Dacă te împinge păcatul să ajungi prin Băneasa Shopping Center mânat de vreo morbidă curiozitate, amăgit de vreo perfidă reducere sau împins de la spate de jumătatea ta mai bună, nu rata ocazia de a savura pe îndelete zarva și îmbulzeala de la magazinele Zara. E o ocazie unică de a‑ți testa limitele răbdării. Se zice că în fiecare om există un sâmbure de criminal — ei bine, la Zara o să te afli la o distanță cât o foiță de ceapă de acest miez neștiut al eu-lui tău de asasin.
Secțiunea ideală e, bineînțeles, aia pentru femei. Nenumărate dudui, domnișoare și doamne inventariază cu un ochi expert rafturile și umerașele într-un ritm amețitor. Ceea ce mi s‑a părut întotdeauna fascinant e caravana mâinilor care trec printre haine, ritualul acela aproape ezoteric al cântăririi cu ochi critic a fiecărei boarfe de către fiecare pereche de ochi, succesiunea netulburată a femeilor care trec în revistă aceleași obiecte, ignorându-se reciproc, ca și cum fiecare dintre ele ar fi complet singură în întreg magazinul. Una trece neglijent cu ochii peste o bluză, următoarea zăbovește la aceeași piesă, a treia strâmbă din nas în același loc. Gunoiul unora e comoara altora. Suntem fascinanți când ne alegem hainele.
Dar distracția e departe de a se fi terminat. Dacă vrei să te simți cu adevărat provocat, mergi la casă. Cozi lungi de duduci mai pisicoase, mai pițipoance sau mai corporatiste se înșiră în lungul tejghelei. Fiecare are o “mică rugăminte”, o întrebare, o nedumerire. Timpul curge leneș pe podele magazinului, acolo unde și tu ai vrea să te întinzi și să urli. Doar duduile par impasibile și imperturbabile. Încă un umeraș, încă o țoală, asta nu e la reducere? păi așa scria la raft! da’ aveți și o mărime mai mare? Tu mori încet, dar sigur.
Și pe urmă, când duduile s‑au hotărât în sfârșit că asta e tot și plătesc, urmează încununarea, momentul în care mintea începe să-ți joace feste și să imagineze scenarii criminale. Toate, dar toate, vor factură pe firmă. Sau eventual să împartă cumpărăturile în două facturi, pe două firme diferite. Tu visezi kalașnikoave și săbii ninja. Ele surâd serafic și nevinovat. Și-atunci, ca să nu cazi în păcatul crimei, începi să te gândești, așa ca chestie: cum ar fi dacă ar sta la casă și câte un agent ANAF și să noteze firmele astea care pun pe cheltuieli țoalele duduilor bucureștene? Și să le încadreze la diminuarea ilegală a profitului în scopul evaziunii fiscale…
Dar când rânjești satisfăcut gândindu-te cum o să chițăie duduița prinsă cu evaziunea în sacoșă, amintește-ți că deductibilitatea cheltuielilor făcute de firme e controlată tot de ANAF. Și dacă ‘mneaei cere factură înseamnă că știe precis că onorații colegi ai intransigentului agent ANAF sunt dispuși să închidă ochii contra unei șpăguțe drăguțe. Așa că mori, mă, ofticatule care ești! N‑am văzut, dom’le, atâta invidie și răutate ca la bărbații ăștia… ce-au cu bietele femei?!?
Lasă un comentariu