Împarte cu prietenii










Submit

România de uz personal

Îmi amin­tesc încă bine vre­mu­rile alea de după revo­lu­ție. Plu­tea pe străzi o stare de bea­ti­tu­dine, un soi de feri­cire pros­tească pe care majo­ri­ta­tea o împăr­tă­șea, un sen­ti­ment de eli­be­rare și o uri­așă spe­ranță că lucru­rile se vor îndrepta în curând. A durat o vreme până când ne-am reve­nit din beția asta ide­a­tică și am pri­ce­put că nimic din cele ce le spe­ram fie­care din noi nu se va împlini prea curând. Dar un timp a fost fru­mos, sen­za­ția de ani­mal eli­be­rat din cușcă era plă­cută.

Pe urmă Româ­nia a evo­luat. Nu spre ceea ce ne-am fi dorit, ci spre binele și bunăs­ta­rea unora. Nu s-a întâm­plat peste noapte, ci trep­tat, aproape pe nebă­gate de seamă. Româ­nii s-au împăr­țit în tabere, unii cu Ili­escu, alții cu libe­ra­lii și țără­niș­tii și răz­bo­iul româno-român a înce­put. Pe urmă din toată masa asta s-a des­prins un soi de clasă de mij­loc, emi­na­mente urbană, for­mată din oameni edu­cați, lucră­tori în com­pa­nii pri­vate, cu veni­turi ceva mai con­sis­tente și de la ei s-a aștep­tat cu multă spe­ranță schim­ba­rea. Da, e vorba des­pre tine, dragă citi­to­rule, căci sta­tis­tic vor­bind există o mare pro­ba­bi­li­tate ca tu să faci parte din această clasă de mij­loc. Numai că tine­rii ăștia nu au evo­luat social și poli­tic așa cum se aștepta de la ei. S-au împăr­țit și ei în două cate­go­rii — pesi­miș­tii și opti­miș­tii — și fie­care din­tre ele și-a urmat pro­pria cale.

Pesi­miș­tii au emi­grat. Ei n-au cre­zut prea tare în șansele Româ­niei și și-au făcut soco­teala că în altă țară, mai civi­li­zată, vor avea o soartă mai bună. Can­ada, SUA și mai recent țările vest-europene au fost ținta ple­că­ri­lor lor. Azi sunt departe, unii au reu­șit, alții nu chiar. Unora le e bine acolo, altora le e dor de pri­e­teni și de fami­li­ile lăsate în urmă. Mai binele nu e întot­dea­una înde­a­juns de bine ca să com­pen­seze sen­ti­men­tul de înstră­i­nare.

Opti­miș­tii au rămas. Veți crede poate că ei au dat o șansă Româ­niei și au rămas să lupte pen­tru ea. Nu, n-a fost așa. Opti­miș­tii sunt aceia care și-au închi­puit — unii o fac încă — că pot trăi nea­fec­tați de mize­ria poli­ti­cii româ­nești. Că un sala­riu de la o firmă pri­vată, mai ales dacă reu­șesc să-l cre­ască avansând în carieră, este de ajuns ca să n-aibă de a face cu incom­pe­tența și aro­ganța sta­tu­lui român. Nu există ser­vi­cii de sănă­tate publică? Nu-i nimic, își plă­tesc abo­na­ment la o cli­nică pri­vată. Nu sunt școli decente? Nu-i nimic, își duc copi­lul la școli pri­vate sau "aran­jează" să fie pri­mit la alea de stat "de elită", unde "pre­ten­ți­ile" sunt mai mari. Nu avem o infras­truc­tură de turism decentă? Nu-i nimic, își fac vacan­țele în Gre­cia, Tur­cia sau Ita­lia, iar iarna la ski în Aus­tria sau în Elve­ția. N-avem dru­muri de cali­tate? Nu-i nimic, își cum­pără o mașină stră­ină și, dacă se poate, 4×4. N-avem agri­cul­tură per­for­mantă? Nu-i nimic, ei cum­pără mân­ca­rea de la Car­re­four și Mega. Nu se moder­ni­zează ora­șele și car­ti­e­rele lor? Nu-i nimic, ei se mută în car­ti­ere rezi­den­ți­ale, la mar­gi­nile selecte ale ora­șe­lor.

Pen­tru fie­care pro­blemă n-au cău­tat împre­ună o solu­ție, ci o vari­antă indi­vi­du­ală de oco­lire. Și-au con­struit, fie­care după puteri, o mică cita­delă. Au exis­tat și mici incon­ve­niente, desi­gur. De pildă tra­fi­cul infer­nal al ora­șe­lor cau­zat de exce­sul de mașini — pe ăsta nu l-au putut evita. Sau cel de pe Valea Pra­ho­vei, des­ti­na­ția unui wee­kend obiș­nuit. Sau lipsa locu­ri­lor de par­care. Sau pen­si­ile ridi­col de mici ale părin­ți­lor lor. Sau dis­tru­ge­rea mediu­lui. Sau polu­a­rea. Dar în ansam­blu era bine. Sta­tul și poli­ti­cie­nii care-l con­du­ceau erau undeva departe, în treaba lor, nu prea conta ce fac, pe ei ori­cum nu-i prea inte­resa.

Iar sta­tul nu i-a deran­jat prea tare nici el. Le-a dat impo­zi­tare unică, libe­rală. I-a lăsat să lucreze în regim de PFA, fără prea multe veri­fi­cări fis­cale. Impor­tant era să pro­ducă, să gene­reze PIB. Pri­viți la guver­na­rea Ponta spre exem­plu: nici una din­tre rea­li­ză­rile cu care se mân­drește nu poate fi legată de vreun pro­gram înche­gat al guver­nu­lui. Pur și sim­plu a lăsat eco­no­mia să lucreze, a colec­tat taxele fis­cale și a tăiat toate inves­ti­ți­ile publice. Balanța pre­zen­tu­lui a deve­nit iute pozi­tivă. Balanța vii­to­ru­lui? Cui îi pasă? Guver­nu­lui, nu, ori­cum vin alții la putere peste un timp. Cla­sei de mij­loc, nu, ea are grija cre­di­te­lor de la bănci. Bogă­ta­ni­lor, nu, ei tră­iesc într-o lume a lor. Poate sără­ci­mii, dar cine dă doi bani pe ei?!?

De ce sunt acum în stradă opti­miș­tii și copiii lor? Poate pen­tru că au rea­li­zat că nu pot să se ascundă într-una. Poate pen­tru că au înțe­les în sfâr­șit că e nevoie de ei ca să aibă țara pe care și-o doresc. Poate pen­tru că au pri­ce­put că nu se poate trăi în sigu­ranță într-o țară a corup­ției și incom­pe­ten­ței. Și nu vă mirați că n-au lideri și nu prea știu nici în cine să aibă încre­dere. Sunt obiș­nu­iți să tră­i­ască fie­care pen­tru el. Sunt obiș­nu­iți să decidă indi­vi­dual, să gân­dească la sin­gu­lar, să fie fie­care pre­șe­din­tele unei mici țări: Româ­nia de uz per­so­nal.

Cât va mai tre­bui oare să aștep­tăm până la marea unire, într-o sin­gură Româ­nie?


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *