Ușa dinspre piscină a vestiarului se deschide și doi tineri atletici intră, discutând cu însuflețire. Unul dintre ei, mai înalt și mai bronzat, pare să îi povestească celuilalt ceva despre un distribuitor de whisky și afacerile pe care le poți face cu el. Celălalt se miră că n‑a auzit de firma aia — cum naiba de nu m‑am lovit de ei până acum? Celălalt insistă: și eu mă mir că n‑ai auzit de ei, sunt mari, da’ numa’ pe whisky.
Ajung la dulapurile lor și încep să se îmbrace.
- Și ce-ai mai făcut în ultima vreme?
— Bă, am uitat să-ți zic, am fost la un tur de-ăsta de degustare de vinuri, acu’ vreo două săptămâni…
— Eee, pe dracu’! Serios?
— Da, mă. Ți-am zis că eram curios ce șmecherie e chestia asta cu degustat vinuri. A fost super mișto. Am agățat‑o pe una și seara la hotel… pac! pac!
— Păi ce? Era singură?
— Da, frate, nu știu ce dracu’ căuta pe-acolo, da’ era bunuță rău, avea niște craci super. M‑am dat pe lângă ea de la început, da’ gagica o ținea într-una că abia așteaptă să înceapă degustarea, că ea vrea să se facă degustător, că ce mișto e să te pricepi la vinuri, chestii de-astea. Nu puteam să schimb vorba, că ea iar zicea de degustări și căcaturi.
— Și ce-ai făcut?
— I‑am zis că și eu sunt pasionat, că altfel n‑aveam nici o șansă, îți dai seama…
— Bă, da’ tu de când te știu bei numa’ bere!
— Păi și ce vroiai să fac? Să scap ocazia? Da’ știi că‑s băiat deștept… să vezi ce-am făcut. Am descărcat pe telefon o aplicație de-aia de vinuri, una super mișto — scanezi eticheta sticlei și-ți zice tot felul de căcaturi despre vin. Că are tonuri de coacăze, că are aromă de lemn de stejar. Să-mi bag p[..]a dacă eu simțeam vreo coacăză, mie mi se părea cam amărui, i‑aș fi pus niște cola peste ca să meargă mai bine. Da’ citeam pe aplicație în timp ce ne explicau acolo despre vin și făceam remarci de-alea inteligente, știi? Gen: eu simt o notă de prună uscată la final, că așa scria în aplicație. Și nea ăla care prezenta sărea imediat: exact, exact, am vrut să văd cine o sesizează, felicitări, aveți simțuri foarte bune…
— Hă, hă, hă! Și ea ce zicea?
— Gagica era pe spate. După trei comentarii de-astea era udă toată și se mutase pe lângă mine, da’ nu prea-mi convenea că nu mai puteam să mă uit pe telefon. Mi‑a venit ideea aia bună și i‑am băgat un text că aștept un mail important, trebuie să aprob o achiziție mare. Și uite așa am putut să mai scot vreo două-trei texte din mine. Pe urmă, seara la hotel, după cină, ți-am zis: pac! pac!
— De două ori?
— Absolut. De-aia zic, frate, ce bine e să ai tehnologie…
— Clar. Tehnologia te salvează.
Lasă un comentariu