Ul­tima modă în­tre li­de­rii po­li­tici, mai pre­cis în­tre ăia care încă n‑au ajuns la DNA, e să-și facă o cu­ră­țe­nie ge­ne­rală prin ima­gi­nea pu­blică. Treabă com­pli­cată ai zice la prima ve­dere, având în ve­dere câte porcă­rii au con­ta­bi­li­zat fi­e­care din­tre ei în drep­tul pro­pri­u­lui cur­ri­cu­lum vi­tae. Și to­tuși să ad­mi­tem că in­ge­ni­o­zi­ta­tea lor de­pă­șește ade­sea ceea ce ne pu­tem ima­gina noi.

Un cor de pu­pă­tori în fund îl cu­răță de toate sca­mele pe dom­nul Bă­sescu. Nu periindu‑l di­rect, cum ar fi fost poate cel mai sim­plu. Dom­nul Bă­sescu se pe­ri­ază sin­gur pe toate ca­na­lele me­dia, afir­mând sus și tare că nu face alt­ceva de­cât să-și apere man­da­tele de pre­șe­dinte în care a in­ven­tat ches­tii ne­mai­vă­zute în Ro­mâ­nia, cum ar fi apa caldă și mer­sul pe jos. Și se în­treabă pro­ba­bil cum ar pu­tea s‑o con­vingă pe Udrea să-și țină gura cât va sta în puș­că­rie, ca el să poată trăi li­niș­tit fă­când politică.

Pu­pă­to­rii săi de ser­vi­ciu au altă abor­dare: an­ti­teza, com­pa­ra­ția păr­ti­ni­toare în­tre mă­re­țele re­a­li­zări ale ma­ri­na­ru­lui prin com­pa­ra­ție cu ale ac­tu­a­lu­lui pre­șe­dinte. Unii o fac pen­tru că vor să se aciu­eze pe un­deva, după ce băr­cile pro­prii s‑au scu­fun­dat. E ca­zul dom­nu­lui Vlas­ton, al că­rui par­tid Noua Re­pu­blică a su­com­bat jal­nic după ce a fă­cut mult zgo­mot pen­tru ni­mic — în mod con­stant acesta îl pune pe Iohan­nis în um­bra lui Bă­sescu, spe­rând pro­ba­bil că așa va spori nu­mă­rul de bă­siști ac­tivi, că PMP va crește în son­daje și pro­ba­bil va bi­ne­me­rita și el un loc sub soa­rele po­li­ti­cii ro­mâ­nești. Dar nu‑i nu­mai el. Zia­riști și co­men­ta­tori po­li­tici se în­trec în a se în­doi de ca­pa­bi­li­tă­țile pre­șe­din­te­lui ac­tual doar pen­tru a‑și aminti cu caldă nos­tal­gie de vre­mu­rile bă­siste: ce‑l mai scu­tura pe Ponta, ce‑l mai tă­vă­lea prin con­fe­rin­țele de presă!

Nu se lasă mai pre­jos nici dom­nul Ponta. În spe­ranța că n‑o să ajungă pe la DNA, el își pre­gă­tește gri­juliu o ima­gine de prim mi­nis­tru aflat în treabă, aple­cat peste gri­jile pa­triei și ale scum­pu­lui său po­por. N‑o să con­vingă el pe nici unii din­tre sus­ți­nă­to­rii lui Iohan­nis să‑l vo­teze în vi­i­tor, dar dacă sea­mănă nițică în­do­ială în su­fle­tul lor su­ge­rând că el și sa­sul merg pe‑o mână și‑s cei mai buni pri­e­teni, deja câștigă te­ren. Iar dacă peste toate as­tea ada­ugă și niște scă­deri de taxe pen­tru po­po­rul vo­tă­tor, înăl­bi­rea e ga­ran­tată. De­si­gur, scă­zu­tul ta­xe­lor e treabă în­câl­cită, căci tot el ar tre­bui să des­curce mai apoi bu­ge­tul să­ră­cit, dar so­lu­ția a fost gă­sită deja, după cum re­marca Mo­ise Gu­ran. El are să pro­pună scă­de­rea și par­la­men­tul — do­mi­nat tot de par­ti­dul pe care îl con­duce — are să res­pingă pro­pu­ne­rile pen­tru că nu sunt sus­te­na­bile. Iar Vic­to­rel are să zică: eu am vrut, dar par­la­men­tul su­ve­ran a zis că nu se poate!

După cum vă zi­ceam, pri­mă­vara asta e zor mare pe la li­de­rii po­li­tici. Că te porcă­iești cât poți și în­groși obra­zul cât merge, dar din când în când mai tre­buie și el cu­ră­țat și lus­truit ca să pară subțire.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.