Împarte cu prietenii










Submit

Viorel cel de neînvins

Eram cred că prin clasa a patra când s-au petre­cut cele ce am să vi le poves­tesc. Ne adu­na­sem pe mai­da­nul de peste drum de blo­curi, acolo unde jucam fotbal cu băie­ții din car­tier. Ăla care adu­sese min­gea era unul mai șme­che­raș, cam țâfnos și degrabă arță­gos cu ori­cine ar fi încer­cat să-i con­teste pos­tura de lider al șle­h­tei de puș­tani. Copiii îi spu­neau Ciupi — habar n-am de unde îi venea numele ăsta. Se cre­dea un fel de șef al găș­tii, regele neîn­co­ro­nat al puști­mii din car­tier.

Și-i mer­gea. Curios lucru, cei mai mulți îl urmau ca niște boboci de rață, peste tot. Desi­gur, tot Ciupi avea și cele mai șme­chere ches­tii: bici­cletă Pegas cu coarne modi­fi­cată de tac'su la fabrică, arc cu săgeți de bam­bus ade­vă­rat din China și — perla coroa­nei — minge de fotbal din piele. Când venea vorba de fotbal, nimeni nu rezista ten­ta­ției de a juca cu minu­nea aia albă cu puncte negre, așa cum mai vedeai doar la tele­vi­zor. Hai să jucăm capace. Toți adu­ceam îndată colec­ți­ile de capace tur­tite de bere. Hai să jucăm fotbal, zicea el. Și toată lumea mer­gea la fotbal.

N-a fost out, țipa cât îl ținea gura când, în focul dri­blin­gu­ri­lor, scăpa nițel min­gea în decor. Cei­lalți se făceau că n-au văzut. Fault, fault, zbiera cât îl țineau plămâ­nii când pier­dea min­gea în fața unui adver­sar mai dibace ca el. La un moment dat cineva i-a zis că minte și că inven­tează scuze pen­tru cât de prost joacă. S-a sume­țit agre­siv la el și, când a văzut că nu-l spe­rie, și-a luat min­gea și-a ple­cat, lăsându-ne pe mai­dan ca pe niște proști, să ne uităm unii la alții. Ciupi tre­buia să fie întot­dea­una înving­ă­tor.

Deci, cum vă ziceam, jucam de mama focu­lui o par­tidă de fotbal, când au apă­rut din senin doi țigani. Erau ceva mai mari ca noi, poate a șasea, poate a șap­tea, cam cu un cap mai îna­lți. Ne-au zis că ăla e tere­nul lor și vor ei să joace acolo, deci să ne cărăm. Eram mai toți paș­nici pe-acolo, ne era frică de încă­ie­rări și nu prea știam să ne batem, așa că ne-am cam inti­mi­dat. Ciupi, în cali­ta­tea lui de invin­ci­bil lider al găș­tii, le-a spus că nu ple­căm. Ăia doi s-au și înfi­in­țat lângă el și i-au ars o cas­tană peste cap. Ciupi s-a retras stra­te­gic între noi, ținând min­gea la piept și ne-a zis adunându-și dem­ni­ta­tea rănită: hai, bă, să ne cărăm că ori­cum nu mai aveam chef de fotbal. Țiga­nii s-au răzgân­dit: nu ple­cați, hai că vă lăsăm să jucați, da' intrăm și noi, câte unu' la fie­care echipă.

Ceva din felul lor de a o spune nu pre­ves­tea nimic bun — totuși Ciupi, după ce s-a gân­dit nițel, o fi con­clu­zio­nat că așa ar putea părea că n-a pier­dut în fața agre­so­ri­lor și-a zis: hai, bă, să joace și ei cu noi că n-are nimic. După câteva pase min­gea a ajuns la unul din­tre țigani, care a înhățat-o și împre­ună cu celă­lalt au rupt-o la fugă peste mai­dan. N-avea nici un rost să-i urmă­rim, dacă i-am fi ajuns s-ar fi încins o bătaie din care nu noi am fi fost vic­to­ri­oși. Ciupi i-a pri­vit fugind. Era poate prima oară când ar fi avut oca­zia să se recu­noască învins. N-a putut. Dă-o dracu' și-așa avea deja două petice, a încer­cat el să pară nepă­să­tor. A scui­pat pe pra­ful mai­da­nu­lui și a ple­cat acasă, pro­ba­bil să-și plângă ama­rul departe de ochii noș­tri. Legenda lui de invin­ci­bi­li­tate era mai impor­tantă decât o minge-de-fotbal-din-piele-ca-la-televizor.

* * *

În ulti­mul timp urmă­resc cu aten­ție cum evo­lu­ează rela­ți­ile din­tre Ponta și Drag­nea. Pre­o­cu­pat să preia pute­rea în PSD nu doar de drept, ci și de fapt, Drag­nea își con­stru­iește ima­gi­nea pe exact opu­sul celei a lui Ponta: seri­o­zi­tate, cum­pă­nire, decla­ra­ții pon­de­rate. Dia­lo­ghează cu opo­zi­ția fără să arunce con­ti­nuu miș­to­că­re­lile ieftine ale prim-ministrului. Se arată pre­o­cu­pat de dez­ba­teri seri­oase, de abor­dări teme­i­nice. Nu mă între­bați cât e tea­tru și cât e sin­ce­ri­tate. Nu știu. Într-un puseu de nejus­ti­fi­cat opti­mism mi-ar place să pot spune că Drag­nea chiar vrea să prac­tice aceste valori. Dar sunt prea bătrân ca să mai cred în minuni.

De par­tea cea­laltă, Vio­rel cel de neîn­vins înca­sează cas­tană după cas­tană. Pre­șe­den­ția par­ti­du­lui n-a ajuns la Rovana lui, ci la Drag­nea. Ime­diat după aceea ali­a­ții lui l-au pără­sit, tre­când ser­vili în ser­vi­ciul nou­lui șef. La întru­ni­rea tine­re­tu­lui PSD, ținută de curând la Sulina, Ponta a avut inter­dic­ție de a merge pen­tru că nu era (citez) "o întru­nire de der­be­dei". Miniș­trii lui sunt che­mați să dea expli­ca­ții des­pre cum și dacă se poate imple­menta sus­te­na­bil mări­rea de sala­rii cu care Vio­rel deja s-a lău­dat în toată presa. Codul Fis­cal nu e sus­ți­nut de PSD în forma ela­bo­rată de el, ci rot­u­n­jit pe la col­țuri în cola­bo­rare cu opo­zi­ția.

Și de fie­care dată Vic­tor Vio­rel găsește o expli­ca­ție jovi­ală, ser­vită cu un rân­jet spe­cial croit pen­tru tele­vi­ziuni, prin care ne spune tutu­ror că el și-a făcut treaba și că e nor­mal ca par­ti­dul să ia la puri­cat orice deci­zie a guver­nu­lui. Dar să fim toți siguri că el are sus­ți­ne­rea totală a par­ti­du­lui și va fi pre­mier o mie de ani de acuma îna­inte. Însă într-o zi nici guver­na­rea n-o să-i mai fie lăsată, vor veni câțiva indi­vizi care i-o vor lua și vor pleca cu ea la par­la­ment, s-o dea alt­cuiva.

În ochii lui de copil întâr­ziat o să puteți zări atunci pen­tru o clipă încă­pă­țâ­na­rea lui Ciupi de a nu se recu­noaște nici­o­dată învins, când ne va spune rân­jind — pro­ba­bil — încă o dată: dă-o dra­cu­lui, și-așa mă cam plic­ti­si­sem de guver­nat…


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Bogdan Mihail Gheorghiu
    Bogdan Mihail Gheorghiu

    Și avea și două petice…

    0
    0
  2. Sorin Sfirlogea
    Sorin Sfirlogea

    Doar două? E ciur, nene! 😀

    0
    0
  3. Valeriu Vrabie
    Valeriu Vrabie

    Dă-o dracu' de Româ­nie ca e prea mica pen­tru mine!

    0
    0
  4. ciprian

    Nu uitati de tata Sirbu! Omul i-a dat bici­cleta, min­gea si toate cele­lalte juca­rii, adica fata de nevasta, par­ti­dul de con­dus si tara. Copi­lul asta tam­pit nu e chiar de capul lui. Asta-i un alt­fel de Ciupi. Mult mai peri­cu­los, deo­a­rece, vizi­bil sau nu pen­tru oameni, el este spri­ji­nit si impins ina­inte „pe cam­pul de lupta” de popa-securist-infractor „Tata Sirbu”.

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *