Împarte cu prietenii










Submit

Cum se fac legile României

Mesa­jul lui Iohan­nis din par­la­ment, des­pre frec­ven­tele schim­bări legi­sla­tive pe care cu toții le con­sta­tăm, este corect și util. Tre­buie vor­bit des­pre asta, tre­buie adusă ches­tiu­nea în dez­ba­tere publică. Și chiar dacă unii vor spune că e tot o decla­ra­ție, adică doar vorbe, tre­buie să recu­noaș­tem că de undeva tre­buie înce­put. O decla­ra­ție este puțin, dar orice drum lung începe cu pri­mul pas. Eu am însă pros­tul obi­cei de a încerca să ima­gi­nez care sunt pașii urmă­tori, dru­mul care ne-ar putea rea­duce nor­ma­li­ta­tea. Și nu văd îna­inte decât ceață.

Avem un număr impre­sio­nant și inac­cep­ta­bil de legi, legi­șoare, norme de apli­care și ordo­nanțe ale guver­nu­lui, căci legi­sla­ția Româ­niei n-a fost nici­când izvorâtă dintr-o ana­liză pre­a­la­bilă care să cla­ri­fice o stra­te­gie sau o viziune gene­rală. Cu alte cuvinte, în loc să ne fi între­bat întâi CE fel de liber­tăți, drep­turi și obli­ga­ții vrem să existe într-un dome­niu social sau eco­no­mic și cum să sti­mu­lăm un anume sec­tor, aproape întot­dea­una am con­sta­tat exis­tența unor stări de fapt — de obi­cei necon­ve­na­bile — și ne-am pus pro­blema CUM să res­tric­țio­năm liber­tă­țile exis­tente, să con­tro­lăm acti­vi­ta­tea cetă­țe­ni­lor și a per­soa­ne­lor juri­dice și să pedep­sim aba­te­rile de la pre­ve­de­rile legale. Ca de obi­cei am pus mereu căruța îna­in­tea cai­lor.

Dar expli­ca­ția pen­tru această stare de fapt nu e lipsa de struc­tură a sta­tu­lui român. Nu insti­tu­ți­ile sunt cele care ne lip­sesc pen­tru a ne arti­cula legi­sla­tiv. Teo­re­tic tot ce am avea nevoie există — par­la­ment, guvern, curte con­sti­tu­țio­nală, aso­ci­a­ții pro­fe­sio­nale juri­dice, ONG-uri. Mai puțin oame­nii nece­sari pen­tru a crea con­ți­nu­tul legi­lor. Căci pro­blema reală — după păre­rea mea — este nive­lul foarte scă­zut de com­pe­tență pe care îl au par­la­men­ta­rii români. La nive­lul aces­tui corp poli­tic nu există edu­ca­ția juri­dică nece­sară pen­tru a per­cepe fon­dul pro­ble­me­lor cu care au de a face în acti­vi­ta­tea par­la­men­tară. Și nu mă refer aici la edu­ca­ția for­mală, adică absol­vi­rea unei forme de învă­țământ juri­dic, ci la edu­ca­ția gene­rală — poli­tică, soci­ală și eco­no­mică — pe care orice par­la­men­tar ar tre­bui s-o aibă. Nu poți vota legi dacă n-ai o minimă înțe­le­gere a cadru­lui legi­sla­tiv gene­ral al Româ­niei. Nu poți rea­liza con­tra­dic­ți­ile și ero­rile logice dacă nu pri­cepi con­tex­tul gene­ral. Nu poți sesiza nece­si­tă­țile legi­sla­tive atunci când meca­nis­mele juri­dice care guver­nează func­țio­na­rea sta­tu­lui și soci­e­tă­ții îți sunt necu­nos­cute. Iar teo­ria aia cu cole­gii juriști care pre­gă­tesc infor­mări e un mare rahat. Este inac­cep­ta­bil să votezi ca o oaie ceea ce ți-a spus par­ti­dul, fără să știi ce con­se­cințe au măsu­rile pe care le sus­ții sau cărora te opui.

Într-un ast­fel de con­text în care par­la­men­ta­rii sunt în covâr­și­toa­rea lor majo­ri­tate anal­fa­beți juri­dic, chiar dacă de la ei se așteaptă legi­fe­ra­rea, legile din Româ­nia au fost gene­rate prin forța câtorva gru­puri:

Uniu­nea Euro­peană. Că am vrut sau nu, că ne-a plă­cut sau nu, Europa prin insti­tu­ți­ile ei ne-a obli­gat să adop­tăm anu­mite texte legi­sla­tive pen­tru a ne ali­nia celor­lalte state. Nu sunt foarte multe legi pro­ve­nite din această cate­go­rie.

Soci­e­ta­tea civilă. Rare­ori niște gru­puri pro­fe­sio­nale sau soci­ale au reu­șit să deter­mine adop­ta­rea unor legi. Cu toate astea, atunci când a exis­tat o mobi­li­zare con­sis­tentă și per­se­ve­rentă, minuni s-au mai întâm­plat. Numă­rul lor e totuși mic pen­tru că soci­e­ta­tea civilă n-a învă­țat nimic din puți­nele sale reu­șite și con­ti­nuă să mani­feste o pasi­vi­tate vecină cu letar­gia.

Gru­pu­rile de inte­rese. De aici intrăm pe tere­nul mari­lor jucă­tori ai legi­sla­ției. Pe lângă scu­ti­rile tem­po­rare de taxe și măsu­rile admi­nis­tra­tive luate cu dedi­ca­ție pen­tru cli­en­tela poli­tică a par­ti­du­lui aflat la putere, par­la­men­tul a for­mu­lat și apro­bat legi care în mod vădit au favo­ri­zat anu­mite gru­puri de inte­rese. Alte­ori n-au legi­fe­rat, ci dim­po­trivă au lăsat să domnească o con­fu­zie foarte pro­fi­ta­bilă pen­tru diver­sele găști de "băieți deș­tepți", toți mem­bri sau spon­sori impor­tanți ai par­ti­de­lor. E greu de spus cât de multe ast­fel de legi s-au dat, dar cred că o sta­tis­tică one­stă ne-ar arăta că pro­cen­ta­jul e peste 20%.

Guver­nul. Cea mai impor­tantă sursă de legi, ordo­nanțe și norme a constituit-o guver­na­rea în sine. Mai întot­dea­una com­puse din indi­vizi incom­pe­tenți și lip­siți de o viziune stra­te­gică, cu pro­grame de guver­nare de genul "să facem să fie bine ca să nu fie rău", guver­nele Româ­niei s-au izbit zil­nic de tot felul de pro­bleme și incon­ve­niente prac­tice pe care nimeni nu le anti­ci­pase. Incom­pe­tența are dez­a­van­ta­jul de a fi mereu sur­prinsă, luată pe neaș­tep­tate, dar în ace­lași timp ferm con­vinsă că pro­blema nu e la ea, ci la "mediul eco­no­mic dina­mic" în care ope­rează. Din această con­ti­nuă sur­priză a guver­nă­rii coti­diene au rezul­tat o puz­de­rie de acte nor­ma­tive con­tra­dic­to­rii și redun­dante, cre­ând un hățiș greu de înțe­les pen­tru cineva care vrea să res­pecte legi­sla­ția. Încă un motiv dat cetă­țea­nu­lui de a căuta căile de oco­lire a regu­lii, încă un argu­ment pen­tru a-l invita să ape­leze la mită și furt.

Spu­neam mai demult că orice can­di­dat pen­tru par­la­ment ar tre­bui să treacă printr-un exa­men care să con­firme că are mini­mele cunoș­tințe des­pre acti­vi­ta­tea pe care o va presta. Că înțe­lege ce e aia un stat de drept, că știe ce con­ține con­sti­tu­ția țării și că are habar des­pre drep­tu­rile omu­lui. N-ar fi com­pli­cat să se facă această selec­ție și nici să se ima­gi­neze teste care să fie impo­si­bil de fen­tat. Doar că — para­do­xal — cei care ar tre­bui să-și insti­tuie ast­fel de bareme sunt exact cei care nu le-ar putea trece. Slabe spe­ranțe să se întâm­ple prea curând.

În absența unei viziuni poli­tice sta­bile și dura­bile, care să defi­nească o inten­ție de dezvol­tare pe urmă­to­rii 10–20 de ani și să fie sus­ți­nută de toate par­ti­dele impor­tante și fără un par­la­ment com­pe­tent în mate­rie de legi­fe­rare, e foarte com­pli­cat să faci ordine prin­tre legile româ­nești. Care să rămână și care să fie abro­gate? Care să le redis­cu­tăm? Răs­pun­sul este de fie­care dată: depinde. Depinde ce vrem să facem în vii­tor. Ori la această între­bare nu există nici un răs­puns coe­rent. Sau mai bine zis există 20 de mili­oane de răs­pun­suri dife­rite.

Va reuși Iohan­nis să treacă de faza decla­ra­ți­i­lor de bune inten­ții? Va găsi calea de a porni un pro­iect poli­tic atât de mare?


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *