O teribilă și foarte sugestivă ironie a sorții face ca judecătoarea care l‑a condamnat pe Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calității, producând primul cutremur al până atunci intangibilei clase politice românești, să fie cea care preia cazul lui Victor Ponta. La distanță de trei ani după pedepsirea unui fost prim-ministru, timp în care justiția română a înviat din morți și a devenit nesperat de eficientă, ne aflăm acum în fața perspectivei de a trimite la închisoare un prim-ministru în funcție. Nu e un motiv de mândrie, firește. Să ai un infractor ajuns în această funcție extrem de importantă este semnul unei slăbiciuni a societății. Suntem incapabili — deocamdată — să ne alegem conducătorii potriviți.
Nu știu ce s‑a întâmplat în acești câțiva ani. Unii cred că e mâna americanilor care, având interese strategice aici, au hotărât să facă curățenie în putregaiul politicii noastre. Alții spun că sunt noii securiști care îi elimină pe vechii securiști ca să-și facă loc la putere. Cert e că oamenii ăștia, procurori care acuză și judecători care condamnă, n‑au apărut din pământ din iarbă verde, existau în sistem și cineva, cumva, i‑a promovat până în pozițiile în care justiția a putut începe să funcționeze. Nu mă iluzionez nici că toți acești magistrați sunt fără pată și fără greșeală — nu există perfecțiune în profilul moral al nici unuia dintre noi, oricât de mult ne-am dori să fim imaculați. Dar privind lucrurile în perspectiva interesului societății, în acest moment e puțin importantă perfecțiunea lor morală.
Ceva s‑a schimbat. Arestarea lui Adrian Năstase a fost un șoc pentru toată lumea, căci nimeni nu-și imagina că e posibil. Chiar și el a fost atât de șocat încât n‑a știut cum să reacționeze și a apelat la dramoleta ieftină a sinuciderii ratate. Azi însă nimeni n‑ar tresări dacă Victor Ponta ar fi ridicat și dus la închisoare — un număr însemnat de români, printre care recunosc că mă număr, își dorește pedepsirea lui exemplară pentru toate faptele sale penale. Dincolo de semnificația actului de justiție, dincolo de nevoia de a arăta societății că mai devreme sau mai târziu infracțiunile sunt descoperite și pedepsite, în cazul lui Ponta e nevoie de pedeapsă pentru a distruge un model de a face politică. Căci el a reprezentat o nouă generație adusă în politică, cea de la care se aștepta să rupă tradiția securisto-comunistă a politicienilor de tip Iliescu și Năstase și să aducă un suflu nou în politică. Ponta este exponentul acestei generații și dezamăgirea cea mai mare a ei, pentru că — în loc să împlinească acest așteptat destin — s‑a complăcut în exact aceleași metehne vechi, s‑a bălăcit în fix aceleași mizerii politice, ba chiar le‑a amplificat și le‑a perfecționat spre disperarea celor ce înțeleg și văd aceste lucruri.
Mătușa Tamara a fost cea care l‑a dezvăluit definitiv pe Adrian Năstase ca personaj corupt. Incredibila avere a unei bătrâne defuncte care îi lasă moștenire sume fabuloase era dovada de bun simț pentru orice român că marele profesor de drept, diplomatul și aparent rafinatul politician, nu e altceva decât un escroc. Printr‑o amuzantă coincidență, mitomanului Victor Ponta s‑ar putea să‑i vină de hac Uncheșelu Jean — un procuror până acum necunoscut publicului. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile și câte dintre acuzații vor fi dovedite în instanță. Dar, dacă românii mai au un dram de minte și de judecată sănătoasă, aici ar trebui să fie capătul de linie al politicianului Ponta.
Ceva s‑a schimbat, dar nu îndeajuns de profund încă. Vom putea spune că am întors foaia abia atunci când indivizi precum Năstase și Ponta, dar și toți ceilalți care au fost condamnați, indiferent de partidul din care proveneau, nu vor mai ajunge la putere prin voturile noastre.
Lasă un comentariu