Împarte cu prietenii










Submit

Să like, să share sau să going

Se face des­tul de mult caz des­pre mania tele­foa­ne­lor mobile, o boală soci­ală care pare să facă rava­gii în ultima vreme. Ne-am obiș­nuit să ne deco­nec­tăm de la mediul social în care trăim, plon­jând cu nesaț în lumea digi­tală a ami­ci­ți­i­lor vir­tu­ale, a empa­ti­i­lor super­fi­ci­ale. Un like și-un share sunt mai frec­vente forme de inte­rac­țiune între noi, popu­la­ția urbană modernă, decât o mână de aju­tor con­cretă în tre­bu­rile coti­diene. Ami­cii dau like că ți-ai văruit casa, dar nu te poți baza pe ei că vor veni să pună mâna pe tra­fa­let. Lumea dă like și going la nu știu ce pro­test, dar la fața locu­lui nu ajunge nici a zecea parte din­tre pre­su­pu­șii entu­ziaști.

Și ultima găsel­niță sunt locu­rile care afi­șează chiar la intrare că n-au wifi, deci nu-ți poți folosi tele­fo­nul, invitându-și cli­en­ții să inte­rac­țio­neze direct. Foarte fru­mos, hai să dăm like și share și la ches­tia asta. După aia vom rea­liza că e doar un moft ca multe altele, căci dacă nu e wire­less atunci comu­tăm pe 3 sau 4G, după posi­bi­li­tăți și dotări și ne con­ti­nuăm mara­to­nul digi­tal. Like, share, going. Dar chiar dacă cineva ar lua în serios această invi­ta­ție la con­ver­sa­ție, lucru­rile n-ar decurge mult mai bine. Am fost mereu curios să văd ce dis­cută con­ce­tă­țe­nii mei atunci când au oca­zia, așa că am tras cu ure­chea la subiec­tele pe care le abor­dează atunci când pun tele­foa­nele deo­parte. N-aș putea spune că am tras niște con­clu­zii încu­ra­ja­toare.

Tine­rele de vâr­sta lice­u­lui spo­ro­vă­iesc cu nesaț des­pre băieți, des­pre haine și des­pre muzică, iar tine­rii se dau în vânt după gagici, mașini și gad­ge­turi. Pla­ti­tu­di­nile și stu­pize­ni­ile sunt pro­ba­bil scu­za­bile prin prisma vâr­stei — în fond se află la vâr­sta super­fi­ci­a­li­tă­ți­lor. Dacă îna­in­tăm puțin în cate­go­ri­ile de vâr­stă subiec­tele domni­șoa­re­lor se mută spre sho­pping și clu­buri, ale tine­ri­lor domni rămân sta­bile: gagici, mașini, gad­ge­turi. Super­fi­ci­a­li­ta­tea începe să devină îngri­jo­ră­toare. Câțiva ani mai încolo ca vâr­stă, tine­rele doamne au deja un job și ast­fel apare un subiect nou: ce se întâm­plă pe la ser­vici dintr-o per­spec­tivă mondenă sau, pe româ­nește, bârfă. Cine cu cine s-a mai com­bi­nat, care proastă s-a îmbră­cat ca dracu', cine e clar că se culcă cu șefu'. Tine­rii domni dau dovadă de o con­ving­ă­toare con­sec­vență: ei vor­besc de gagici, mașini și gad­ge­turi.

Pe urmă apare un moment de coti­tură în viața tine­ri­lor doamne și domni: fac copii. Și dintr-o dată ele nu mai vor­besc des­pre alt­ceva decât des­pre această sen­zațio­nală și epo­cală rea­li­zare per­so­nală: cum am făcut căcuța și ce nuanțe colo­ris­tice avea, ce am mân­cat noi azi, cum ne-am ridi­cat în fun­du­leț, ce am citit pe nu știu care site de pue­ri­cul­tură sau în vreo carte scrisă de cel mai la modă doc­tor de copii. Ei, seri­oși și per­se­ve­renți, ascultă dis­cur­sul jumă­tă­ți­lor pro­prii după care șușo­tesc între ei, de câte ori prind oca­zia, des­pre gagici, mașini și gad­ge­turi.

După ce mai îmbă­trâ­nesc nițel, ei și ele devin ceva mai aple­cați spre ches­tiu­nile seri­oase ale lumii din jurul lor. Pe vre­mea lor lucru­rile erau alt­fel, cu sigu­ranță mai bune. Pro­fe­sio­na­lis­mul lor, măsu­rat de anii tre­cuți prin varii com­pa­nii și mai puțin de rezul­tate con­crete, este greu încer­cat de gene­ra­ți­ile noi care nu știu să facă nimic, însă au o mul­țime de pre­ten­ții. Nimic nu mai e cum era, vii­to­rul e gri întu­ne­cat. Când gru­pu­rile se împart pe sexe, vechile obi­ce­iuri revin: ele vor­besc des­pre diete, iar ei des­pre gagici, mașini și gad­ge­turi.

E incre­di­bil de șablo­nardă con­ver­sa­ția noas­tră. Func­ție de vâr­stă, sex și sta­tut social se poate prog­noza cu pre­ci­zie remar­ca­bilă des­pre ce vor dis­cuta X, Y și Z atunci când se vor întâlni la vreun res­ta­u­rant sau vreo sin­dro­fie ami­cală. Poli­tica — în sen­sul dez­ba­te­rii civice și a cău­tă­rii de solu­ții pen­tru miile de pro­bleme cu care soci­e­ta­tea se con­fruntă —  e repu­di­ată rapid pen­tru că e adu­că­toare de cer­turi și nu-ți dorești să te sfă­dești cu ami­cii și antu­ra­jul. Cine știe, poate ai nevoie de ei cân­dva. Româ­nii nu pot dis­cuta des­pre poli­tică, știu doar să se certe din ea. Cul­tura gene­rală — ca sursă de poten­ți­ale con­ver­sa­ții inte­re­sante — este ende­mică și pe cale de dis­pa­ri­ție. Cărți nu mai citește nimeni. Fil­mele nu merită comen­tate decât super­fi­cial — l-ai văzut pe ăla cu aia care vroia să-l omoare pe ăla? nu! a, să te duci să-l vezi, e foarte tare. Tea­tru? Ha!

Și totuși avem o nevoie de a inte­rac­ționa și pe alte teme, iar în pri­vința asta rețe­lele soci­ale sunt de neîn­lo­cuit. Căci, spre deo­se­bire de o con­ver­sa­ție nor­mală, unde tre­buie să con­tri­bui și tu ca să poți fi cu ade­vă­rat parte a ei, pe net poți doar să răs­fo­iești ceea ce au scris sau au foto­gra­fiat alții. Nu tre­buie să exprimi ceva inte­li­gi­bil. Nu tre­buie să ai vreo com­pe­tență asu­pra subiec­tu­lui. Nici măcar nu te poate forța nimeni să ai o opi­nie. E sufi­cient să like, să share sau să going.

Așa că, vedeți voi, îndem­nul ăsta de a lăsa tele­foa­nele și a vorbi între noi e bun, nu zic nu, dar rămâne totuși o între­bare des­chisă: des­pre ce mai știm să vor­bim?


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *