Două subiecte tulbură în ultima vreme mințișoarele unor conaționali ai noștri: religia în școli și vaccinarea copiilor. E zarvă mare în jurul acestor probleme și un fel de zor-nevoie al acțiunii imediate — trebuie acționat neîntârziat, trebuie să ne mobilizăm, trebuie să convingem pe toți, trebuie să cucerim unanimitatea. Aș fi tare curios cum arată statistica distribuției populației pe aceste două teme: câți dintre ăștia religioși or fi împotriva vaccinurilor și câți nu? Ori poate că se pot susține reciproc — în loc de vaccin, o rugăciune fierbinte o să le vindece plodul?
În problema vaccinării lucrurile sunt mai grave, pentru că vorbim de niște oameni care nu se luptă cu știința riscându-și propria sănătate — majoritatea sunt deja vaccinați, căci părinții lor au avut alte opinii cu niște ani în urmă — ci riscând și sănătatea noastră, a celorlalți. Pe lângă asta, ora de religie pare un nevinovat moft — în fond care ar fi pericolul îndoctrinării religioase a unor copii? Că vor fi educați să creadă că trebuie să aștepte pasivi benevolența proniei în loc să facă ceva cu propriile lor forțe? Păi de-ăștia avem deja o grămadă, nu e ca și cum nu i‑am ști.
Evident, pentru ca lucrurile să li se pară cât mai serioase, religioșii noștri dragi s‑au și organizat. Au chiar și un “text programatic” care explică detaliat pentru ce luptă ei. Lectura documentului este cât se poate de instructivă ca să înțelegem ce e în mințile acestor oameni.
Mai întâi se explică faptul că Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” — APOR — este o organizație non-guvernamentală independentă, apolitică și fără afiliere confesională, formată din părinți cu profesii diferite, printre care avocați, notari, jurnaliști, profesori, ingineri. Nu sunt menționați strungarii, țăranii, instalatorii sau tâmplarii — în mod subtil este subliniat faptul că este o organizație “de intelectuali”. Adică oameni deștepți, care știu ce vorbesc.
Scopul asociației este de a susține și îmbunătăți predarea religiei în școli. Partea cu susținutul e caducă: deja religia e parte din curicula școlară — de ce ar fi nevoie să susții existența a ceva ce deja se întâmplă? Mai interesantă e partea cu îmbunătățirea. Aș fi tare curios să înțeleg cum pot părinții să contribuie concret la conținutul orei de religie — intră peste profesorul de religie și îi spun ce să predea copiilor?
Mai departe suntem informați că președintele asociației este doamna Liana Stanciu, binecunoscut om de televiziune și radio. Meritele sale — cele care o recomandă pentru această onorabilă funcție prezidențială — sunt că s‑a ocupat de “acțiuni sociale pentru copiii bolnavi de cancer”. Sunt nițel surprins de motivație. Ce-are coada vacii cu ștampila primăriei? Adică copiii care fac religie sunt ca niște bolnavi de cancer și ea se pricepe cel mai bine? Nu cumva e tot un fel de a face paradă cu texte de genul “doar nouă ne pasă de copii”?
Urmează apoi zece puncte programatice care fundamentează acțiunea asociației, unul mai bulversant decât celălalt. Truisme stupide precum “toți părinții vor să ofere ce este mai bun copiilor lor” sau “ora de religie contribuie semnificativ la depășirea ignoranței religioase” sunt amestecate cu afirmații cel puțin dubioase:
- Părintele știe că Dumnezeu este prietenul și sprijinitorul care nu dezamăgește — e destul de greu să dezamăgești când logica este Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat. Adică, orice se întâmplă, e bine, pentru că e voia Domnului.
— Educația fără religie înseamnă școală fără suflet, neam fără Dumnezeu și fără identitate — rezultă că eu, de pildă, n‑am Dumnezeu și nici identitate pentru că n‑am studiat religie la școală?
— Familia, școala și biserica tind adesea să-și delege reciproc responsabilitatea pentru educarea copiilor — adevărat, iar copilul cu trei moașe rămâne cu buricul netăiat.
— Ora de religie face parte din istoria și identitatea poporului român — Burebista, Decebal, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu sunt doar câteva exemple istorice de copii români care au mâncat tot din farfurie și n‑au lipsit niciodată de la ora de religie.
— Asociația Părinți pentru Ora de Religie își propune să fie aproape de părinți, apărători ai celor care sunt interesați de educația complexă, completă și de calitate a copiilor — asta e un fel de afirmație circulară: noi vom fi aproape de noi… foarte profund, aș spune chiar mistic!
— Scopul orei de Religie este de a‑i familiariza pe elevi cu elementele fundamentale ale propriei credințe religioase — altă mostră de fractură logică, de tip “te iubesc, dar nu pe tine”: deci copiii au o credință religioasă proprie, dar încă nu sunt familiarizați cu ea. Ei cred, mititeii, dar nu știu în ce cred și trebuie să‑i învățăm.
Dacă aș avea timp, aș lua un carnețel și-un creion și m‑aș ține după curul câtorva pravoslavnici de-ăștia în viața de zi cu zi, ca să văd cum aplică ei în practică învățăturile creștine de care se declară așa de atașați. Să mă duc cu ei la serviciu, pe stradă și acasă și să‑i văd cum nu mint, nu fură, nu se închină la bani, nu vorbesc de rău pe alții și nu sunt nicicând desfrânați. Că, cine știe, poate avem niște sfinți de-ăștia printre români, iar noi, ăștialalți, habar n‑avem și‑i confundăm cu niște proști organizați într‑o asociație.
Lasă un comentariu