Împarte cu prietenii










Submit

Din ce e făcută lumea

Dom­nul Mir­cea Miclea, fost minis­tru al edu­ca­ției, spune că ‑ ana­li­zând rezul­ta­tele eva­luă­ri­lor făcute în 2014 ‑ trei din patru copii de la cla­sele pri­mare nu au abi­li­tă­țile nece­sare de ana­liză și pre­lu­crare a infor­ma­ți­i­lor. Dom­nul fost minis­tru poate fi sus­pec­tat de stan­darde prea îna­lte, deși mă îndo­iesc ‑ am obser­vat că are obi­ce­iul de a folosi un lim­baj aca­de­mic chiar și atunci când vor­bește des­pre lucruri foarte teres­tre. Dar pro­cen­tul pe care îl avansează e atât de mare încât chiar dacă am mai coborî pre­ten­ți­ile bănu­iesc că cel puțin jumă­tate n‑ar trece șta­cheta actu­a­lei pro­grame șco­lare. Ceea ce ar explica de ce, opt ani mai târ­ziu, doar jumă­tate din elevi reu­șesc să ia baca­la­u­re­a­tul. Cei­lalți s‑ar putea să nu fie pur și sim­plu echi­pați cores­pun­ză­tor pen­tru această apa­rent minimă per­for­manță.

Cu cât tes­tele sau ite­mii sunt mai difi­cili și nece­sită acti­vi­tăți cog­ni­tive supe­ri­oare, gen ana­liză, inter­pre­tare, pre­lu­crare sau apli­care de infor­ma­ții, cu atât per­for­man­țele sunt mai slabe. Ajun­gem la situ­a­ția în care abia 23% din­tre copiii din Româ­nia răs­pund corect la o sar­cină la care se cere ana­liză și inter­pre­tare. Sim­plu spus: trei din patru copii nu au abi­li­tă­țile nece­sare de ana­liză și pre­lu­crare a infor­ma­ți­i­lor!

Urmă­toa­rea între­bare pe care cineva ar putea să o pună ar fi dacă e într‑adevăr nevoie ca fie­care copil să fie capa­bil de ana­liză și inter­pre­tare a unor infor­ma­ții. Nu cumva ridi­căm șta­cheta pre­ten­ți­i­lor prea sus? Și ast­fel alu­ne­căm ușor spre o între­bare mult mai impor­tantă, al cărei răs­puns ar fi tre­buit să‑l avem deja: ce are nevoie un indi­vid să știe pen­tru a fi con­si­de­rat com­pe­tent din punct de vedere social? Ce tre­buie să aibă în echi­pa­rea sa per­so­nală un copil aflat pe dru­mul către adult pen­tru a‑și putea clădi sin­gur vii­to­rul? E, cu sigu­ranță, o între­bare com­plexă, dar eu am să încerc să sim­pli­fic la nive­lul meu de înțe­le­gere. Eu cred că e nevoie de trei lucruri de bază: să știe cum să ia deci­zii, să știe cum să abor­deze o pro­blemă pen­tru a rezolva‑o și să știe cum să ges­tio­neze con­flic­tele cu cei­lalți.

A lua deci­zii este esen­țial pen­tru fie­care din­tre noi, zi de zi. Tre­buie să ne hotă­râm asu­pra unui noian de ches­tiuni, de la cele mai mărunte până la cele mai impor­tante ‑ a te hotărî înseamnă a‑ți pune hotare, a‑ți sta­bili limi­tele vie­ții tale. Cur­sul vie­ții fie­că­rui indi­vid este croit printr‑o mul­ti­tu­dine de hotare, unele impuse de vre­muri și de soci­e­tate, cele mai multe decise de el însuși. A știi să iei deci­zii, a nu amâna deci­zii impor­tante este vital pen­tru a trăi cu rost. Și nu asta ne dorim pen­tru copiii noș­tri, să ducă o viață plină de sens în pri­mul rând pen­tru ei înșiși?

Pro­ble­mele, în înțe­le­sul de obs­ta­cole puse în calea fie­că­ruia din­tre noi, sunt ine­vi­ta­bile. Nu s‑a des­co­pe­rit până acum o moda­li­tate de a trăi eludându‑le. Multe le creăm chiar noi înșine, prin ina­dec­va­rea com­por­ta­men­tu­lui sau gân­di­rii noas­tre la ceea ce se întâm­plă în jur. Însă a ști să le abor­dezi corect este esen­țial pen­tru a‑ți da șansa de a le sur­monta. Să știi cum să deter­mini cauza pro­fundă, să ai exer­ci­țiul de a lăsa emo­ți­ile deo­parte când e nevoie de rațiune, să pri­vești obs­ta­co­lele ca pe oport­u­ni­tăți de a învăța, să cauți spri­ji­nul unor ali­ați ‑ toate astea sunt lucruri apa­rent banale, dar pe care nu le prac­ti­căm decât atunci când ajun­gem la un anu­mit grad de matu­ri­tate. De ce nu le‑am putea sădi în com­por­ta­men­tul copi­i­lor, scutindu‑i de dez­a­mă­gi­rile și înfrân­ge­rile pe care le‑ar fi putut evita?

Cu excep­ția celor ce devin pus­t­nici, sun­tem con­dam­nați să soci­a­li­zăm. Une­ori e o plă­cere, atunci când ne ale­gem pri­e­te­nii. Dar de cele mai multe ori, în cea mai mare parte a tim­pu­lui, soci­a­li­zăm cu inși pe care nu i‑am ales drept par­te­neri. Nu poți evita inter­sec­ția cu cei­lalți în metrou, pe stradă, la muncă, iar aceste inter­sec­ții devin ade­sea pie­zișe, năs­când con­flicte. E teri­bil de impor­tant să știi să ajungi la un acord cu cei din jurul tău, să cauți con­sen­sul fie și printr‑un com­pro­mis, să poți păs­tra pun­țile de legă­tură între tine și cei din jurul tău dându‑ți șansa de a con­strui lucruri sem­ni­fi­ca­tive pen­tru tine și cei­lalți. Nu asta aștep­tăm de la copiii noș­tri, să aibă rea­li­zări mai mari și mai fru­moase decât ale noas­tre? Cum ar putea face asta fie­care de unul sin­gur?

Și dacă am drep­tate, dacă de aceste lucruri are nevoie ori­cine se for­mează prin sis­te­mul de edu­ca­ție româ­nesc, urmă­toa­rea între­bare logică ar fi: ce face școala pen­tru a crea aceste abi­li­tăți? Iar răs­pun­sul pe care îl intuim cu toții e scurt și sec: aproape nimic. Ciclul pri­mar învață copi­lul ‑ dacă reu­șește ‑ să citească, să scrie și să soco­tească la nivel ele­men­tar. Mai ada­ugă puțină bio­lo­gie, un dram de isto­rie și câteva noțiuni de geo­gra­fie. Toate însă dis­pa­rate, negru­pate pe subiecte. În ace­eași logică, pe toată durata ciclu­lui gim­na­zial și liceal infor­ma­ții în can­ti­tăți tot mai mari sunt revăr­sate către elev din­spre toate dis­ci­pli­nele teo­re­tice: lite­ra­tură, gra­ma­tică, mate­ma­tică, fizică, chi­mie, bio­lo­gie, isto­rie, geo­gra­fie, limbi stră­ine. Cât des­pre a cola­bora cu cei­lalți, nici vorbă ‑ școala este locul unde com­pe­ti­ția este bine înșu­ru­bată în min­tea fie­că­rui copil. Nici un cri­te­riu de apre­ci­ere nu vizează gru­pul, aproape nici o acti­vi­tate nu for­mează colec­ti­vi­ta­tea. Rămâne în sar­cina fie­că­ruia din­tre ei să ordo­neze în vreun fel ‑ dacă vor reuși ‑ imensa can­ti­tate de infor­ma­ții, să găsească even­tu­a­lele core­la­ții dacă există și să con­stru­iască din ele o ima­gine a lumii care să aibă un sens pen­tru el.

Pen­tru că, de fapt, ăsta e ros­tul șco­lii, așa cum îl înțe­leg eu: să ne ajute să ne con­struim pro­pria noas­tră ima­gine des­pre lume, să putem găsi un răs­puns mul­țu­mi­tor la această nede­slu­șită enigmă. Să aflăm, în pro­priul nos­tru fel și cu pro­pri­ile noas­tre puteri, din ce e făcută lumea.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *