Împarte cu prietenii










Submit

Falia unui viitor cutremur

Între Cara­cal și Văleni se întinde o imensă falie pe care nimeni nu vrea să o vadă. Și nu e doar din Olt până în Vaslui, ci se întinde și prin alte locuri ale Româ­niei, o fisură imensă de-a lun­gul căreia un vii­tor cutre­mur ar putea devasta lumea noas­tră, cea pe care azi o cre­dem oare­cum tih­nită și așe­zată în ros­tu­rile sale. Nu e vorba de o miș­care tec­to­nică, nu plăci ale scoar­ței teres­tre se cioc­nesc de-a lun­gul aces­tei falii. E o rup­tură imensă între noi înșine. De-a lun­gul ei se pro­duc zil­nic zgu­du­i­turi pe care le resim­țim toți, neîn­țe­le­geri apa­rent mărunte de sub care se ivesc — atunci când avem stă­ru­ința de a le cer­ceta atent — disen­siuni mult mai grave și mult mai dure­roase. Și, când dăm de ele, ne spe­riem și le aco­pe­rim iute cu voită nepă­sare și îna­dinsă super­fi­ci­a­li­tate pen­tru că nu avem cura­jul să le adu­cem la lumină.

Româ­nia este țara a două națiuni ce tră­iesc împre­ună. Româ­nii urbani și româ­nii rurali împart ace­leași sim­bo­luri națio­nale, dar au cu fie­care zi tot mai puține lucruri în comun. Româ­nia urbană, res­trânsă în jurul câtorva mari orașe, e pros­peră eco­no­mic, ani­mată de oameni infor­mați și rela­tiv edu­cați. Româ­nul urban are job, mașină, cre­dit și un milion de pros­tii des­pre care să cre­adă că sunt impor­tante și dau un sens vie­ții lui. Româ­nul urban își duce copiii la școală și pune mare preț pe rezul­ta­tele edu­ca­ției, chiar dacă cali­ta­tea învă­țămân­tu­lui îi ridică mari semne de între­bare. Româ­nul urban e cel care gene­rează cea mai mare parte din PIB, pen­tru că el e cel ce vinde, cum­pără, pro­duce și ser­vește.

Româ­nia rurală e mai ales cea din satele sărace ale Mol­do­vei și Mun­te­niei, pe alo­curi și prin alte părți ale țării, dez­in­for­mată sis­te­ma­tic și lip­sită de edu­ca­ție ele­men­tară. Situ­a­ți­ile ire­ale înfă­ți­șate de jur­na­liști pre­cum Răzvan Anghe­lescu în ale sale repor­taje Vax Populi, cu oameni care nu știu unde se duce soa­rele seara, cine a scris Biblia sau pe ce pla­netă ne aflăm, sunt cazuri extreme, desi­gur. Dar ele nu fac decât să sem­na­leze pro­funda pros­tie gene­rată de lipsa de edu­ca­ție a româ­nu­lui rural. Căci româ­nul rural sub­zistă într-o lume care îi pare potri­v­nică, fără să-și poată depăși vreo­dată con­di­ția de vic­timă. Nu știe să vândă, nu știe să pro­ducă, nu știe să fie efi­cient, nici efi­cace. Sin­gura lui spe­ranță, sin­gura mân­tu­ire pe care o vede, este să i se dea. Ceva. Orice.

Firește, Româ­nia nu este pola­ri­zată atât de sim­plist. Între româ­nul urban și cel rural există o mie de tipuri de corci­turi, de la rura­lul pseudo-urbanizat al târ­gu­ri­lor pro­vin­ci­ale până la urba­nul exas­pe­rat ce tân­jește după sub­zis­tența pastoral-ecologistă. Dar aceste două tipuri domină — românul-mai-degrabă-urban și românul-mai-degrabă-rural — dau con­tu­ru­rile prin­ci­pale, tușele defi­ni­to­rii ale por­tre­tu­lui nos­tru ca popor. Între ele are loc de ceva vreme răz­bo­iul româno-român. Românul-mai-degrabă-rural are con­vin­geri de stânga, visează la un stat pro­tec­tor și dar­nic, este habo­t­nic orto­dox, homo­fob și națio­na­list. Românul-mai-degrabă-urban este încli­nat spre libe­ra­lism, crede că sta­tul e incom­pe­tent prin defi­ni­ție și deci inde­zi­ra­bil, este orto­dox de con­ve­niență, ceva mai tole­rant și oare­cum cos­mo­po­lit.

Poveș­tile dra­ma­tice pre­cum vio­lul de la Vaslui sau cel mai de curând dez­vă­luit de la Cara­cal nu fac decât să releve ca o radi­o­gra­fie dis­cre­pan­țele fun­damen­tale între aceste Româ­nii. Pen­tru că nu e vorba de sim­ple dife­rențe de opi­nie, ci de sis­teme de valori com­plet dife­rite. Pen­tru unii vio­lul este o "gre­șe­ală a tine­re­ții", jus­ti­fi­cată de poftele tru­pești ațâ­țate în mod firesc de un decol­teu gene­ros sau o fustă scurtă, ceva ce tre­buie tre­cut cu vede­rea. Pen­tru cei­lalți e o crimă ce tre­buie pedep­sită prin cas­tra­rea chi­mică a vio­la­to­ru­lui, o oroare care jus­ti­fică muti­la­rea defi­ni­tivă.

Dar nu astea sunt sin­gu­rele oca­zii de a observa falia din­tre noi. Pla­gi­a­tul, al lui Ponta sau al ori­cui alt­cuiva, ne separă la fel. Dorința de jus­ti­ție fără com­pro­mi­suri ne așează aproape iden­tic de o parte și de alta. Tot cam pe aici ne-am împăr­țit între băsiști și pon­taci. Spon­so­ri­za­rea bise­ri­cii din buge­tul de stat, ne-a divi­zat tot cam așa. Ati­tu­di­nea față de mino­ri­tăți, la fel. Tole­ranța față de homo­se­xu­a­li­tate și ea. Și mi se pare că de fie­care dată rup­tura din­tre noi trece prin aproape ace­leași hotare, împărțindu-ne cu puține deo­se­biri în cam ace­leași două tabere. Fie­care disen­siune, fie­care mic seism ne mai înde­păr­tează puțin unii de cei­lalți, ne întă­rește dorința de a ne ignora reci­proc, crește ten­siu­nea din­tre cele două Româ­nii. Ne tole­răm reci­proc, dar din ce în ce mai greu, din ce în ce mai puțin. E tot mai puțin impor­tant care din­tre cele două părți are drep­tate atâta timp cât niciuna din­tre ele nu face un pas către cea­laltă ca s-o înțe­leagă și s-o ajute.

Mă tem că într-o zi un cutre­mur se va pro­duce. Și mi-e tare teamă de efec­tele lui necon­tro­late.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *