Cântecele de dragoste sunt cele mai frumoase, nu‑i așa? Mda, la fel zic și eu, e plăcut să le asculți, te apucă așa o fericire inexplicabilă, o poftă nebună de viață, nu? Mie îmi place mult ăla cu aripile de vânt, pe care îl cântă Delia la Europa FM cam de șaptesutepatruzecișișase de ori pe zi. E frumos și are și o poveste în el. Stați să v‑o zic.
Ea e casnică. Nu rezultă din versuri că ar avea acest statut ocupațional din motive de șomaj sau fiindcă n‑a luat bacalaureatul, așa că presupunem că e casnică în mod voluntar, adică e o tânără virtuoasă și talentată care a ales să se dedice căminului, în ciuda curentului modern al femeii de carieră. Ne putem da seama de asta din faptul că în fiecare strofă activitățile ei se învârt în jurul patului din dormitor, ceea ce n‑ar fi fost posibil dacă mergea la serviciu. Tânăra femeie are insomnii rebele pe care le mărturisește deschis (“și când nu pot să dorm”), dar le și soluționează rapid amintindu-și de iubitul drag care i‑a făcut ceva ce “chiar n‑avea nici un sens”, motiv pentru care el este prezent permanent în mintea ei, fiind astfel “cel mai bun medicament”. Observăm metodele terapeutice moderne aplicate pentru insomnie, renunțând la desuetul numărat al oilor.
La trezirea din somnul indus prin aceste metode specifice, tânăra constată că el este prezent (“când mă trezesc ești chiar aici”), ba mai mult, o atinge provocându‑i o stare de temporară nebunie (“și-nnebunesc când mă atingi”). Deducem astfel cu ușurință că în strofa anterioară era vorba despre somnul de frumusețe, când ea se culcă pe la 11 dimineața și doarme o jumătate de oră până la șase seara, adică exact până când el se întoarce de la serviciu. Înțelegem și că el este capabil să susțină financiar menajul, în ciuda faptului că ea nu are un venit stabil, ceea ce ne îndreptățește să credem că el este un corporatist cu funcție de management. Ceea ce rămâne însă neclar — într-un minunat sens poetic — este de ce ea înnebunește când el o atinge. De draci că a trezit‑o?!? Autorul versurilor nu ne spune, lăsându-ne imaginația să lucreze.
În acest punct al cântecului se produce aruncarea ei pe aripi de vânt, urmată de priza lui fermă, bărbătească și de un sărut flămând. Vedem scena aievea: prim-plan cu ea în pat, în pijama, în fundal fereastra deschisă a dormitorului, el intră pe ușă, se creează curent puternic, un vânt pe ale cărui imaginare aripi ea se aruncă, iar el lasă geanta de laptop din mână și o prinde din acest zbor avântat care altminteri s‑ar fi încheiat cel mai probabil prin coliziunea cu mobila dormitorului. Înțelegem, citind printre rânduri, iubirea lui sinceră pentru ea, căci iată că nu s‑a oprit la bucătărie să mănânce ceva, ci a venit de la muncă direct la ea în dormitor, chior de foame cum era. Ni se sugerează discret și că el merge la sală, având o formă fizică foarte bună, pentru că — în ciuda subnutriției la care este supus — reușește strofă de strofă să o prindă și să o salveze de la contactul dureros cu mobila din apartament. Această întreagă secvență dă naștere unei trăiri emoționale intense, motiv pentru care ea, epuizată, mai ațipește nițel, tot cu gândul la el (“cu tine-adorm și mă trezesc în gând”).
Trecem rapid peste episodul cu revenirea la starea de veghe, când tânăra se plânge că n‑a mers centrala termică (“sunt zile reci”) și îi reproșează iubitului că n‑a sunat‑o, nu i‑a dat SMS (“nu suni, nu-mi scrii, nu știu nimic de viața ta”) ca să ajungem la momentul când el, iubitul, își dezvăluie drama personală: “Îți spun ce simt tot și vreau să ții cont / Că uneori stau zile-ntregi, nu văd nimic la orizont / Iar, uneori, chiar nu mai pot…”. Este vorba desigur despre frigiderul în care el nu găsește nimic de mai multe zile, ceea ce explică de ce o sărută în fiecare refren la fel de flămând. Înțelegem astfel și de ce mai devreme el face referiri la “cioburile care aduc noroc” — foarte probabil, de foame și de nervi, au avut la un moment dat o dispută domestică în timpul căreia el a spart niște farfurii prin bucătărie, dar nu ni se lămurește de ce juna casnică nu se mobilizează totuși măcar puțin pentru a‑i face o ciorbiță de văcuță și o tocăniță cu cartofi. Misterul rămâne deplin, lăsându-ne să speculăm asupra unor potențiale cauze medicale, precum narcolepsia, acest flagel al vremurilor moderne care afectează pe toți cei aceia care s‑au născut obosiți și trăiesc pentru a se odihni.
Se va salva oare iubirea celor doi? Cântecul se termină într‑o notă optimistă: ea, trezită din somn, se mai aruncă de două ori pe aripi de vânt, iar el o prinde de tot atâtea ori, sărutând‑o pătimaș și la fel de lihnit de foame. Încă o dată se dovedește că iubirea învinge toate vicisitudinile, chiar și cele de natură medicală, făcând posibilă această poveste romantică dintre o narcoleptică casnică și un corporatist subnutrit. Bravo, Delia! Bravo… el!
PS Delia, totuși fă‑i omului o ciorbă sau ceva, gen! Merită!
Lasă un comentariu