Când citești noianul de reacții, declarații și comunicate ale diverselor instituții care sunt implicate în cazul clubului Colectiv e imposibil să nu te simți copleșit. Din toate părțile vin informații, multe contradictorii nu doar în conținut, ci și în ton, dar toate au un numitor comun: fiecare din aceste instituții și‑a făcut treaba. Primăria și‑a făcut treaba, ISU și‑a făcut treaba, fiscul și‑a făcut treaba, clubul și‑a făcut treaba, artificierul și‑a făcut și el treaba. Rezultatul acestei extraordinare cooperări de instituții competente este că 32 de oameni au murit până acum și peste 100 sunt grav răniți.
România este țara unde orice activitate economică este disecată cu grijă în părțile sale componente și fiecare bucată este încredințată unei instituții. Înmatricularea e la camera de comerț, focul e la ISU, taxele la fisc, impozitele la primărie. Curățenia e la Sanepid, ordinea publică e la poliția locală, produsele și serviciile vândute sunt la protecția consumatorului. Toate sunt în bună regulă, reglementate cu grijă, ca nu cumva să existe vreo instituție a statului căreia să nu i se dea o treabă de făcut, justificând astfel posturile din organigramă.
A guverna România devine astfel o treabă de inventariere grijulie a administrațiilor existente. — Câte instituții avem? — O mie, șefu’! — Bine, atunci să le luăm pe rând. Cu ce se ocupă instituția X? — Cu incendiile. — Bun, hai să dăm niște ordonanțe de guvern cum că ei sunt autoritatea în privința asta. Și să-și facă ei un regulament de organizare și‑o metodologie de lucru. Dar instituția Y, cu ce se ocupă? — Cu igiena publică. — Minunat, să-și facă și ei metodologii proprii și regulamente și să le aducă la aprobat.
Mozaicul ăsta de legi, regulamente, normative și norme de aplicare sunt apoi aplicate nediferențiat tuturor firmelor. Fiecare instituție privește problema din propriul său punct de vedere, surdă și oarbă la orice alte aspecte. Poliția vine să soluționeze o bătaie în club, dă peste 500 de inși în incintă, dar nu știe și nici n‑o interesează că pe autorizația de funcționare scrie o capacitate maximă de 80 de persoane. Primăria verifică impozitele plătite la bugetul local, dar nu e treaba ei să verifice extinctoarele și dotările pentru incendiu. Fiscul verifică documentele contabile, dar nu e treaba lui că prin depozitul localului colcăie șobolanii. Când se întâmplă ceva nasol toate aceste instituții arată hârtiile lor și demonstrează, fără putință de tăgadă, că fiecare dintre ele și-au făcut treaba. Și, legal vorbind, chiar așa e.
După ce se petrece o tragedie precum cea de la Colectiv, vine un prost ca Ponta și zice: ce n‑a mers bine? — Păi, șefu’, cum să vă zic? A cam luat foc. Că ISU nu a dat autorizație, da’ nici nu trebuia să dea, că clubul avea declarație pe proprie răspundere… — Hmm, atunci să dăm puteri mai mari lu’ ISU ăsta! Să intre peste ei și să le dea amenzi la toți! Diagnosticul e pus: a lipsit controlul de la ISU. Soluția e și ea clară: trebuie adăugată autoritate pentru încă o instituție. Gata, acum problema e rezolvată.
Dacă intri în jocul lor și utilizezi raționamentele după care funcționează azi administrațiile, vei simți curând că este imposibil să ordonezi încâlcitele ițe ale acestui noian juridic și instituțional. Destul de repede vei fi copleșit de dimensiunile corelațiilor de care trebuie să ții cont, pentru că fiecare instituție pe care încerci s‑o conectezi la un proces de organizare logică și ordonată îți va invoca douăzeci de legi, norme și ordonanțe conform cărora ea nu poate face chestia X, nu e abilitată legal să verifice aspectul Y și n‑are specialiștii necesari ca să răspundă de domeniul Z. Când încerci să completezi legislația pentru a remedia aceste inconsistențe, vor apărea de nicăieri alte zece instituții care îți vor demonstra cu acte și experți că le încalci autoritatea sau că le încurci activitatea. Precum nodul gordian, încâlceala asta nu se rezolvă fir cu fir.
Incapacitatea administrativă a acestor oameni nu vine din nepriceperea lor de a articula legi și normative, nici din inabilitatea lor de a împărți autoritatea controlului între instituții. E ceva mult mai profund, ceva ce nu pot înțelege, ceva ce nici nu pot concepe. Și de aceea nici nu pot corecta funcționarea statului, oricâtă bunăvoință ar avea. Pur și simplu oamenii ăștia aflați în funcții politice nu pricep că administrația statului și a orașelor are un singur scop: să servească cetățenii țării. Instituțiile, funcționarii, normele, procedurile, normativele, ordonanțele sunt doar mijloacele prin care trebuie atins acest scop. În capul lor e invers.
Așa că, domnule Ponta (și toți ceilalți domni care aspirați la funcții de administrație publică), vă dau un exemplu simplu pe care sper să‑l puteți băga la cap — activitatea unui club se reglementează foarte simplu: urmărind ca cetățeanul să fie în siguranță. Și asta înseamnă să nu îi fie pusă în pericol sănătatea sau viața, să nu fie înșelat financiar, să i se plătească (prin taxele la bugetul de stat și local) permisiunea dată clubului de a face profit în orașul și țara sa.
Când controlați nu vă duceți ca proștii câte unul, ci faceți o echipă și verificați tot. Inclusiv chiloții acționarilor dacă așa prevede legea. Nu disipați responsabilitatea managerilor și acționarilor punându‑i să se raporteze la o mie de instituții, până când amețesc de-atâtea acte. Înființați o singură autoritate pentru industria de entertainement: cluburi, teatre, săli de concerte, cinematografe. Ăia răspund pentru tot ce se întâmplă în astfel de afaceri: taxe, impozite, autorizații de funcționare, respectarea capacității, prevenirea incendiilor, tot. Și când ceva nu e în regulă, opresc activitatea. Hai că nu‑i greu.
Și mai ales, nu uitați: mijloacele sunteți voi, scopul suntem noi. Și ne-am cam săturat ca scopul să tot scuze mijloacele.
Lasă un comentariu