Nu trebuie să fii manager ca să iei decizii. Viața ta personală este plină de aceleași tipuri de provocări pe care le întâmpină orice funcție de management, ba chiar uneori mult mai complexe pentru că viața de zi cu zi nu se desfășoară după regulile și procedurile care simplifică adesea cursul lucrurilor într‑o companie. Când apare cineva nou în viața ta nu există un departament HR care să‑i facă induction și să‑i explice cum trebuie să se comporte cu tine. Când trebuie să-ți stabilești prioritățile de cumpărături nu există un departament financiar care să-ți calculeze return on investment pentru fiecare opțiune posibilă. Toate astea trebuie să le faci singur.
Mulți nici nu privesc viața personală ca pe ceva ce trebuie cât de cât gestionat. Deciziile lor sunt pripite, nu pentru că le iau prea repede, ci adesea pentru că le amână până când devin imperios scadente și nu mai e timp de gândire, nu mai e vreme pentru analiză. Apoi se trezesc într-un context în care n‑ar fi vrut să fie și consumă o mulțime de energie încercând să revină la ceva din trecut sau să înainteze către ceva nedefinit. Nu spun că ar trebui să ne privim viața ca pe o afacere și că totul trebuie gestionat cu răceala unui manager, ci că ar trebui să ne bucurăm de călătoria prin timp după ce ne-am gândit bine la direcția către care navigăm.
Să iei decizii pentru viața personală nu e deloc ușor, admit asta. Nimeni nu te învață cum să decizi și cred că școala ar trebui să facă mai mult în privința asta: să învețe tinerii cum se ia o decizie, indiferent care ar fi ea. Cu cine votează, ce profesie să urmeze, cum să-și aleagă prietenii, cum să-și folosească banii — chestiile astea pe care le facem zi de zi, dar de cele mai multe ori fără a le acorda atenția necesară pentru a fi siguri că am luat deciziile corecte. Nici eu n‑am știut — de unde era să aflu? — dar am învățat prin propriile greșeli și am ajuns la un sistem personal, cu siguranță deloc original.
Nu te aștepta să ai toate informațiile necesare. Niciodată n‑o să le ai. Și, așteptând să afli toate detaliile, timpul trece, iar contextele se schimbă. Până iei tu decizia cunoscând toate amănuntele, lucrurile s‑au schimbat și trebuie să reiei analiza. Fă presupuneri bazate pe logică și ajustează din mers. Fii pregătit să arunci totul la coș și să o iei de la început. Se întâmplă adesea.
Limitează-ți opțiunile. Nu compune o listă interminabilă de variante, dintre care mai mult de jumătate sunt complet fanteziste. Adu-ți mereu aminte că dacă ceva e prea frumos să fie adevărat, atunci e prea frumos ca să fie adevărat. Taie de pe listă orice opțiuni care sunt prea puțin probabile, chiar dacă ele sunt cele care ți-ar place cel mai mult. Adesea ne îndrăgostim de visele noastre și nu realizăm cât sunt de nerealiste.
Trage o linie clară între consecințele bune și rele. Pare evident, dar uneori uităm să o facem. Lipsa unei linii clare care să separe ce ne dorim de ceea ce nu ne dorim face să existe un număr de opțiuni “gri”, alea care ne sunt nițel confuze, pe care le-am vrea și parcă nu le-am vrea. Exercițiul de a le separa te va obliga să te hotărăști, nu asupra ce trebuie făcut, ci asupra a ceea ce vrei de fapt.
Gândește-te la timpul tău ca la banii tăi. Când simți că amâni iar și iar luarea unei decizii, imaginează-ți că fiecare oră sau zi care trece fără să te hotărăști are o anumită valoare — 100 de lei de pildă. Câți bani ești dispus să te coste luarea acelei decizii? Compară cu “costul” pe care l‑ai plătit pentru alte decizii: merită mai mulți “bani” sau nu? Când evaluăm ceva în ore și zile tindem să nu facem astfel de judecăți comparative — banii activează imediat logica unei “profitabilități” în mintea noastră, ceea ce ne obligă la o mai justă proporționalitate a timpului afectat fiecărei decizii.
Ascultă-ți instinctele. Nu la modul irațional și impulsiv. Dar atunci când “simți” că o anumită decizie e mai bună decât altele, deși calculul matematic nu arată asta, ai curajul de a‑ți asuma riscul. Învață din greșelile făcute prin astfel de decizii și întreabă-te dacă ceea ce-ți animă instinctele sunt principiile tale de viață, “regulile” după care funcționezi. Dacă deciziile luate așa sunt mai degrabă eronate, poate că e ceva în neregulă cu principiile.
Care e următoare decizie pe care trebuie s‑o iei? 😉
13:05
O decizie BUNA e aceea care e luata in interesul celor multi.
13:05
Oamenii amână deciziile pentru că nu știu să gestioneze eșecurile. Eșecul este mai degrabă o limpezire a apelor, cerne opțiunile, îți croiește calea spre alte decizii. Percepția generală asociază eșecul cu ratarea. Cu ratarea personală, care la rândul ei e asociată cu ceva rușinos. De-ar ști ei câte lucruri frumoase s‑au spus despre ratare.
https://fumurescu.wordpress.com/2013/01/20/spune-mi-ce-ai-ratat-ca-sa-ti-spun-cine-esti/