M‑am gândit să-ți scriu câteva rânduri acum, după ce dezbaterea privind predarea religiei în școli s‑a încheiat. Îți vor fi trecut emoțiile văzând că aproape toate oile turmei tale și-au înscris mieii la orele de religie, că profesorii de religie nu-și vor pierde rostul și salariile. Poate că acum, răsuflând ușurat, vei avea timp să reflectezi puțin la toate cele ce se s‑au întâmplat. Vei fi făcut tot ce era rânduit pentru un patriarh? Te vei fi abătut de la calea cea dreaptă? Mai știi pe unde trece cărarea norodului spre mântuire?
Cred că uneori ți‑o fi greu să porți pe umeri responsabilitatea de a păstori turma credincioșilor ortodocși, fiecare cu păcatele lui, fiecare cu demonii lui. Și, ca un bun păstor ce trebuie să fii, este în grija ta de a‑i îndrepta spre pășunea cea grasă, spre apa cea bună — în fond asta înseamnă a păstori, nu? De aceea i‑ai îndemnat pe toți să lupte pentru ca religia să nu fie scoasă din școală, din această nețărmurită grijă pentru turma ta, deși știai că nu asta era adevărata miză, că nu ăsta era pericolul. Dar cum să ții oile lângă toiagul tău dacă nu le înspăimânți măcar din când în când cu umbrele lupilor?
Unii ți-au admirat campania de pe internet, spunând că e un semn de modernizare. Așa o fi fiind. Dacă alte turme, unde oile sunt libere și nepăstorite, iar pășunile sunt la fel de verzi, ademenesc credincioșii tăi cu mierea cuvintelor, sucindu-le mințile, nu poți să stai stană de piatră și să lași turma să se risipească. Ce altceva puteai face decât să trimiți câinii de pază să întoarcă oile rătăcite? Pe Puric, dulăul bătrân care latră rar și apăsat, pe aia bătrână din Vicov, care latră duios, pe cățelandrul cel tânăr, ăla care nu doarme toată vara și stă mai mult printre oile cârlane. Câte oi rătăcite or fi întors fiecare dintre ei nu ai cum știi, dar uite că turma e adunată din nou și asta e tot ce contează.
An de an stâna‑i tot mai prosperă. Slavă Domnului, oile sunt lăptoase și se lasă lesne mulse în tot mai multele strungi pe care le-ai încropit din banii câștigați pe brânză. Comarnicele sunt multe și trainice, bucatele ciobanilor sunt alese și îndestulătoare, straiele li‑s țesute în fir de aur. Viața de păstor e tot mai bună, spre lauda Domnului care ți‑a încredințat o turmă mănoasă.
Dar ai uitat, prea fericite, să mai pășești împreună cu credincioșii tăi, să te amesteci printre ei. Să îi sprijini pe cei nevolnici, să‑i îmbărbătezi pe cei care se simt slabi. Să îi întrebi despre cele lumești, despre cum aduc învățăturile lui Dumnezeu în viața lor. Căci îi știi cât de înrăiți sunt azi. Știi câtă ură coclește în sufletele lor. Știi că le cam place să fure unii de la alții. Știi cum se mint zâmbindu-și unii altora. Și nu te aud îndreptându‑i pe calea cea bună, nu te aud dojenindu‑i. Nu te văd împărțind cuvântul celui care spui că te‑a trimis să păstorești.
Încă și mai rău, se aud vorbe cum că ai lăsat lupii să se strecoare în turmă, că le-ai dat cojoace de lână ca să se piardă neștiuți printre oi. Și ei dijmuiesc oile, le jefuiesc și le dau pierzaniei, iar tu închizi ochii și-ți faci parte din pradă. Ba chiar îi ridici în slăvi și preamărești lupii, îndemni credincioșii să‑i pună în fruntea turmei pentru ca jaful să le fie mai spornic și partea ta mai bogată. Te văd mai mereu în preajma lor, a ălora de-și zic politicieni, tăinuind cu ei la umbra stânii despre lucruri doar de voi știute. Să te mai miri dacă unele oi au început să se întrebe dacă să te numere cu Iisus sau cu tâlharii?
Și mă întreb, prea fericitule păstor, oare n‑are să vină vremea să dai și tu socoteală pentru turma ta? Cum de nu te temi că la judecata din urmă nu vei fi socotit cu drepții? Ori poate că știi că niciodată nu va fi o judecată dreaptă, că e doar o poveste spăimoasă, bună pentru oi, ca să le țină cu capetele aplecate în iarbă și să nu se întrebe de ce sunt mulse și tunse zi de zi? Că, dacă ar afla acest adevăr, s‑ar răzleți de la tine — și ele, și lupii — și-ai rămâne sărac, singur și netrebuincios?
Lasă un comentariu