Împarte cu prietenii










Submit

Căutându-l pe domnul Trandafir

Nu demult, acum doar câteva zile în urmă, cam pe când sin­di­ca­tele din învă­țământ nego­ciau de zor cu guver­nul mări­rea cu 15% a sala­ri­i­lor, Moise Guran spu­nea că a da pur și sim­plu bani mai mulți pro­fe­so­ri­lor nu e o solu­ție. Și că guver­nul acesta sau ori­care îi va urma tre­buie să pri­ceapă că nevoia cea mai mare pe care o are sis­te­mul de învă­țământ azi este dife­ren­ți­e­rea sala­ri­i­lor pen­tru cadrele didac­tice care pre­dau la țară, acolo unde nevoia de edu­ca­ție este cea mai mare. Și mi-am zis atunci că are drep­tate.

Dar după aceea, timp de mai multe zile, ideea îmi tot reve­nea în minte. Oare asta e pro­blema, lipsa cadre­lor didac­tice care să vrea să lucreze la țară? Jude­când după nive­lul tot mai scă­zut de edu­ca­ție al celor din mediul rural, s-ar zice că da. Și oare așa îi putem con­vinge pe pro­fe­sori să pre­dea la țară, cu bani? Cât de mulți ar tre­bui să fie? Desi­gur cât să aco­pere și cos­tu­rile trans­por­tu­lui, și discon­for­tul nave­tei. Căci domnii și doam­nele pro­fe­soare vor locui la oraș, deci tre­buie duși și aduși în fie­care zi. Alt­min­teri nu se poate, nu?

Dar de ce nu s-ar putea alt­fel? De ce n-ar fi mai inte­re­sant pen­tru un cadru didac­tic să pri­mească în folo­sință o locu­ință în comună, un apar­ta­ment de două-trei camere, cu apă curentă și cana­li­zare, cu bucă­tă­rie și baie civi­li­zată, poate și cu o mică gră­dină? De ce n-am încu­raja cadrele didac­tice să tră­i­ască între cei pe care îi educă? Cum ar putea să îi cunoască sufi­cient de bine, să le înțe­leagă modul de viață dacă nu tră­ind prin­tre ei?

Comu­nis­mul a obli­gat cadrele didac­tice să meargă la țară. Pro­fe­so­rii tineri tre­bu­iau să stea cel puțin trei ani de sta­gi­a­tură la pos­tul pri­mit și abia apoi, dacă reu­șeau să pri­mească nega­ție de la inspec­to­rat, putea pleca în altă parte. Dar nu era sim­plu nici așa, căci acolo unde ajun­geai deve­neai supli­ni­tor, cu un sala­riu nu prea mare și cu o grijă în plus la înce­pu­tul fie­că­rui an șco­lar de a-ți asi­gura norma de ore ca să-ți păs­trezi fra­gi­lul sta­tut de cadru didac­tic. Nu, nu era o feri­cire garan­tată să pleci de la pos­tul de titu­lar din comună.

Dar în egală măsură îmi amin­tesc că erau des­tui copii care învă­ța­seră la școala din comună și care au ajuns apoi la facul­tate. Iar a ajunge stu­dent nu era, așa cum e azi, o ches­tiune de bani. Exa­me­nele erau grele și con­cu­rența mare. Dacă copii de la sat ajun­geau stu­denți este și pen­tru că undeva, prin comune înde­păr­tate, niște cadre didac­tice își făceau mese­ria cu dedi­ca­ție. N-o să spun aici că meri­tul e doar al lor, dar cu sigu­ranță puneau niște teme­lii mult mai trai­nice edu­ca­ției copi­i­lor de la sat față de ceea ce se întâm­plă azi.

Nu ne putem întoarce la obli­ga­ti­vi­ta­tea de a preda la țară. Însă mi se pare că sim­pla moti­vare prin bani nu va garanta o cali­tate mai bună a învă­țămân­tu­lui. Cred că tre­buie să fim mai cre­a­tivi și să ne ima­gi­năm cum am putea să-l regă­sim prin­tre pro­fe­so­rii tineri de azi pe dom­nul Tran­da­fir. Și apoi să-l aju­tăm să tră­i­ască decent la țară, să îi dăm ceea ce are nevoie ca să-și poată face mese­ria cu pro­fe­sio­na­lism și să spe­răm că ast­fel va recâștiga res­pec­tul acela pe care satul îl avea cân­dva față de învă­ță­to­rii săi.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *