Împarte cu prietenii










Submit

Radioasasinarea

Am un radio în bucă­tă­rie care merge aproape non-stop. Ne-am obiș­nuit să-l lăsăm por­nit, să se audă muzică, știri. Și cum nu stau toată ziua să selec­tez un post, e fixat pe ăla care se prinde mai bine și ni se pare mai rezo­na­bil. Adică pe Europa FM. Dar tre­buie să recu­nosc că oame­nii ăștia ne-au căpiat cu piesa aia a celor de la Magic, "Rude". O difu­zează de cinci­zeci de ori pe zi, până la exas­pe­rare și când crezi că le-a ajuns și lor o mai difu­zează de câteva ori. Mai am puțin și mă duc în fața sediu­lui lor să pro­tes­tez.

Bine, o să ziceți că aș putea schimba pos­tul. Așa e, aș putea. Ba mai mult, chiar am făcut-o. Doar ca să con­stat că dau de alte piese obse­sive, difu­zate în ace­lași mod exas­pe­rant. Deci nu faci nici o brânză. Pen­tru că — încep să înțe­leg meca­nis­mul — fie­care post de radio are niște înțe­le­geri cu niște case de dis­curi (sau cum naiba s-or mai chema acum) și se obligă să le pro­mo­veze artiș­tii. Și uite așa asculți Rude al lui Magic până vomiți, Apa Lore­da­nei până îți vine să urli și, mai nou, Veta lui Ște­fan Bănică până îți vine să-ți arunci chiu­veta. Dar dacă tot vor­bim de Rude, hai să-i facem și o mică ana­liză pe text. Că am ajuns să-l știu pe de rost.

Care va să zică un indi­vid se scoală sâm­bătă dimi­neață și-și pune cos­tu­mul ăl bun, ca să se ducă la ta'su lu' gagică-sa și s-o ceară de nevastă. Din prima se văd două gre­șeli majore: nu te duci sâm­bătă dimi­neața să ai o dis­cu­ție seri­oasă (i) și nu te pre­zinți sâm­bătă la prima oră îmbră­cat nem­țește dacă nu vrei să pari un loo­ser care poartă cos­tum pen­tru că e nesi­gur și com­ple­xat de ima­gi­nea lui per­so­nală (ii).

Mai departe tac'su gagi­cii îi des­chide ușa. Imaginați-vă deci pe cio­flin­gar la ușa omu­lui și auziți ce-i iese pe gură: can I have your dau­gh­ter for the rest of my life? Păi hai să rațio­năm logic — omul s-a tre­zit din somn, e sâm­bătă dimi­neață, are un wee­kend întreg în față ca să se rela­xeze, des­chide ușa și se tre­zește cu un neter­mi­nat îmbră­cat în cos­tum care întreabă dacă i-o dă pe fii-sa în folo­sință exclu­sivă, de parcă fata lui ar fi un obiect pe care poți să-l deții în pro­pri­e­tate. Nu i-ați atinge vreo două peste bot măga­ru­lui?

Dar moco­fa­nul nu se oprește aici și con­ti­nuă: zi-mi că mi-o dai, pen­tru că tre­buie musai să știu. Va să zică nu numai că apare nea­nun­țat și habar n-are să pună pro­blema, dar îți mai sucește și mâna la spate că e musai să faci pofta lui coate-goale. Omul nos­tru, adică tatăl, are reac­ția firească: nu. Și când zici că treaba a intrat pe făga­șul firesc, cio­flin­ga­rul reci­di­vează — cică ești necio­plit dacă îl refuzi, că e și el om. Păi și auro­la­cul din colț e tot om, da' nu-ți măriți fata cu el, nu?

Fina­lul e apo­te­oza nesim­ți­rii. Indi­vi­dul zice că el o ia de nevastă pe fată anyway, că fug în lume și că nimeni nu poate face nimic să-i oprească. Adică cio­flin­ga­rul recu­noaște că a venit să ceară apro­ba­rea lui tac'su de formă, că ori­cum n-avea de gând să-i res­pecte opi­nia. Nu știu cum vedeți voi treaba, da' eu să fi fost în locul dom­nu­lui cu fata îi dădeam moco­fa­nu­lui și o mamă de bătaie ca să învețe să se poarte. Și poate așa nu mai com­pu­nea melo­dia asta cu care mă asa­si­nează ăștia de la radio.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *