Nu tre­buie să fii ma­na­ger ca să iei de­ci­zii. Viața ta per­so­nală este plină de ace­leași ti­puri de pro­vo­cări pe care le în­tâm­pină orice func­ție de ma­na­ge­ment, ba chiar une­ori mult mai com­plexe pen­tru că viața de zi cu zi nu se des­fă­șoară după re­gu­lile și pro­ce­du­rile care sim­pli­fică ade­sea cur­sul lu­cru­ri­lor într‑o com­pa­nie. Când apare ci­neva nou în viața ta nu există un de­par­ta­ment HR care să‑i facă in­duc­tion și să‑i ex­plice cum tre­buie să se com­porte cu tine. Când tre­buie să-ți sta­bi­lești pri­o­ri­tă­țile de cum­pă­ră­turi nu există un de­par­ta­ment fi­nan­ciar care să-ți cal­cu­leze re­turn on in­vest­ment pen­tru fi­e­care op­țiune po­si­bilă. Toate as­tea tre­buie să le faci singur.

Mulți nici nu pri­vesc viața per­so­nală ca pe ceva ce tre­buie cât de cât ges­tio­nat. De­ci­zi­ile lor sunt pri­pite, nu pen­tru că le iau prea re­pede, ci ade­sea pen­tru că le amână până când de­vin im­pe­rios sca­dente și nu mai e timp de gân­dire, nu mai e vreme pen­tru ana­liză. Apoi se tre­zesc într-un con­text în care n‑ar fi vrut să fie și con­sumă o mul­țime de ener­gie în­cer­când să re­vină la ceva din tre­cut sau să îna­in­teze că­tre ceva ne­de­fi­nit. Nu spun că ar tre­bui să ne pri­vim viața ca pe o afa­cere și că to­tul tre­buie ges­tio­nat cu ră­ceala unui ma­na­ger, ci că ar tre­bui să ne bu­cu­răm de că­lă­to­ria prin timp după ce ne-am gân­dit bine la di­rec­ția că­tre care navigăm.

Să iei de­ci­zii pen­tru viața per­so­nală nu e de­loc ușor, ad­mit asta. Ni­meni nu te în­vață cum să de­cizi și cred că școala ar tre­bui să facă mai mult în pri­vința asta: să în­vețe ti­ne­rii cum se ia o de­ci­zie, in­di­fe­rent care ar fi ea. Cu cine vo­tează, ce pro­fe­sie să ur­meze, cum să-și aleagă pri­e­te­nii, cum să-și fo­lo­sească ba­nii — ches­ti­ile as­tea pe care le fa­cem zi de zi, dar de cele mai multe ori fără a le acorda aten­ția ne­ce­sară pen­tru a fi si­guri că am luat de­ci­zi­ile co­recte. Nici eu n‑am știut — de unde era să aflu? — dar am în­vă­țat prin pro­pri­ile gre­șeli și am ajuns la un sis­tem per­so­nal, cu si­gu­ranță de­loc original.

Nu te aș­tepta să ai toate in­for­ma­ți­ile ne­ce­sare. Nici­o­dată n‑o să le ai. Și, aș­tep­tând să afli toate de­ta­li­ile, tim­pul trece, iar con­tex­tele se schimbă. Până iei tu de­ci­zia cu­nos­când toate amă­nu­n­tele, lu­cru­rile s‑au schim­bat și tre­buie să re­iei ana­liza. Fă pre­su­pu­neri ba­zate pe lo­gică și ajus­tează din mers. Fii pre­gă­tit să arunci to­tul la coș și să o iei de la în­ce­put. Se în­tâm­plă adesea.

Li­mi­tează-ți op­țiu­nile. Nu com­pune o listă in­ter­mi­na­bilă de va­ri­ante, din­tre care mai mult de ju­mă­tate sunt com­plet fan­te­ziste. Adu-ți me­reu aminte că dacă ceva e prea fru­mos să fie ade­vă­rat, atunci e prea fru­mos ca să fie ade­vă­rat. Taie de pe listă orice op­țiuni care sunt prea pu­țin pro­ba­bile, chiar dacă ele sunt cele care ți-ar place cel mai mult. Ade­sea ne în­dră­gos­tim de vi­sele noas­tre și nu re­a­li­zăm cât sunt de nerealiste.

Trage o li­nie clară în­tre con­se­cin­țele bune și rele. Pare evi­dent, dar une­ori ui­tăm să o fa­cem. Lipsa unei li­nii clare care să se­pare ce ne do­rim de ceea ce nu ne do­rim face să existe un nu­măr de op­țiuni “gri”, alea care ne sunt nițel con­fuze, pe care le-am vrea și parcă nu le-am vrea. Exer­ci­țiul de a le se­para te va obliga să te ho­tă­răști, nu asu­pra ce tre­buie fă­cut, ci asu­pra a ceea ce vrei de fapt.

Gân­dește-te la tim­pul tău ca la ba­nii tăi. Când simți că amâni iar și iar lu­a­rea unei de­ci­zii, ima­gi­nează-ți că fi­e­care oră sau zi care trece fără să te ho­tă­răști are o anu­mită va­loare — 100 de lei de pildă. Câți bani ești dis­pus să te coste lu­a­rea ace­lei de­ci­zii? Com­pară cu “cos­tul” pe care l‑ai plătit pen­tru alte de­ci­zii: me­rită mai mulți “bani” sau nu? Când eva­luăm ceva în ore și zile tin­dem să nu fa­cem ast­fel de ju­de­căți com­pa­ra­tive — ba­nii ac­ti­vează ime­diat lo­gica unei “pro­fi­ta­bi­li­tăți” în min­tea noas­tră, ceea ce ne obligă la o mai justă pro­por­țio­na­li­tate a tim­pu­lui afec­tat fi­e­că­rei decizii.

As­cultă-ți in­s­tinc­tele. Nu la mo­dul ira­țio­nal și im­pul­siv. Dar atunci când “simți” că o anu­mită de­ci­zie e mai bună de­cât al­tele, deși cal­cu­lul ma­te­ma­tic nu arată asta, ai cu­ra­jul de a‑ți asuma ris­cul. În­vață din gre­șe­lile fă­cute prin ast­fel de de­ci­zii și în­treabă-te dacă ceea ce-ți animă in­s­tinc­tele sunt prin­ci­pi­ile tale de viață, “re­gu­lile” după care func­țio­nezi. Dacă de­ci­zi­ile lu­ate așa sunt mai de­grabă ero­nate, poate că e ceva în ne­re­gulă cu principiile.

Care e ur­mă­toare de­ci­zie pe care tre­buie s‑o iei? 😉


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Gheorghe Roman

    O de­ci­zie BUNA e aceea care e lu­ata in in­te­re­sul ce­lor multi.

  2. Alice

    Oa­me­nii amână de­ci­zi­ile pen­tru că nu știu să ges­tio­neze eșe­cu­rile. Eșe­cul este mai de­grabă o lim­pe­zire a ape­lor, cerne op­țiu­nile, îți cro­iește ca­lea spre alte de­ci­zii. Per­cep­ția ge­ne­rală aso­ci­ază eșe­cul cu ra­ta­rea. Cu ra­ta­rea per­so­nală, care la rân­dul ei e aso­ci­ată cu ceva ru­și­nos. De-ar ști ei câte lu­cruri fru­moase s‑au spus des­pre ratare.
    https://fumurescu.wordpress.com/2013/01/20/spune-mi-ce-ai-ratat-ca-sa-ti-spun-cine-esti/


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.