Când Iohannis a anunțat că el va fi un alt fel de președinte, nimeni nu a avut foarte multe de comentat, iar explicația e una foarte simplă: fiecare dintre noi ne-am imaginat că altfel înseamnă aidoma cu propriile noastre așteptări. Eram deci nu doar plini de speranța schimbărilor pe care le anticipam, dar și mulțumiți că, în sfârșit, vom avea un președinte așa cum ne doream. Puțini au fost cei ce au anticipat ceea ce urma. Cu modestie, îmi place să cred că eu am fost unul dintre aceștia.
Timpul a trecut și imaginea pe care unii au avut‑o despre portretul noului președinte, a președintelui altfel, s‑a suprapus din ce în puțin peste profilul președintelui Iohannis. S‑au auzit îndată voci care au acuzat că își încalcă promisiunile, că nu face ceea ce a promis, respectiv să dea de pământ cu guvernul Ponta și să aresteze toți politicienii corupți. Ba chiar, ca să nu mai pierdem timpul prea mult, cel mai bine ar fi să arestăm toți politicienii, pornind de la prezumpția de vinovăție. Au luat în derâdere concediul pe care și l‑a luat spunând că și‑a schimbat sloganul în România concediului bine făcut. Unii au mers chiar mai departe și au afirmat că a intrat într‑o cârdășie cu Ponta și Băsescu și că fiecare își joacă rolul stabilit, dar România nu progresează.
Iohannis tratează cu toată seriozitatea rolul de președinte așa cum e definit de constituție. Ceea ce, să recunoaștem, e o premieră pentru noi. E altfel. Nu suntem obișnuiți cu atitudinea asta, deși ea este absolut conformă cu spiritul constituțional: stă departe de opoziție, nu încearcă să schimbe echilibrul puterii politice prin negocieri și sforării, tratează corect guvernul și colaborează instituțional, susține justiția prin declarații politice, dar fără a interveni în vreun fel în mersul ei.
Constituțional vorbind, nemulțumirilor noastre nu el trebuie să le găsească un răspuns. Dacă nu ne convine guvernul ori dacă ne indignează protejarea parlamentarilor corupți, ar trebui să ieșim în stradă, să protestăm. Ar trebui să folosim mijloacele de presiune pe care le avem pentru a determina schimbările pe care le vrem. Însă nouă ne e lene, am vrea mai degrabă ca altcineva, un președinte altfel, să ne facă el treaba și să pună ordine prin treburile țării. Și nu înțelegem că, cerând asta, ne-am întoarce la circul steril pe care l‑am avut până nu demult.
Căci exact asta este schimbarea pe care o propune Iohannis și pe care noi ar trebui s‑o susținem: o politică făcută cu bun simț și civilitate. Iar faptul că în partidele politice nu există acum nici una, nici alta, e doar o situație temporară. Perseverând în atitudinea sa, Iohannis îi forțează și pe alții — cel puțin cei ce intră în contact direct cu președinția — să-și ajusteze comportamentul. Uitați-vă la Ponta cât de dezarmat este față de perioada lui Băsescu. În eternul schimb de replici dintre ei date prin intermediul presei aveam fiecare preferatul propriu — dar n‑a existat nici un fel de progres, nici un fel de schimbare, pentru că fiecare dintre ei susținea că celălalt reprezintă răul absolut. Pus în fața unui ponderat și politicos Iohannis, Ponta nu poate să-și desfășoare arsenalul de țățisme și răutăți, e forțat să răspundă pe un ton asemănător, ceea ce‑l incomodează vizibil.
Nici măcar încercările sale de a pune într-un context eronat discuțiile cu Iohannis nu primesc o replică nepoliticoasă. Deunăzi Ponta spunea că “am avut ocazia să discutăm [cu Iohannis] mai puțin formal despre faptul că avem trei puteri în stat, nu una singura”, referindu-se desigur la ofensiva justiției în fața parlamentului — în realitate discuția a fost doar despre echilibrul puterilor în stat, nicidecum despre prevalența puterii judecătorești. Însă ăsta e “talentul” lui Ponta, să falsifice contextul unei discuții pentru a se trage altă concluzie. Cum ar fi răspuns Băsescu la o astfel de manevră? Porcăindu‑l pe Ponta, afirmând că patronează corupția, că subminează justiția. Ceea ce ar fi determinat o altă replică a lui Ponta, apoi alta a lui Băsescu șamd. Cum a procedat Iohannis? A declarat doar atât: “Eu sunt convins că domnul premier a spus sub formă de glumă, în Romania separația puterilor în stat funcționează și nu este nicio superputere, dar toate trebuie să lucreze împreună ca să meargă mai bine”. Simplu, nejignitor, ferm, concluziv. Altfel. A repus discuția dintre el și Ponta în parametrii corecți și a împiedicat generarea unui zgomot al declarațiilor, care ar fi ascuns de fapt esența problemei și ar fi mutat atenția pe conflict, nu pe miza lui.
Americanii spun că eficiența înseamnă to do the things right, iar eficacitatea este to do the right things. Din perspectiva asta Iohannis este eficient, dar nu este eficace. Însă într‑o republică semi-prezidențială nici nu i se cere să fie eficace. Iar dacă noi avem alte pretenții sau așteptări de la această funcție în stat, locul potrivit pentru a face modificări este constituția, nu articolele de presă care reproșează președintelui că nu ne împlinește de unul singur visele.
Pentru că altfel nu înseamnă așa cum vrea fiecare dintre noi. Altfel înseamnă conform constituției.
Lasă un comentariu