Împarte cu prietenii










Submit

Originalitatea politicii românești

În 1990, când româ­nii încă nu se dezme­ti­ci­seră din eufo­ria neaș­tep­ta­tei liber­tăți, exis­tau un grup de oameni — nu foarte nume­ros — care gân­dea isto­ria cu câteva mutări îna­inte. Bine, bine, avem liber­tate, avem per­spec­tiva demo­cra­ției, dar cu pri­vi­le­gi­ile cum facem? Pen­tru că dis­tin­șii domni și doamne des­pre care vor­bim nu erau niște mun­ci­tori de la uzi­nele 23 August, ci dita­mai colo­neii de secu­ri­tate și cogea­mite foști secre­tari de par­tid.

În prin­ci­piu aveau de ce să fie mul­țu­miți. În frun­tea țării se afla omul lor, Nelu Ili­escu, comu­nist de încre­dere care știa să tem­pe­reze avân­tul necon­tro­lat al mul­ți­mii către exce­sele capi­ta­liste. Mai întâi tre­bu­iau așe­zate frâiele eco­no­miei în mâi­nile cui tre­buie și abia apoi să se vor­bească des­pre libera ini­ția­tivă. Așa că au înce­put să se gân­dească, indi­vi­dual sau împre­ună, cum să bri­co­leze noua ide­o­lo­gie poli­tică cu care să con­tro­leze pros­ti­mea. Care pros­time, în sen­sul matu­ri­tă­ții civice de a prac­tica demo­cra­ția, se afla din bel­șug în Româ­nia post-decembristă.

Ide­ile de dreapta nu erau prea con­ve­na­bile. Aveau dez­a­van­ta­jul că lăsau com­pe­ti­ția prea liberă, iar resur­sele prea la îndemâna tutu­ror și ei ar fi pier­dut avan­ta­jele pe care și le doreau. Era din cale afară de peri­cu­los să înceapă un soi de trans­pa­rență eco­no­mică, să devină vizi­bil cine con­tro­lează fos­tele între­prin­deri de stat și cum le detur­nează spre pro­pri­e­ta­tea pri­vată a celor aleși. Așa­dar libe­ra­lis­mul și con­ser­va­to­ris­mul creștin-democrat nu erau deloc bine­ve­nite.

Nici comu­nis­mul nu mai mer­gea prac­ti­cat. Oame­nii dezvol­ta­seră brusc și com­plet neaș­tep­tat o aver­siune teri­bilă față de această ide­o­lo­gie, chiar dacă aspi­ra­ți­ile lor soci­ale și eco­no­mice erau în con­ti­nu­are de natură comu­nistă: să aibă loc de muncă sigur, să se dea sala­rii mai mari, să se dea casă și bute­lie. Însă de îndată ce mer­geai mai departe de asta și înce­peai să vor­bești de pla­ni­fi­care și muncă, un cor de pro­teste se auzea fără întâr­zi­ere, eti­che­tând ase­me­nea idei drept "prac­tici de tristă amin­tire".

Din­tre toate ismele dis­po­ni­bile la momen­tul acela, sin­gu­rul care părea con­ve­na­bil nevo­i­lor celor ce vro­iau să ia pute­rea părea să fie social-democrația. Firește, cu niște ajus­tări sem­ni­fi­ca­tive, pen­tru că banii nu tre­bu­iau risi­piți pe pro­grame soci­ale, ci diri­jați spre anu­mite buzu­nare — doar dis­cur­sul poli­tic era bun pen­tru a fi dis­tri­buit cu gene­ro­zi­tate. Trep­tat gru­pul celor care par­ve­neau au înce­put să ada­uge și nițel națio­na­lism, un pic de anti-capitalism, un strop de "demo­cra­ție ori­gi­nală", dându-și seama că pot crea pro­pria lor rețetă ide­o­lo­gică, potri­vită per­fect nevo­i­lor lor.

În fond capi­ta­lis­mul are în cen­trul său capi­ta­lul, soci­a­lis­mul se con­cen­trează pe aspec­tele soci­ale, iar comu­nis­mul pe pro­pri­e­ta­tea comună. Pe ei îi inte­resa în pri­mul rând pro­mo­va­rea corup­ției lega­li­zate — cum ar putea să se numească o ast­fel de ide­o­lo­gie dacă nu corup­ți­o­nism? Iar pen­tru că cei ce con­du­ceau țara erau văzuți ca niște nobili baroni ce împart pâi­nea și drep­ta­tea pe pămân­tu­rile lor, corup­ți­o­nis­mul a dobân­dit și o tentă spe­ci­fic locală, boieresc-fanariotă.

Mani­fes­tul corup­ți­o­nis­mu­lui boie­resc este sim­plu: pros­ti­mea tre­buie ador­mită cu vorbe, în timp ce baro­ni­mea se îmbo­gă­țește la adă­pos­tul legi­lor care îi pro­te­jează și le îngă­duie să fure mai departe. Acuma nu vă închi­pu­iți că nu știu ce con­cla­vuri de filo­zofi au medi­tat ani la rân­dul pen­tru a teo­re­tiza această ori­gi­nală ide­o­lo­gie. Ea s-a năs­cut sin­gură, nițel chi­nu­ită și cu des­tule defecte, din prac­tica de zi cu zi a hoției și min­ciu­nii poli­tice. Cu fie­care an, cu fie­care rând de ale­geri, s-a per­fec­țio­nat și a deve­nit tot mai efi­cientă pen­tru aceia care au conceput-o. Și pro­ba­bil că ar fi con­ti­nuat să cre­ască pre­cum Făt Fru­mos, căci exem­plul poveștii de suc­ces a Rusiei era nu departe, iar tere­nul era pro­pice: unde mai găsești un popor des­truc­tu­rat și inca­pa­bil de coe­ziune națio­nală, pe care să-l poți jec­măni până la ulti­mul leu fără să pro­tes­teze?

Numai că au apă­rut în poza geos­tra­te­gică a estu­lui Euro­pei niște eve­ni­mente noi care au adus după sine și niște jucă­tori noi. Iar ăstora corup­ți­o­nis­mul nu le prea priește, după cum se vede de câțiva ani încoace. Și uite așa, o dată cu ulti­mul mohi­can Ponta, e peri­col mare să se pră­pă­dească acum corup­ți­o­nis­mul, o bună­tate de ide­o­lo­gie, con­tri­bu­ția ori­gi­nală a româ­ni­lor la teo­ri­ile poli­tice ale lumii.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *