Împarte cu prietenii










Submit

O strategie pentru turismul montan

A horse! A horse! My kin­gdom for a horse! Lec­ția pe care Sha­kes­peare a încer­cat să ne-o pre­dea prin vor­bele lui Richard al III-lea nu pare să fi avut prea mare suc­ces. Ajun­gem prea des în situ­a­ția dis­pe­rată de a da orice pen­tru a salva ceea ce nu demult ni se părea că n-avem cum să pier­dem. Cam așa se întâm­plă și cu turis­mul româ­nesc. De 25 de ani dis­cu­tăm des­pre fap­tul că el ar tre­bui să fie o sursă de veni­turi și de tot de 25 de ani nu facem decât să dis­tru­gem ceea ce există. De 25 de ani ne lău­dăm că avem ce arăta stră­i­ni­lor. Și de 25 de ani înce­pem enu­me­ra­rea cu o afir­ma­ție: avem o natură extra­or­di­nară!

Așa e. Avem. Între­ba­rea este însă este ce facem cu extra­or­di­na­ri­ta­tea ei. Dacă tre­buie nea­pă­rat s-o facem să pro­ducă bani. Și, dacă da, cum o trans­for­măm în bani fără s-o dis­tru­gem. La între­bă­rile astea nu prea există niște răs­pun­suri clare. Ba, aș îndrăzni să afirm, nu există nici un răs­puns. Nici măcar n-am for­mu­lat între­bă­rile la modul serios. Poate că a venit vre­mea s-o facem. Nu pre­tind că dețin vreun ade­văr abso­lut. Și nici nu mă încu­met să vor­besc des­pre întreaga natură a Româ­niei. Vreau doar să vă fac să vă gân­diți — măcar pen­tru câteva minute — în modul cel mai serios cu putință la acest subiect: ce stra­te­gie ar tre­bui să avem pen­tru turis­mul montan?

Iubesc mun­ții. Îmi place maies­tu­o­zi­ta­tea lor, forța tăcută pe care o exprimă, teme­i­ni­cia tre­ce­rii lor prin timp. Și, în numele aces­tei admi­ra­ții, mi se pare nime­rit să încep prin a mă întreba: e bine să scoa­tem mun­ții noș­tri la negoț, pe taraba eco­no­miei moderne? Ce putem vinde din mun­ții noș­tri?

Prima opțiune și cea mai evi­dentă ar fi resur­sele lor sub­te­rane — sunt zone unde mine­re­u­rile lor ne-ar putea aduce bani fru­moși — vezi zona Roșia Montană. Dacă am merge pe calea asta, am îngă­dui uti­la­je­lor să le răsco­lească mărun­ta­iele, să scoată tot ce-i de preț în ei și să ne lase în urmă halde de ste­ril și tere­nuri degra­date pen­tru mulți ani. Ne vom alege poate cu niște bani care ne vor ajunge zece ani, poate două­zeci de ani. O parte îi vom chel­tui ca să repa­răm dez­as­trele eco­lo­gice pro­duse. Și apoi? Când nu vom mai avea ce scoate din munți, ce vom face? Vom invita stră­i­nii să vină să ne vizi­teze hal­dele de ste­ril?

A doua opțiune ar fi să vin­dem pri­vi­le­giul de a vizita fru­mu­se­țile lor. Să con­ser­văm săl­bă­ti­cia lor natu­rală și s-o pro­mo­văm peste tot ca pe o rari­tate. Căci este o rari­tate. În Europa nu prea mai sunt locuri unde poți să te simți în mij­lo­cul natu­rii vir­gine așa cum se întâm­plă în mun­ții Car­pați. Să poftim stră­i­nii să vadă cres­tele mun­ți­lor noș­tri și să facem bani din tot ceea ce este adia­cent turis­mu­lui montan: echi­pa­ment, taxe de acces, cazare, gas­tro­no­mie, ser­vi­cii de ghid montan, ture orga­ni­zate, turism montan ecves­tru, moun­tain biking, vână­toare cu apa­ra­tul foto sau cu camera video. Câți n-ar vrea să petreacă o noapte la o stână auten­tică? Sau să vadă pe viu bon­că­ni­tul cer­bi­lor, toamna? Sau să par­curgă cre­asta Făgă­ra­șu­lui pe cai de munte?

Pen­tru că nu putem să spu­nem că ne dau afară din casă veni­tu­rile eco­no­miei româ­nești, aș înclina să cred că n-ar tre­bui să res­pin­gem ideea de a face bani din turis­mul montan. Nu vom câștiga sume fabu­loase pre­cum cele de la Roșia Montană — nu vin­dem nici aur, nici petrol — dar am putea deveni în scurt timp refe­rința pen­tru natura reală, locul unde vin cei care vor să vadă săl­bă­ti­cia auten­tică. Sunt sigur că sunt mulți cei care și-ar dori asta. Dar cum am putea face asta? Din nou apare o alter­na­tivă.

Putem opta pen­tru sti­lul modern, occi­den­tal, al acce­si­bi­li­ză­rii intense a mun­ți­lor, al insta­lă­rii faci­li­tă­ți­lor moderne cât mai sus, spre vâr­ful mun­te­lui. Facem Tran­sal­pine și Transbu­ce­giuri, asfal­tăm, con­struim pen­siuni și cabane moderne, cu gaze și elec­tri­ci­tate și adu­cem la 2000 de metri con­for­tul din buri­cul ora­șu­lui. Totul e la dis­po­zi­ția turis­tu­lui, la o răsu­cire de buton. Pe urmă îi aștep­tăm să sosească. Atâta doar că după ce vor vizita sta­țiu­nile noas­tre montane le vor com­para inva­ri­a­bil cu cele din țările lor. De pildă vor com­para Rânca cu Cha­mo­nix. Sau Buș­te­niul cu Davos. Cre­deți că-i putem bate la arhi­tec­tura sta­țiu­ni­lor sau la cali­ta­tea ser­vi­ci­i­lor? Putem să-i con­cu­răm la con­fort și spec­ta­cu­lo­zi­ta­tea pei­sa­ju­lui? Dacă ați răs­puns că da, mai gândiți-vă o dată.

Putem opta însă pen­tru sti­lul natu­ral, săl­ba­tic, pe care ni-l oferă Car­pa­ții. Puncte de acces mai puține, la baza mun­te­lui, bine echi­pate cu pen­siuni, res­ta­u­rante și maga­zine de echi­pa­ment, locuri unde găsești ser­vi­cii de ghid montan, unde se orga­ni­zează ture pe cai sau pe bici­clete și excur­sii de vână­toare foto cu spe­cia­liști care să con­ducă ama­to­rii la locu­rile priel­nice pen­tru obser­va­ție. În loc de dru­muri asfal­tate bagi bani în mar­ca­rea exem­plară a tra­se­e­lor montane și în refu­gii sufi­ciente nume­ric și apro­vi­zio­nate cores­pun­ză­tor cu hrană. Nu e nevoie de con­di­ții de cinci stele, dim­po­trivă, un minim nece­sar ca să dai sigu­ranța că dru­me­țul are unde să bea un ceai cald, să mănânce ceva ca să-și refacă for­țele, să doarmă fără grija intem­pe­ri­i­lor. Cu ce vor com­para asta turiș­tii stră­ini? Unde mai găsesc fru­mu­se­țea natu­rală a dru­mu­lui prin săl­bă­ti­cie? Unde mai au oca­zia să se abată pe la stână și să mănânce un bulz? Asta înțe­leg eu prin a valo­ri­fica un avan­taj com­pe­ti­tiv.

O să între­bați cum se pot con­strui și apro­vi­ziona mai multe refu­gii montane. De con­struit le con­stru­iești mai greu, e drept. Le pro­iec­tezi și pre­gă­tești jos, la poa­lele mun­te­lui, apoi urci mate­ri­a­lele de con­struc­ții și com­po­nen­tele cu eli­cop­te­rul și le asam­blezi sus pe munte. Aș ima­gina refu­gi­ile mult mai mari, capa­bile să pri­mească 30–40 de oameni. Le-aș încre­dința unui caba­nier (nu știu cum s-ar numi alt­fel) care ar sta acolo per­ma­nent. Aș face o anexă spe­cială pen­tru Sal­va­mont, pe care s-o poată folosi ori­când au nevoie. Aș dota refu­giul cu mate­ri­ale medi­cale de prim aju­tor și medi­ca­mente de bază. Aș trans­porta hrană cu trac­toare până la capă­tul dru­mu­lui fores­tier și de acolo cu catâri sau cai de munte le-aș urca la refu­giu. Nu mă gân­desc la frip­turi și ciorbe, ci la ali­mente ușor de păs­trat: sala­muri și brân­ze­turi uscate, paste, orez, pes­meți, bis­cu­iți, miere, glu­coză. Aș pune pano­uri solare pe fie­care refu­giu ca să se poată încărca tele­foa­nele și GPS-urile turiș­ti­lor. Le-aș dota cu pri­ciuri solide și poate cu sal­tele sim­ple, umplute cu paie. Și cu o toa­letă exte­ri­oară, sim­plă, dar igie­nică. Iar acolo unde con­stat că trec mulți turiști aș face nu un refu­giu, ci o cabană.

Nu e deloc impo­si­bil ce spun eu aici. Sunt sigur că s-ar găsi sufi­cienți dori­tori să ia în res­pon­sa­bi­li­tate câte un refu­giu. Con­struc­ția n-ar costa o avere, iar apro­vi­zio­na­rea s-ar amor­tiza din vân­zări. N-ar tre­bui să ne frământe pro­fi­ta­bi­li­ta­tea fie­că­rui refu­giu în parte, ci a turis­mu­lui montan în ansam­blu. Căci chiar dacă un refu­giu costa mai mult decât se câștigă din vân­ză­rile lui directe, turiș­tii vor lăsa banii lor alt­un­deva și prin taxe se vor întoarce la buget.

Cam așa îmi ima­gi­nez eu o stra­te­gie pen­tru turism montan. Com­bi­nată cu o edu­ca­ție intensă în favoa­rea miș­că­rii în aer liber, în natură, cu câteva școli de monta­ni­arzi unde să fie expli­cate regu­lile echi­pă­rii montane, ale par­cur­ge­rii tra­se­e­lor, ale pri­mu­lui aju­tor. Cu ture orga­ni­zate pen­tru înce­pă­tori și pen­tru copii. Cu pro­mo­vare intensă către turiș­tii stră­ini. E departe de ceea ce se întâm­plă azi, dar nu e departe de ceea ce s-ar putea rea­liza.

Și dacă a alege între opțiu­nile de mai sus vi se pare greu sau dis­cu­ta­bil, poate că ar tre­bui să vă răs­pun­deți la o între­bare sim­plă: ce dorim să pro­mo­văm ca stat, ca națiune? Câști­gu­rile ime­di­ate ale unor antre­pre­nori pri­vați, făcute pe seama turis­tu­lui bur­tos, urcat în vârf de munte pe șosele moderne și îmbu­i­bat cu mici și bere? Sau câști­gul greu de cuan­ti­fi­cat în bani de a avea mai mulți oameni care-și găsesc sursa de sănă­tate în dru­me­ți­ile montane? Ce e mai impor­tant: pro­fi­tul unora sau sănă­ta­tea mul­tora?


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


  1. Alex

    Cred că totul se poate face cu niște inves­ti­ții minime bine pla­sate, dar astea sunt ches­tii pe care nu le vezi din birou, de la "Cen­trală". Stra­te­gi­ile se fac pe măsură ce te lovești de varii pro­bleme pe teren (apă, adă­post, hrană, orien­tare, sigu­ranță etc.).
    Pro­mo­va­rea în sine aș delega-o către oame­nii de rând, aleși din cei care ies frec­vent pe teren. Le-aș încre­dința câte o cameră video, una foto, diurnă și bani de trans­port și i-aș tri­mite o lună prin țară, cu obli­ga­ția de a fur­niza mate­ri­ale foto, video, texte în minim 2 limbi și o listă de pro­bleme întâl­nite.

    0
    0
  2. Muresan Rodica
    Muresan Rodica

    sa-l intorci pe roman catre mama Natura si cu spa­tele spre mici si bere mi se pare un pro­iect aproape uto­pic, s-a cam pier­dut res­pec­tul fata de Natura de aceea arata mun­tii nos­tri asa cum arata

    0
    0

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *