Cum să-ți alegi un portofel

A fost o vreme când îmi ale­geam un por­to­fel în func­ție de ver­sa­ti­li­ta­tea lui de a aco­moda banc­note și mo­nede. Vro­iam să aibă bu­zu­nă­re­lul acela pen­tru bă­nuți me­ta­lici, dar mi-ar fi plă­cut să fie con­struit în așa fel în­cât să nu-mi trans­forme bu­zu­na­rul într‑o gâlmă zor­nă­i­toare. Greu de gă­sit. Pe urmă au apă­rut car­du­rile și am fost un en­tu­zi­ast uti­li­za­tor și pro­mo­tor al lor. Am ho­tă­rât ca acolo unde sunt for­țat să plă­tesc cu nu­me­rar să re­nunț la res­tul în mo­nede — era de­si­gur o ge­ne­ro­zi­tate cam cos­ti­si­toare la în­ce­put, dar răs­pân­di­rea plă­ții cu car­dul și dis­pa­ri­ția mo­ne­de­lor cu va­loare mare au co­rec­tat problema.

Atunci îmi do­ream un por­to­fel care să aco­mo­deze banc­note și cele două car­duri pe care le aveam. Com­par­ti­men­tul de mo­nede de­ve­nise un in­co­ve­nient. Ves­tea bună era că bu­zu­na­rele mele erau mult mai re­la­xate. Asta până a în­ce­put să se răs­pân­dească ideea car­du­ri­lor de lo­ia­li­tate și ac­ces. Brusc por­to­fe­lul a fost ase­diat de o in­fla­ție de plas­tice care l‑au um­flat ia­răși ca pe vre­mea mo­ne­de­lor. Ai vrea să te dis­pen­sezi de ele, dar n‑ai cum să cum­peri în anu­mite ma­ga­zine fără car­dul de cli­ent. În alte si­tu­a­ții re­du­ce­rile sunt no­ta­bile și me­rită să ai car­dul de lo­ia­li­tate. Ai vrea să ai car­du­rile me­reu la în­demână, dar n‑ai vrea să-ți um­fle por­to­fe­lul. Iar atunci când îți cum­peri un por­to­fel te uiți la câte com­par­ti­mente de car­duri are. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.

So­lu­ția unei apli­ca­ții pe te­le­fon pă­rea sal­va­toare. Ima­gi­nile car­du­ri­lor ar fi tre­buit să fie la fel de bune pre­cum plas­ti­cul în­suși, dar ghi­nion! Pe des­tul de multe ter­mi­nale sca­ne­rul de cod de bare nu poate citi ecra­nul unui te­le­fon. Iar apli­ca­ția de POS nu are une­ori op­țiu­nea in­tro­du­ce­rii ma­nu­ale a co­du­lui de bare. Sau car­dul nu are afi­șată com­bi­na­ția echi­va­lentă de ci­fre. Back to squ­are one.

Pro­blema mea nu e, fi­rește, doar a mea. Apple și Mi­cro­soft au se­si­zat oport­u­ni­ta­tea și au în­ce­put să pro­pună so­lu­ții de mo­bile pa­y­ment. Foarte prac­tic, dar — dacă mă în­tre­bați pe mine — nu foarte si­gur. Te­le­fo­nul se pierde, se uită, se fură. Să am toate in­for­ma­ți­ile fi­nan­ci­are într-un mic com­pu­ter care poate fi spart des­tul de ra­pid nu mi se pare o idee foarte in­te­re­santă. Plus că Apple Pay pare să fi dez­a­mă­git de la chiar de­bu­tul său. Doi din trei uti­li­za­tori au re­cla­mat pro­bleme: ter­mi­na­lul nu func­țio­nează sau du­rează foarte mult o tranzac­ție, gre­șeli de de­con­tare și com­pleta ne­pri­ce­pere a vân­ză­to­ri­lor din ma­ga­zine în a da ex­pli­ca­ții des­pre acest sis­tem de plată.

Mult mai in­te­re­sante mi se par so­lu­ți­ile Coin, Stra­tos sau Plastc. Apa­rent nu tre­buie mo­di­fi­cat mare lu­cru în sis­te­mul ac­tual de ter­mi­nale POS, pen­tru că se com­portă exact ca un card obiș­nuit. In­for­ma­ția e în te­le­fon, dar nu poate fi uti­li­zată fără ac­ce­so­riul tip card, deci dacă ci­neva îți fură te­le­fo­nul tre­buie să-ți fure și car­dul. Poate doar fi­a­bi­li­ta­tea ar fi pusă sub sem­nul în­do­ie­lii, pen­tru că nu-mi dau seama ce s‑ar pu­tea în­tâm­pla cu un card do­tat cu un dis­play re­la­tiv fra­gil care e bă­gat într-un ATM. Ori poate că nu știu eu ce teh­no­lo­gii șme­chere or exista azi!

Și poate că așa am să-mi văd și eu în sfâr­șit îm­pli­nit vi­sul de a avea un por­to­fel care n‑arată ca o cărămidă.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...