Noul jur­na­lism prac­ti­cat în Ro­mâ­nia e cu ade­vă­rat ino­va­tor. Nu poți să nu cazi pe gân­duri după ce ai me­di­tat pu­țin la me­ca­nis­mele sale so­fis­ti­cate prin care ne‑a îm­bro­bo­dit pe toți de mai bine de 25 de ani. Nu s‑a în­tâm­plat ni­mic peste noapte, toate trans­for­mă­rile pre­sei ro­mâ­nești s‑au pe­tre­cut pe ne­sim­țite, cu ae­rul că e cea mai fi­rească evo­lu­ție a sa, iar re­zul­ta­tul aces­tor schim­bări abia acum ne este pe de­plin în­fă­ți­șat într-un ta­blou des­tul de sum­bru în care per­so­na­jele prin­ci­pale sunt su­per­fi­ci­a­li­ta­tea și ma­ni­pu­la­rea. Cum am ajuns aici? Hai să rememorăm.

Va să zică la în­ce­pu­tu­rile sale, presa zi­cea că un jur­na­list me­ri­to­riu este acela care are surse de în­cre­dere și că nu pu­blică nici o in­for­ma­ție care nu e ve­ri­fi­cată din trei ase­me­nea surse. Era vre­mea re­naș­te­rii pre­sei, a jur­na­lis­mu­lui cu din­a­dins de­mo­cra­tic. Se fă­cea chiar caz atunci când vreun gră­bit se arunca să facă cu ușu­rință afir­ma­ții ce mai apoi nu se pro­bau. Zia­rele erau ti­pă­rite pe hâr­tie, aveau oră pre­cisă de mers la ti­par și su­fi­cient timp pen­tru a in­ves­tiga cât de cât ve­ri­di­ci­ta­tea in­for­ma­ți­i­lor. Dacă ci­teai un ziar se­rios, după ce eli­mi­nai in­ter­pre­tă­rile fap­te­lor, exis­tau mari șanse să ai in­for­ma­ții corecte.

Pe urmă a în­ce­put să fie mai pu­țin im­por­tant dacă in­for­ma­ți­ile erau sau nu ade­vă­rate — în­ce­pea etapa pre­sei mi­li­tante. Ca­zu­rile de dez­in­for­mare au în­ce­put să se în­de­sească, ade­sea pro­vo­cate vo­lun­tar de unii care do­reau să cre­eze con­fu­zie. Jur­na­liș­tii s‑au ames­te­cat cu di­le­tanți, că­rora nu le era atât de jenă să mintă și să fa­bu­leze cu ne­ru­și­nare, iar pro­pri­e­ta­rii de ziare îi apre­ciau mai mult pe aceia care erau dis­puși să răs­tăl­mă­cească la co­mandă fap­tele. Trep­tat n‑a mai fost treaba jur­na­lis­tu­lui să aibă trei surse de in­for­ma­ție, ci a ci­ti­to­ru­lui. Ca să afli ceva cât de cât cre­di­bil tre­buia să ci­tești trei ziare și să în­cerci să re­com­pui ade­vă­rul din țe­să­tura com­pli­cată de min­ciuni și in­ter­pre­tări a presei.

A treia etapă a fost cea a pre­sei cu de toate. Hâr­tia a fost aban­do­nată, toată lu­mea s‑a mu­tat în on­line. Ca să existe, zia­rul tre­buie să facă tra­fic. Ca să facă tra­fic, zia­rul tre­buie să scrie des­pre ori­cine și orice, chiar dacă un ar­ti­col con­tra­zi­cea un alt ar­ti­col din ace­eași zi. Nu mai e timp să ve­ri­fici ni­mic pen­tru că alt site dă in­for­ma­ția și ia tot tra­fi­cul. Au­to­rii nici mă­car nu mai tre­buie să fie zia­riști atâta timp cât sunt su­fi­cient de po­pu­lari sau de con­tro­ver­sați în­cât să pro­ducă multe vi­zu­a­li­zări de pa­gini. E im­po­si­bil să mai afli ceva cât de cât cre­di­bil, in­di­fe­rent câte ziare ai lec­tura. Ca ci­ti­tor nu-ți rămâne de­cât să ci­tești acele lu­cruri care îți con­firmă pro­pri­ile opi­nii, iar pen­tru asta aproape orice ziar este po­tri­vit, pen­tru că toate sunt ca o șaorma-cu-de-toate.

De la re­naș­te­rea pre­sei de­mo­cra­tice până la zia­rul tip șa­orma nu au tre­cut de­cât 25 de ani. Mă în­treb care va fi ur­mă­toa­rea etapă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.