Împarte cu prietenii










Submit

7 perspective asupra pădurii

Când spu­nem pădure fie­care din­tre noi avem o repre­zen­tare per­so­nală a înțe­le­su­lui aces­tui cuvânt. Și fie­că­ruia din­tre noi ni se pare că a noas­tră e cea mai exactă, că des­crie com­plet toate unghiu­rile din care poți privi pădu­rea, că e cea pe care ar tre­bui s-o îmbră­ți­șeze toți cei­lalți. Însă nu e deloc așa. Ori­unde ne-am afla din punct de vedere social și pro­fe­sio­nal, ne este greu să pri­vim acest subiect din toate per­spec­ti­vele posi­bile — une­ori pen­tru că nu accep­tăm punc­tele altora de vedere, alte­ori pen­tru că nu le cunoaș­tem. M-am gân­dit să vă invit la o scurtă plim­bare prin pădu­rea româ­nească, pri­vită prin ochii tutu­ror celor care au un inte­res legat de ea, indi­fe­rent care ar fi acela. Veți înțe­lege mai bine poate de ce există anu­mite con­flicte și de ce une­ori ni se pare că vor­bim unii altora ca la pereți.

Dar îna­inte de a porni la acest drum, vă fac această pro­vo­care: încer­cați să păs­trați o minte des­chisă și să lăsați pen­tru moment deo­parte pro­pri­ile voas­tre con­vin­geri. Pri­viți fie­care punct de vedere cu răceala logi­cii și nu cu fier­bin­țe­ala tem­pe­ra­men­tu­lui vos­tru — gândiți-vă că sun­teți în pos­tura celui care apar­ține ace­lei cate­go­rii pro­fe­sio­nale sau soci­ale și întrebați-vă: cum aș gândi dacă aș fi în situ­a­ția aceea? Apoi răs­pun­deți cu sin­ce­ri­tate. Cu foarte multă sin­ce­ri­tate. Cu toată sin­ce­ri­ta­tea.

Sil­vi­cul­to­rii din sis­te­mul de stat
Am să încep cu cei care și-au ales pădu­rea ca pro­fe­sie. Sil­vi­cii pri­vesc pădu­rea ca pe o garan­ție a vii­to­ru­lui lor, căci știu că brea­sla lor va înceta să existe atunci când nu vor mai fi păduri. Cu toate păca­tele lor, veți con­stata întot­dea­una că nu-și doresc dis­pa­ri­ția pădu­ri­lor, măcar pen­tru moti­vul că și-ar pierde locul de muncă și sur­sele de venit. Cu totul alt­fel pri­vesc lem­nul ca pro­dus al pădu­rii: ten­ta­ția unui pro­fit per­so­nal de pe urma pădu­rii există și va exista mereu. Și pro­ba­bil că mulți din­tre ei nu se gân­desc că, epu­i­zând rapid lem­nul exploa­ta­bil, nu va mai fi din ce să se finan­țeze ulte­rior mul­ți­mea de chel­tu­ieli pe care o pădure le nece­sită până a deveni exploa­ta­bilă, mai ales în pădu­rile pri­vate: împă­du­riri, dega­jări, cură­țiri, rări­turi și igienă, plus sala­ri­ile celor care se ocupă de toate astea.

Sil­vi­cii din sis­te­mul de stat sunt cap­tivi într-un sis­tem corupt. Nu au unde să se ducă să se anga­jeze, dacă mâine ar fi dați afară — locu­rile la ocoa­lele pri­vate sunt puține și deja ocu­pate. Această depen­dență naște un soi de obe­diență față de cei ce orches­trează hoți­ile cu lemn, până acolo încât devin com­plici. Trep­tat, cei ce nu suportă această com­pli­ci­tate pleacă spre alte mese­rii, iar cei rămași devin tot mai adap­tați sis­te­mu­lui, obiș­nu­iți cu impli­ca­rea poli­ti­cu­lui până la nivel de pădu­rar, împă­cați cu ideea că tre­buie să se afle de par­tea unei anu­mite forțe poli­tice ceea ce îi va ridica și coborî în func­ții după cum patro­nii lor poli­tici sunt la putere sau în opo­zi­ție.

Și între­ba­rea la care nici unul din­tre ei nu îndrăz­nește să răs­pundă este: dacă sis­te­mul corup­ției va fi înde­păr­tat, dacă poli­ti­cul va dis­pare din sil­vi­cul­tură, vor mai fi capa­bili să revină la deon­to­lo­gia pro­fe­siei pe care spun că o iubesc? Vor reveni la sta­tu­tul lor de apă­ră­tori ai pădu­rii?

Sil­vi­cul­to­rii din ocoa­lele pri­vate
Pe sil­vi­cii ce lucrează pen­tru pro­pri­e­tari pri­vați i-am pus într-o cate­go­rie sepa­rată. În pri­mul rând pen­tru că poli­ti­cul și influ­en­țele sale nu îi influ­en­țează sem­ni­fi­ca­tiv. Se poate spune că ei sunt în situ­a­ția feri­cită de a-și putea face mese­ria cu con­ști­in­cio­zi­tate. Exis­tența pădu­rii este esen­ți­ală pen­tru ei, ca să aibă și mâine și poimâine un loc de muncă. Dar, pen­tru că întot­dea­una există un dar, depind totuși de anga­ja­to­rul lor: pri­mă­ria, obș­tea, comu­ni­ta­tea, mitro­po­lia sau chiar per­soana fizică ce deține pădu­rea pe care o admi­nis­trează. Pe cât de lacom este pro­pri­e­ta­rul pe atât de greu îi este unui sil­vi­cul­tor din zona pri­vată să-și facă mese­ria cu pro­fe­sio­na­lism. Și, para­do­xal, cu cât mai tânără este pădu­rea admi­nis­trată, cu atât mai mici sala­ri­ile. Pen­tru că dacă lemn nu e, nici sala­riu nu prea e.

Spun mulți că situ­a­ția în ocoa­lele pri­vate este mult mai bună decât la stat, că acolo se face mese­rie cu ade­vă­rat. Nu sunt con­vins că putem gene­ra­liza. Defri­șările masive din ultima vreme s-au pro­dus în spe­cial în pădu­rile pri­vate, deci ori sil­vi­cii sunt slabi și obe­dienți, ori sunt com­pli­cii unor pro­pri­e­tari incon­ști­enți și lacomi. Ori ambele.

Fir­mele de exploa­tare a lem­nu­lui
Majo­ri­ta­tea fir­me­lor care exploa­tează lem­nul din pădure sunt con­duse sau deți­nute de per­soane cu cali­fi­care fores­ti­eră1. Ei știu bine care sunt rigo­rile stricte ale recol­tă­rii lem­nu­lui pen­tru că le-au învă­țat la școală la fel ca și cei ce lucrează în sil­vi­cul­tură, dar difi­cul­tă­țile pe care aceste rigori le gene­rează zi de zi — care se tra­duc în chel­tu­ieli mai mari pen­tru firma lor — îi deter­mină să-și schimbe trep­tat punc­tul de vedere. Nu se întâm­plă peste noapte, dar la un moment dat devin des­tul de con­vinși că regu­lile astea de exploa­tare sunt cam exa­ge­rate, că ar putea fi îmblân­zite ca să fie mai ieftină exploa­ta­rea. Pri­vită din per­spec­tiva lor, pădu­rea e mai întâi o sursă de lemn și de veni­turi.

Ade­sea aceste firme for­mează niște mici sau mai mari cla­nuri care fac înțe­le­geri one­roase pen­tru a se ajuta reci­proc în scă­de­rea pre­țu­lui plătit la lici­ta­ți­ile de masă lem­noasă. Lici­ta­ți­ile sunt măslu­ite, în sen­sul că cei ce lici­tează se întâl­nesc în pre­a­la­bil și se înțe­leg cine ce va cum­păra, iar la pro­ce­dura propriu-zisă prima ofertă se face fic­tiv, foarte puțin peste pre­țul de por­nire, iar cel care e câști­gă­to­rul pres­ta­bi­lit mai plu­sează puțin. Apoi nimeni nu mai lici­tează și vân­za­rea e rezol­vată.

Pro­iec­tul de vân­zare a lem­nu­lui din rampe2 îi lovește foarte puter­nic, pen­tru că azi ei sunt inter­me­di­ari în lan­țul de vân­zare a lem­nu­lui. Ei nu pres­tează doar un ser­vi­ciu con­tra cost — așa cum pro­pune pro­iec­tul de care vă spun — ci cum­pără lem­nul din pădure, chel­tuie cu exploa­ta­rea lui și câștigă vânzându-l mai departe. Lesne de înțe­les că a-i trans­forma în fur­ni­zori de ser­vi­cii de exploa­tare va fi greu de accep­tat pen­tru ei — ar fi puși în situ­a­ția de a estima cos­tu­rile lucră­ri­lor, ceea ce e difi­cil și ris­cant: dacă nu te înca­drezi în cos­tu­rile pen­tru care ai sem­nat con­trac­tul, ieși în pier­dere și nu ai de unde să-ți recu­pe­rezi paguba. E o cu totul altă logică a afa­ce­rii și puțini din­tre ei ar face față unei ast­fel de schim­bări.

Pro­pri­e­ta­rii pri­vați de pădure
Există mai multe cate­go­rii de pro­pri­e­tari de pădure. Există pro­pri­e­tari per­soane fizice care dețin supra­fețe mici, pen­tru care îngri­ji­rea pădu­rii e mai degrabă o povară pen­tru că n-au bani de inves­tit. Dacă pădu­rea e mai bătrână, devine o grijă, pen­tru că se tem că vor fi furați. Unii au tăiat-o ile­gal și au pre­tins că au fost furați. Alții au tăiat-o, tot ile­gal, și au plătit o amendă modică. Cum s-ar zice, au adop­tat prin­ci­piul că, decât să-i duci grija, mai bine îi duci dorul.

Alții, foarte puțini, s-au aso­ciat cu cei­lalți pro­pri­e­tari din jur și au sem­nat un con­tract cu Rom­silva pen­tru pază și admi­nis­trare. Multe ast­fel de aso­ci­a­ții sunt măci­nate de con­flicte interne, de nemul­țu­miri și sus­pi­ciuni diverse, căci e greu să împaci câteva zeci sau sute de oameni atunci când vine vorba de pro­pri­e­tăți mici care nu gene­rează pro­fit sufi­cient pen­tru a mul­țumi pe toți. Sil­vi­cul­tura nu se poate face pe câțiva metri pătrați. Dacă tra­tezi întreaga aso­ci­a­ție ca pe un tot, atunci anul ăsta se va exploata dintr-un loc, la anul din altul, iar lem­nul exploa­tat (sau valoa­rea lui) ar tre­bui împăr­țit între toți — aici apar ade­sea cer­tu­rile, pen­tru că cel care deține bucă­țica de pe care s-a tăiat în anul curent vrea să ia el tot, iar cei­lalți devin nemul­țu­miți pen­tru că nu li se pare firesc să împartă chel­tu­ie­lile la toată lumea și câști­gu­rile să le înca­seze doar unii.

Există apoi pro­pri­e­ta­rii de supra­fețe mai mari: pri­mă­rii, obști, comu­ni­tăți, mânăs­tiri, mitro­po­lii sau chiar per­soane fizice. Ei s-au orga­ni­zat cu ocoale sil­vice, au anga­jat per­so­nal sil­vic și fac o sil­vi­cul­tură orga­ni­zată. Mi-e greu să spun cât de mult pri­vesc pădu­rea ca pe un orga­nism viu și cât ca pe o sursă de veni­turi — există cu sigu­ranță exem­ple din ambele situ­a­ții — pot doar să con­stat că cele mai multe defri­șări masive s-au întâm­plat în pădu­rile pri­vate. Nu-i chiar sim­plu să ignori banii pe care îi poți scoate din vân­za­rea de lemn de dra­gul pădu­rii. Așa că pen­tru acești pro­pri­e­tari pădu­rea e mai întâi de toate o sursă de câști­guri.

Indus­tria de semi­fa­bri­cate și mobilă
Deși nu ajung nici­o­dată în pădure, fabri­cile de che­res­tea și de mobilă joacă un rol foarte impor­tant în între­gul tablou. Felul în care ei influ­en­țează piața lem­nu­lui antre­nează între­gul dome­niu fores­tier în com­por­ta­mente mai mult sau mai puțin favo­ra­bile pădu­rii. Un lucru e lim­pede: pen­tru ei pădu­rea înseamnă lemn. Toate lucră­rile de înfi­in­țare și îngri­jire a pădu­rii sunt mai puțin impor­tante, pen­tru că ori­zon­tul lor de pla­ni­fi­care este de ordi­nul a 5–10 ani, iar ceea ce se plan­tează azi se va exploata peste 100 de ani. Nimeni nu-și face pla­nuri atât de înde­păr­tate.

Teh­no­lo­gi­ile pe care le dezvoltă influ­en­țează major dezvol­ta­rea pădu­rii. Fap­tul că în ultima vreme există posi­bi­li­ta­tea de a îmbina che­res­teaua în piese late sau foarte lungi prin metode indus­tri­ale eli­mină nevoia de buș­teni groși din care să se debi­teze che­res­tea lată. La fel, uti­li­za­rea pe scară largă a plă­ci­lor aglo­me­rate din lemn, bine­cu­nos­cu­tul PAL făcut din așchii și cle­iuri, reduce nevoia de lemn de dimen­siuni mari. Și ast­fel se naște între­ba­rea: de ce să gos­po­dă­rim pădu­rea în cicluri lungi de 100–120 de ani dacă nu ne tre­buie lemn de dimen­siuni mari? De ce să nu redu­cem ciclul de exploa­tare la 50–60 de ani? Între­ba­rea e validă din punct de vedere indus­trial. Este oare validă și din punct de vedere bio­lo­gic?

Imaginați-vă ce s-ar întâm­pla dacă mâine Româ­nia ar accepta să schimbe ciclul de exploa­tare, scurtându-l la 60 de ani de pildă. Brusc vreo 40% din pădu­rile noas­tre ar deveni exploa­ta­bile. Lem­nul ar invada piața, s-ar ieftini extra­or­di­nar de mult. Cine câștigă din asta? Indus­tria, cu sigu­ranță, pen­tru că pri­mește mate­rie primă multă și ieftină. Pro­pri­e­ta­rii? Apa­rent da, dar de fapt vor vinde pe nimic lem­nul. Sil­vi­cii? Le-ar fi egal, dacă pădu­rea ar con­ti­nua să existe. Fir­mele de exploa­tare? Nu prea, ar fi supra­so­li­ci­tate iar valoa­rea scoasă din vân­za­rea lem­nu­lui ar fi mult mai mică în timp ce efor­tul de exploa­tare ar costa la fel.

Desi­gur, indus­tri­a­șii lem­nu­lui și-ar dori să aibă acces direct la lem­nul din rampe, să nu mai existe inter­me­di­ari între ei și pădure. Ei spun că lem­nul este foarte scump  — IKEA și-a delo­ca­li­zat toată pro­duc­ția din Româ­nia bazată pe lemn de răși­noase din acest motiv și, dacă pre­țul la fag va con­ti­nua să cre­ască, va face ace­lași lucru și cu capa­ci­tă­țile afe­rente aces­tui lemn. Acuza prin­ci­pală merge către Rom­silva, des­pre care spun că își ascunde ine­fi­ciența în pre­țu­rile cu care se vinde lem­nul.

Sta­tul român
Pri­vită din per­spec­tiva pute­rii cen­trale și locale — guvern, par­la­ment, pri­mă­rii și pre­fec­turi — pădu­rea este în pri­mul rând o resursă valo­roasă care antre­nează afa­ceri și gene­rează taxe. Abia apoi, în mult mai mică măsură și doar de curând pădu­rea este ofi­cial pri­vită ca un eco­sis­tem de care depinde cali­ta­tea vie­ții cetă­țe­ni­lor, pen­tru care merită și tre­buie să chel­tu­iești bani ca să-i asi­guri con­ti­nu­i­ta­tea. Guver­nul vede pădu­rea ca pe o sursă de venit la buget, par­la­men­ta­rii, pre­fec­ții și pri­ma­rii ca pe un instru­ment de moti­vare a votu­ri­lor din zonele rurale, unde lem­nul joacă un rol impor­tant în exis­tența oame­ni­lor. Deși rit­mul în care a pătruns gazul metan în multe loca­li­tăți dimi­nu­ează tot mai mult nevoia de lemn pen­tru încă­l­zire.

Nici una din­tre auto­ri­tăți nu pri­vește cu ade­vă­rat pădu­rea ca pe o sursă de sănă­tate, ca pe o nepre­țu­ită diver­si­tate bio­lo­gică ce aduce ser­vi­cii soci­e­tă­ții din­colo de ceea ce per­ce­pem cu ochiul liber. Noroc că am sem­nat tot felul de tra­tate inter­națio­nale și sun­tem obli­gați — măcar de ochii lumii — să res­pec­tăm niște norme eco­lo­gice. Alt­min­teri nu se știe ce se întâm­pla până acum.

În res­pon­sa­bi­li­ta­tea sta­tu­lui stă cam 54% din tot fon­dul fores­tier. Cât de efi­cient îl admi­nis­trează? Mulți — prin­tre care mă număr și eu — spun că foarte ine­fi­cient, că își mas­chează lipsa de orga­ni­zare și efi­ciență prin cos­tu­rile mari pe care le pune în seama pădu­rii, vân­zând lem­nul scump. În apă­ra­rea sa sta­tul, adică Rom­silva, arată cu dege­tul spre fir­mele de exploa­tare care măslu­iesc lici­ta­ți­ile, obligându-i ast­fel să ridice pre­țul de por­nire pen­tru a obține veni­tu­rile nece­sare îngri­ji­rii pădu­rii.

Iar pădu­rea de stat e în ace­lași timp subex­ploa­tată și supra­ex­ploa­tată — pen­tru că se exa­ge­rează cu exploa­tă­rile în zonele acce­si­bile și nu se fac lucră­rile nece­sare acolo unde nu există dru­muri de acces pen­tru trans­por­tul lem­nu­lui exploa­tat. Sta­tul nu e în stare să facă autos­trăzi, ce pre­ten­ții să mai avem la dru­muri fores­ti­ere…

Româ­nii
Dacă vrem să fim cin­stiți cu noi înșine tre­buie să recu­noaș­tem că sin­tagma "codru-i frate cu româ­nul" nu mai are aco­pe­rire prac­tică. Au tre­cut vre­mu­rile când depin­deam eco­no­mic de pădure. Azi, româ­nul mediu pri­vește pădu­rea ca pe un loc unde e îndrep­tă­țit să aibă acces neli­mi­tat — chiar și în cele pri­vate — pen­tru a face orice își dorește: să culeagă fructe, să rupă flori, să facă pic­nic, să aprindă un foc sau un gră­tar, să se dea cu moto­rul. Se revoltă tea­tral la veș­tile des­pre abu­zu­rile în pădure, dar n-ar zice nu dacă i s-ar oferi niște lemn ieftin, pro­ve­nit din tăieri ile­gale. Nu există o cul­tură a com­por­ta­men­tu­lui civi­li­zat — în pădure totul e per­mis, după bunul plac.

Sunt câteva gru­puri mici, for­mate mai ales din iubi­tori de dru­me­ții montane, care pri­vesc pădu­rea ca pe o sursă de aer curat, de liniște și natură. Lem­nul, ca resursă indus­tri­ală, nu e atât de impor­tant pen­tru ei. Desi­gur, asta e o viziune idi­lică și ușor copi­lă­roasă. Aju­nși acasă după ce cobo­ară de pe munte, mun­țo­ma­ni­lor le face și lor tre­bu­ință dula­pul din lemn, sca­u­nul din lemn, masa din lemn, ușa din lemn, biroul din lemn…

Și mai există o cate­go­rie mică for­mată din eco­na­ziști. Sunt diverse per­soane, genul tree huggers, care au îmbră­ți­șat o filo­zo­fie extre­mistă în care pădu­rea e mai impor­tantă decât soci­e­ta­tea umană și vor să scoată com­plet oame­nii din minu­na­tul, deli­ca­tul și prea-frumosul eco­sis­tem fores­tier. Dacă îi pri­vești cu mai multă aten­ție rea­li­zezi că, de fapt, nu e vorba de iubi­rea de pădure, cât e vorba de dis­pre­țul față de seme­nii lor.

* * *

Cam ăsta-i tabloul gene­ral. Fie­care din­tre aceste cate­go­rii soci­ale și pro­fe­sio­nale sunt cumva legate de pădure. Fie­care din­tre ele luptă cu pro­pri­ile mij­loace pen­tru a-i învinge pe cei­lalți și a le dicta regu­lile sale — unii nu vor ajunge nici­o­dată în vâr­ful pira­mi­dei pen­tru a-și vedea obiec­ti­vele împli­nite. E lim­pede că pe acest drum al dez­bi­nă­rii și scan­da­lu­lui nu se va ajunge nică­ieri, nici­o­dată, că va fi doar un caru­sel necon­te­nit de măsuri, pro­teste, peti­ții și ordo­nanțe de guvern care vor înclina balanța într-o parte sau alta, dar nici­o­dată în favoa­rea pădu­rii. Până când toate aceste gru­puri nu se vor așeza împre­ună la masa tra­ta­ti­ve­lor pen­tru a găsi un com­pro­mis rezo­na­bil și mai ales dura­bil, vom asista la un nesfâr­șit tără­boi.

Pădu­rea are însă nevoie de pace și înțe­lep­ciune.



Note de subsol

  1. Exploa­ta­rea pădu­ri­lor este o sec­ție a ace­leași facul­tăți. De fapt facul­ta­tea se numește de sil­vi­cul­tură și exploa­tări fores­ti­ere. []
  2. S-a avan­sat la un moment dat ideea de a nu se mai vinde arbo­rii din pădure, ci lem­nul exploa­tat și adus în rampe, la mar­gi­nea dru­mu­lui fores­tier. Fir­mele de exploa­tare deve­neau ast­fel doar pres­ta­tori ai ser­vi­ci­u­lui de recol­tare, fără să mai cum­pere lem­nul. []

Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Camelia Voicu
    Camelia Voicu

    Extra­or­di­nar! Si arti­co­lul si impresia/amprenta lasata.

    0
    0
  2. Alex
  3. Geo

    "Maslu­i­rea lici­ta­ti­i­lor" sau car­te­lul, este o moda­li­tate foarte buna pen­tru a obtine pre­tul con­ve­na­bil la o lici­ta­tie. Ast­fel ambele parti, atat agen­tii eco­no­mici cat si Rom­silva sunt mul­tu­miti deo­a­rece pre­tu­rile ini­ti­ale pro­puse au la baza un cal­cul care cuprinde toate chel­tu­ie­lile nece­sare pro­ce­su­lui teh­no­lo­goc de exploa­tare fores­ti­era. Daca prin pre­tul de aju­de­care agen­tul eco­no­mic nu va reusi sa faca pro­fit, ba mai mult iese in pier­dere, cine poate fi mul­tu­mit? Rom­silva nu, pen­tru ca pierde un posi­bil cum­pa­ra­tor, noi nu, pen­tru ca din moti­vele aces­tea este posi­bil sa urmeze incal­ca­rea codu­lui silvic(taieri ile­gale) pen­tru recu­pe­ra­rea bani­lor inves­titi gre­sit, iar com­pa­nia cu sigu­ranta nu!

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *