Ultima modă între liderii politici, mai precis între ăia care încă n‑au ajuns la DNA, e să-și facă o curățenie generală prin imaginea publică. Treabă complicată ai zice la prima vedere, având în vedere câte porcării au contabilizat fiecare dintre ei în dreptul propriului curriculum vitae. Și totuși să admitem că ingeniozitatea lor depășește adesea ceea ce ne putem imagina noi.
Un cor de pupători în fund îl curăță de toate scamele pe domnul Băsescu. Nu periindu‑l direct, cum ar fi fost poate cel mai simplu. Domnul Băsescu se periază singur pe toate canalele media, afirmând sus și tare că nu face altceva decât să-și apere mandatele de președinte în care a inventat chestii nemaivăzute în România, cum ar fi apa caldă și mersul pe jos. Și se întreabă probabil cum ar putea s‑o convingă pe Udrea să-și țină gura cât va sta în pușcărie, ca el să poată trăi liniștit făcând politică.
Pupătorii săi de serviciu au altă abordare: antiteza, comparația părtinitoare între mărețele realizări ale marinarului prin comparație cu ale actualului președinte. Unii o fac pentru că vor să se aciueze pe undeva, după ce bărcile proprii s‑au scufundat. E cazul domnului Vlaston, al cărui partid Noua Republică a sucombat jalnic după ce a făcut mult zgomot pentru nimic — în mod constant acesta îl pune pe Iohannis în umbra lui Băsescu, sperând probabil că așa va spori numărul de băsiști activi, că PMP va crește în sondaje și probabil va binemerita și el un loc sub soarele politicii românești. Dar nu‑i numai el. Ziariști și comentatori politici se întrec în a se îndoi de capabilitățile președintelui actual doar pentru a‑și aminti cu caldă nostalgie de vremurile băsiste: ce‑l mai scutura pe Ponta, ce‑l mai tăvălea prin conferințele de presă!
Nu se lasă mai prejos nici domnul Ponta. În speranța că n‑o să ajungă pe la DNA, el își pregătește grijuliu o imagine de prim ministru aflat în treabă, aplecat peste grijile patriei și ale scumpului său popor. N‑o să convingă el pe nici unii dintre susținătorii lui Iohannis să‑l voteze în viitor, dar dacă seamănă nițică îndoială în sufletul lor sugerând că el și sasul merg pe‑o mână și‑s cei mai buni prieteni, deja câștigă teren. Iar dacă peste toate astea adaugă și niște scăderi de taxe pentru poporul votător, înălbirea e garantată. Desigur, scăzutul taxelor e treabă încâlcită, căci tot el ar trebui să descurce mai apoi bugetul sărăcit, dar soluția a fost găsită deja, după cum remarca Moise Guran. El are să propună scăderea și parlamentul — dominat tot de partidul pe care îl conduce — are să respingă propunerile pentru că nu sunt sustenabile. Iar Victorel are să zică: eu am vrut, dar parlamentul suveran a zis că nu se poate!
După cum vă ziceam, primăvara asta e zor mare pe la liderii politici. Că te porcăiești cât poți și îngroși obrazul cât merge, dar din când în când mai trebuie și el curățat și lustruit ca să pară subțire.
Lasă un comentariu