Încă nu este clar dacă acor­dul de la Minsk va fi res­pec­tat. Se­pa­ra­tiș­tii pro­ruși n‑au fost re­pre­zen­tați la aceste ne­go­ci­eri, deci mi se pare că ori­când se pot pre­vala de fap­tul că in­te­re­sele lor nu au fost lu­ate în con­si­de­rare, ceea ce nu‑i obligă să res­pecte în­țe­le­ge­rea din­tre cei pa­tru li­deri. Fap­tul că Ucraina a ac­cep­tat ca în nu­mele lor să vor­bească Pu­tin, mi se pare o eroare tac­tică, o re­cu­noaș­tere im­pli­cită că Ru­sia are drep­tul de a se ex­prima cu pri­vire la o parte din te­ri­to­riul ucrai­nian. Eu aș fi in­sis­tat ca se­pa­ra­tiș­tii să fie re­pre­zen­tați de un al cin­ci­lea mem­bru al co­mi­siei de negociere.

Veți spune că, de fapt, se­pa­ra­tiș­tii nu aveau pe cine să tri­mită. Foarte pro­ba­bil. În afara unei con­du­ceri mi­li­tare, co­or­do­nate de Mo­scova, e clar că nu există nici un fel de or­ga­ni­zare ad­mi­nis­tra­tivă de vreun fel și nici niște obiec­tive po­li­tice sau so­ci­ale clare. Dar cu atât mai bine s‑ar fi vă­dit acest ade­văr dacă erau in­vi­tați la ne­go­ci­eri. În plus mi se pare că Pu­tin ar fi tre­buit să-și nu­an­țeze foarte mult pre­ten­ți­ile de vreme ce nu i se mai ce­rea să re­pre­zinte de­cât Ru­sia. Ori Ru­sia nu e nici agre­sată, nici dis­cri­mi­nată — nu are o miză re­ală, alta de­cât așa-zisa pro­te­jare a et­ni­ci­lor ruși.

Spu­neam că nu sunt con­vins că acor­dul se va res­pecta. Apa­rent așa s‑ar zice. Asta e o veste bună pen­tru mo­ment, căci răz­bo­iul pă­rea imi­nent. Ru­sia a de­pus la ONU un pro­iect de re­zo­lu­ție prin care se de­clară sa­tis­fă­cută de în­țe­le­ge­rea de la Minsk — ar fi de aș­tep­tat ca după acest gest să con­ti­nuie în sen­sul re­tra­ge­rii ar­me­lor grele. În fond a ob­ți­nut ceea ce do­rea: un fel de Trans­nis­tria, o re­giune cu un sta­tut in­cert și le­gă­turi foarte strânse cu Ru­sia, o pie­dică pen­tru ade­ra­rea Ucrai­nei la NATO și chiar la UE. Dar oare se va mul­țumi cu atât?

Chiar dacă pe mo­ment răs­pun­sul e da, pe ter­men lung ni­meni nu știe la ce să se aș­tepte. Pre­su­pu­nând că Pu­tin va pleca la un mo­ment dat de la cârma Ru­siei — deși acel mo­ment nu pare să fie prea aproape — sen­ti­men­tele anti-oc­ci­den­tale ale ma­jo­ri­tă­ții po­pu­la­ției ruse, ali­men­tate de o pro­pa­gandă efi­cientă, vor aduce tot li­deri de tip Pu­tin la Krem­lin. E doar o ches­tiune de timp până la ur­mă­toa­rea criză mi­li­tară. Ce vom face atunci? Vom că­dea iar la pi­cioa­rele Ru­siei, im­plorând pen­tru pace? Răs­pun­sul meu e nu. Pla­nul ame­ri­ca­ni­lor tre­buie pus în apli­care. La gra­nița de est a NATO tre­buie aduse arme și o pre­zență mi­li­tară con­ti­nuă. Pen­tru ca Ru­sia să știe că pot exista con­se­cințe imediate.

Si vis pa­cem, para bellum.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.