Pro­ba­bil că nu știți, dar mulți oa­meni din Ro­mâ­nia tre­mură acum ca și mine. Nu de frig, ci de teamă. Unde va iz­bu­cni oare ur­mă­to­rul in­cen­diu? În ce club, în ce res­ta­u­rant, în ce bar? Dă Doamne să nu fie în alea pen­tru care am sem­nat eu. Dez­no­dămân­tul tra­ge­diei de la Co­lec­tiv ne lo­vește în su­flet. Iar spaima îmi vine din re­fe­ra­tul DNA prin care pri­ma­rul Pie­done și alte două func­țio­nare pu­blice au fost ares­tați. Auzi că an­che­ta­to­rii DNA zic des­pre ei că “în exer­ci­ta­rea atri­bu­ţi­i­lor de ser­vi­ciu, cu­nos­când că sunt în­căl­cate con­di­ţi­ile le­gale de fun­cţio­nare, şi-au asu­mat în­căl­ca­rea le­gii şi au emis au­to­ri­za­ţia pen­tru SC Co­lec­tiv Club SRL, asu­mându-şi con­se­cinţa fun­cţio­nă­rii clu­bu­lui în con­di­ţii de ne­si­gu­ranţă publică”.

Știți câte ast­fel de au­to­ri­za­ții s‑au emis în Ro­mâ­nia? Multe, al nai­bii de multe. Pen­tru că mulți func­țio­nari, ca și mine, sem­nează hâr­tii fără să ve­ri­fice ni­mic, e de ajuns o “aten­ție” stre­cu­rată de pe­tent. Sa­la­riul de la stat e mic, e mu­sai să‑l com­ple­tez cu ceva. Cu ce pică: o au­to­ri­za­ție, o apro­bare, o ade­ve­rință. Din ce să tră­iesc și eu? Cum? Tra­iul nu mai e o pro­blemă pen­tru mine? N‑o mai fi, da’ poate că-mi do­resc și eu mai mult, o ma­șină, un te­ren, o vilă. Sunt om și eu, nu?

Dar acuma e greu. Uite că au­to­ri­za­ți­ile as­tea fac pro­bleme. Ajungi la puș­că­rie. Nu‑i drept, că tu n‑ai vrut de­cât să ajuți pe ci­neva să facă o afa­cere. Că doar din ce crește eco­no­mia ță­rii ăs­teia? Din droj­die? Nu. Din mici afa­ceri. Un bu­fet, un club, un bar. Vine lu­mea, con­sumă, plă­tește, eco­no­mia crește. Dacă ne-am pune con­tra cu toate ve­ri­fi­că­rile, de in­cen­diu, de pro­tec­ția mun­cii, de igienă, n‑ar mai des­chide ni­meni nimic.

Poate n‑o fi dracu’ așa ne­gru. Poate n‑or lua foc bo­de­gile alea pen­tru care am sem­nat au­to­ri­za­ții și nu le-am vă­zut în viața mea. De mâine nu mai sem­nez așa ceva. A, stai așa! Mâine vine cu­mă­trul cus­cru­lui pen­tru o au­to­ri­za­ție de câr­ci­umă într‑o fostă ma­ga­zie. I‑am pro­mis. Da’ să mor, asta e ultima!


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.