Mesajul lui Iohannis din parlament, despre frecventele schimbări legislative pe care cu toții le constatăm, este corect și util. Trebuie vorbit despre asta, trebuie adusă chestiunea în dezbatere publică. Și chiar dacă unii vor spune că e tot o declarație, adică doar vorbe, trebuie să recunoaștem că de undeva trebuie început. O declarație este puțin, dar orice drum lung începe cu primul pas. Eu am însă prostul obicei de a încerca să imaginez care sunt pașii următori, drumul care ne-ar putea readuce normalitatea. Și nu văd înainte decât ceață.
Avem un număr impresionant și inacceptabil de legi, legișoare, norme de aplicare și ordonanțe ale guvernului, căci legislația României n‑a fost nicicând izvorâtă dintr‑o analiză prealabilă care să clarifice o strategie sau o viziune generală. Cu alte cuvinte, în loc să ne fi întrebat întâi CE fel de libertăți, drepturi și obligații vrem să existe într-un domeniu social sau economic și cum să stimulăm un anume sector, aproape întotdeauna am constatat existența unor stări de fapt — de obicei neconvenabile — și ne-am pus problema CUM să restricționăm libertățile existente, să controlăm activitatea cetățenilor și a persoanelor juridice și să pedepsim abaterile de la prevederile legale. Ca de obicei am pus mereu căruța înaintea cailor.
Dar explicația pentru această stare de fapt nu e lipsa de structură a statului român. Nu instituțiile sunt cele care ne lipsesc pentru a ne articula legislativ. Teoretic tot ce am avea nevoie există — parlament, guvern, curte constituțională, asociații profesionale juridice, ONG-uri. Mai puțin oamenii necesari pentru a crea conținutul legilor. Căci problema reală — după părerea mea — este nivelul foarte scăzut de competență pe care îl au parlamentarii români. La nivelul acestui corp politic nu există educația juridică necesară pentru a percepe fondul problemelor cu care au de a face în activitatea parlamentară. Și nu mă refer aici la educația formală, adică absolvirea unei forme de învățământ juridic, ci la educația generală — politică, socială și economică — pe care orice parlamentar ar trebui s‑o aibă. Nu poți vota legi dacă n‑ai o minimă înțelegere a cadrului legislativ general al României. Nu poți realiza contradicțiile și erorile logice dacă nu pricepi contextul general. Nu poți sesiza necesitățile legislative atunci când mecanismele juridice care guvernează funcționarea statului și societății îți sunt necunoscute. Iar teoria aia cu colegii juriști care pregătesc informări e un mare rahat. Este inacceptabil să votezi ca o oaie ceea ce ți‑a spus partidul, fără să știi ce consecințe au măsurile pe care le susții sau cărora te opui.
Într-un astfel de context în care parlamentarii sunt în covârșitoarea lor majoritate analfabeți juridic, chiar dacă de la ei se așteaptă legiferarea, legile din România au fost generate prin forța câtorva grupuri:
Uniunea Europeană. Că am vrut sau nu, că ne‑a plăcut sau nu, Europa prin instituțiile ei ne‑a obligat să adoptăm anumite texte legislative pentru a ne alinia celorlalte state. Nu sunt foarte multe legi provenite din această categorie.
Societatea civilă. Rareori niște grupuri profesionale sau sociale au reușit să determine adoptarea unor legi. Cu toate astea, atunci când a existat o mobilizare consistentă și perseverentă, minuni s‑au mai întâmplat. Numărul lor e totuși mic pentru că societatea civilă n‑a învățat nimic din puținele sale reușite și continuă să manifeste o pasivitate vecină cu letargia.
Grupurile de interese. De aici intrăm pe terenul marilor jucători ai legislației. Pe lângă scutirile temporare de taxe și măsurile administrative luate cu dedicație pentru clientela politică a partidului aflat la putere, parlamentul a formulat și aprobat legi care în mod vădit au favorizat anumite grupuri de interese. Alteori n‑au legiferat, ci dimpotrivă au lăsat să domnească o confuzie foarte profitabilă pentru diversele găști de “băieți deștepți”, toți membri sau sponsori importanți ai partidelor. E greu de spus cât de multe astfel de legi s‑au dat, dar cred că o statistică onestă ne-ar arăta că procentajul e peste 20%.
Guvernul. Cea mai importantă sursă de legi, ordonanțe și norme a constituit‑o guvernarea în sine. Mai întotdeauna compuse din indivizi incompetenți și lipsiți de o viziune strategică, cu programe de guvernare de genul “să facem să fie bine ca să nu fie rău”, guvernele României s‑au izbit zilnic de tot felul de probleme și inconveniente practice pe care nimeni nu le anticipase. Incompetența are dezavantajul de a fi mereu surprinsă, luată pe neașteptate, dar în același timp ferm convinsă că problema nu e la ea, ci la “mediul economic dinamic” în care operează. Din această continuă surpriză a guvernării cotidiene au rezultat o puzderie de acte normative contradictorii și redundante, creând un hățiș greu de înțeles pentru cineva care vrea să respecte legislația. Încă un motiv dat cetățeanului de a căuta căile de ocolire a regulii, încă un argument pentru a‑l invita să apeleze la mită și furt.
Spuneam mai demult că orice candidat pentru parlament ar trebui să treacă printr-un examen care să confirme că are minimele cunoștințe despre activitatea pe care o va presta. Că înțelege ce e aia un stat de drept, că știe ce conține constituția țării și că are habar despre drepturile omului. N‑ar fi complicat să se facă această selecție și nici să se imagineze teste care să fie imposibil de fentat. Doar că — paradoxal — cei care ar trebui să-și instituie astfel de bareme sunt exact cei care nu le-ar putea trece. Slabe speranțe să se întâmple prea curând.
În absența unei viziuni politice stabile și durabile, care să definească o intenție de dezvoltare pe următorii 10–20 de ani și să fie susținută de toate partidele importante și fără un parlament competent în materie de legiferare, e foarte complicat să faci ordine printre legile românești. Care să rămână și care să fie abrogate? Care să le rediscutăm? Răspunsul este de fiecare dată: depinde. Depinde ce vrem să facem în viitor. Ori la această întrebare nu există nici un răspuns coerent. Sau mai bine zis există 20 de milioane de răspunsuri diferite.
Va reuși Iohannis să treacă de faza declarațiilor de bune intenții? Va găsi calea de a porni un proiect politic atât de mare?
Lasă un comentariu