Realitatea este o chestiune de percepții. În teorie toți știm asta, în practică aproape nimeni nu ține cont de acest adevăr simplu. Pentru germani, grecii sunt niște evazioniști puturoși. Pentru români, grecii sunt o națiune de invidiat. Pentru ei înșiși, grecii sunt cel mai merituos popor. Paradoxal, fiecare are dreptate, în felul său.
Cei care îi iubiți pe greci, vă rog să nu vă inflamați când vă spun că germanii au dreptate să‑i considere leneși. Când viața ta a însemnat secole de‑a rândul o luptă îndârjită cu natura, încercând să smulgi de la ea maximum de roade în scurtul sezon cald și îngrijorându-te că nu poți conserva suficientă hrană pentru lungile ierni ce urmează, când trebuie să trudești jumătate de an ca să asiguri hrana animalelor tale pentru cealaltă jumătate de an, când trebuie să porți grija lemnului cu care să hrănești gurile nesățioase ale sobelor ce te încălzesc și-ți gătesc hrana de zi cu zi, nimic nu ți se pare foarte amuzant. Devii responsabil și chibzuit, serios până la a fi posac, ba chiar sobru ca un cioclu. Iar cine nu face ca tine nu poate fi decât un iremediabil puturos, un inconștient demn de dispreț și sortit pierzaniei. Și nu poți să pricepi că, undeva mult mai la sud, natura dăruiește de la sine ori cu mult mai puțină trudă fructe și ierburi aromate, că animalele pot pășuna aproape tot anul și mai niciodată temperaturile nu-ți îngheață sângele în vine.
Cei care îi compătimiți pe greci, vă rog să nu vă inflamați când vă spun că românii îi privesc cu admirație. Când n‑ai avut niciodată în istorie atâta solidaritate și determinare câtă au ei, când aproape fiecare încercare de a te ridica în picioare a fost urmată negreșit de umilința unei noi îngenuncheri impusă ba de unii, ba de alții, nu poți să nu invidiezi măcar un pic un popor care a rezistat miraculos dincolo de toate vicisitudinile istoriei. Nu poți să nu admiri abilitatea lor de a străpunge vremurile, nu subzistând obedient, ci înfiltrându-se întotdeauna în structurile puterii, indiferent de cine ar fi deținut‑o formal. Ne-ar fi trebuit și nouă măcar puțin din această perseverență, uneori perfidă, ca să ne croim un drum mai lin prin secolele ce au trecut. Epoca fanariotă, care ne‑a lăsat multe tare comportamentale, s‑a întâmplat sub stăpânire otomană, dar a fost de sorginte grecească. Grecii ne-au condus și ne-au educat, învățându-ne oportunismul și fățărnicia cu care ei și-au croit drum în sus prin istorie, pe care noi n‑am știut cum să le folosim în avantajul nostru și ni le-am aplicat reciproc, dezbinându-ne și mai mult.
Cei care îi condamnați pe greci, vă rog să nu vă inflamați când vă spun că ei înșiși se privesc cu mândrie și auto-mulțumire. Trăiesc pe niște pământuri istorice, iar strămoșii lor au dat lumii o mare civilizație din care izvorăsc aproape toate științele moderne. Au deci această moștenire incontestabilă care îi va polei pentru multă vreme, dându-le motive să se împăuneze în fața întregii lumi. Poate că nu‑i un motiv atât de întemeiat să te mândrești cu merite care nu-ți aparțin, dar toți facem asta mai mult sau mai puțin — de ce ne-am dori altminteri ca echipele noastre naționale să câștige diverse competiții sportive dacă nu pentru a ne mândri cu rezultatele lor proiectate psihologic asupra noastră?
Grecii nu pot fi cuprinși într‑o singură propoziție, cum de altfel nici un popor nu poate fi. Sunt leneși, dar trăiesc pe niște pământuri care nu le cer să fie truditori temeinici. Sunt de admirat, deși metodele lor n‑au fost mereu cele mai onorabile. Sunt mândri de ei și de istoria lor, deși contemporaneitatea e o palidă umbră a unei foste civilizații. Iar norocul pare să‑i însoțească adesea, chiar și atunci când ei înșiși lucrează împotriva lor.
Căci ce altceva decât autosabotare poate fi să-ți alegi în fruntea țării niște clovni drept conducători? La ce altceva decât circ te poți aștepta de la ei? Și nu vorbesc despre opțiunile politice și economice între care grecii trebuie azi să aleagă, ci despre impostura liderilor lor actuali, care i‑au mințit că vor face și vor drege și acum se văd nevoiți să-și înghită promisiunile. Ba mai mult, cu un cinism tot mai răspândit în rândul politicienilor contemporani, guvernanții Greciei încearcă să se ascundă de responsabilitățile ce le revin în spatele unui referendum așa-zis democratic.
Ce fel de democrație este aceea când pui poporului întrebări pentru care nu e calificat să răspundă? Cum ar fi — de exemplu — ca mâine să avem un referendum care să ne întrebe dacă suntem de acord să plătim taxe? Ce s‑ar întâmpla după ce nea Vasile și tanti Maria ar zice că nu?
Deocamdată în Grecia pare să fie liniște. Criza se va desfășura la o dată care va fi comunicată ulterior. Dar dincolo de această înșelătoare liniște, dacă asculți cu atenție, se poate auzi replica lui Zorba Grecul: hey, boss, did you ever see a more splendiferous crash?
18:07
Or fi grecii cum or fi, da‑i joacă pe ăi din UE de le merg fulgii, mai dihai ca Orban al ungurilor…