Iohannis a trimis înapoi în parlament legea prin care se acordă un împrumut de 150 milioane de euro Moldovei și a explicat că în acest moment nu e clar dacă țara vecină se va mai angaja pe un drum european. Și că n‑ar fi bine să finanțăm un stat care pare să se îndrepte către răsărit prin politica sa viitoare, mai ales că noi și rușii ne iubim din ce în ce mai puțin în ultima vreme.
Imediat a apărut și întrebarea: e normal să-ți abandonezi frații aflați la greu, chiar dacă par să rătăcească drumul către casă? Moise Guran zice că nu. Și adaugă că i‑am mai ajutat pe moldoveni cu energie electrică atunci când Transnistria le‑a tăiat cablurile, cu bani în diverse situații, chiar dacă la putere erau comuniștii lui Voronin, la fel de rusofili și anti-unioniști.
Banii ăștia pe care ne pregăteam să‑i dăm erau pentru a‑și susține sistemul de pensii, se zice. Căci pentru bătrânii din satele moldovenești nu mai e de unde să li se dea bruma de bani pe care o primesc lunar. Așa o fi, nu zic nu. Dar bag seamă că fix bătrâneii ăștia adorabili, de grija cărora ar trebui să ne topim noi în România, sunt ăia care votează insistent de mai bine de douăzeci de ani cu partidele pro-ruse, împiedicând Moldova să iasă din sfera de influență estică. Întrebarea este deci mai subtilă: de câte ori îi mai salvăm pe ei doar ca să le dăm posibilitatea să îngroape iarăși Moldova? N‑ar fi poate mai bine să îi punem să se confrunte cu realitățile dure? Căci Moscova nu mai are bani nici să susțină Transnistria, darămite Moldova.
Moise Guran se întreabă dacă sângele se face apă și constată că da, pentru că nu ne mai lăcrimează ochii la suferințele moldovenilor. Eu încep să mă întreb dacă nu cumva frăția asta de sânge e doar în capul nostru. Poate că în venele moldovenilor curge un lichid cu care nu n‑avem nici o rudenie: jumătate vin, jumătate sânge de rus. Și poate doar câțiva visători rătăciți de-ai lor se cred români.
UPDATE: Moldova. Prorusii atrag principalele optiuni de vot.
Lasă un comentariu