pare că Putin ar fi trebuit să-și nuanțeze foarte mult pretențiile de vreme ce nu i se mai cerea să reprezinte decât Rusia. Ori Rusia nu e nici agresată, nici discriminată — nu are o miză reală, alta decât așa-zisa protejare a etnicilor ruși.
Spuneam că nu sunt convins că acordul se va respecta. Aparent așa s‑ar zice. Asta e o veste bună pentru moment, căci războiul părea iminent. Rusia a depus la ONU un proiect de rezoluție prin care se declară satisfăcută de înțelegerea de la Minsk — ar fi de așteptat ca după acest gest să continuie în sensul retragerii armelor grele. În fond a obținut ceea ce dorea: un fel de Transnistria, o regiune cu un statut incert și legături foarte strânse cu Rusia, o piedică pentru aderarea Ucrainei la NATO și chiar la UE. Dar oare se va mulțumi cu atât?
Chiar dacă pe moment răspunsul e da, pe termen lung nimeni nu știe la ce să se aștepte. Presupunând că Putin va pleca la un moment dat de la cârma Rusiei — deși acel moment nu pare să fie prea aproape — sentimentele anti-occidentale ale majorității populației ruse, alimentate de o propagandă eficientă, vor aduce tot lideri de tip Putin la Kremlin. E doar o chestiune de timp până la următoarea criză militară. Ce vom face atunci? Vom cădea iar la picioarele Rusiei, implorând pentru pace? Răspunsul meu e nu. Planul americanilor trebuie pus în aplicare. La granița de est a NATO trebuie aduse arme și o prezență militară continuă. Pentru ca Rusia să știe că pot exista consecințe imediate.
Si vis pacem, para bellum.
Lasă un comentariu