Împarte cu prietenii










Submit

Easy money

Cân­dva, în pri­mă­vara anu­lui ăsta, cred că prin apri­lie, la clu­bul Colec­tiv a fost un con­cert al unei trupe sata­niste. Îi cheamă Watain și sunt de prin Sue­dia, iar flă­căii ăștia sunt nițel duși cu capul, așa cum stă bine ori­că­rui sata­nist care se res­pectă. Au o punere în scenă care te cam înfi­oară și se iau foarte în serios, așa că recu­zita de scenă include sânge și tot felul de efecte care fac părul măciucă unui om obiș­nuit. Există, neîn­do­iel­nic, ast­fel de oameni — sata­niști — iar unii din­tre ei tră­iesc bine-mersi prin­tre noi. Prac­ti­cile lor mă ori­pi­lează, dar nu-i con­si­der mai peri­cu­loși decât orice alt fana­tic reli­gios. Până una-alta aud mai des de evla­vi­oși decât de sata­niști că intră cu un Kalaș­ni­kov într-o sală de con­cert și să încep să împuște oameni. Ori poate nu-s eu infor­mat sufi­cient.

Cre­deți că patro­nii de la Colec­tiv sunt sata­niști și de aia au per­mis în clu­bul lor con­cer­tul Watain? Vă asi­gur că nu. Din punc­tul lor de vedere ar primi în club și un cor de evan­ghe­liști fana­tici, dacă aduc cli­enți. Patro­nii de la Colec­tiv se închină la zeul comun al creș­ti­ni­lor, sata­ni­ști­lor, musul­ma­ni­lor și ate­i­lor: banul. Sata­ni­știi au plătit bine, într-un fel sau altul. Deci, de ce nu? Banii n-au miros, nici de tămâie, nici de pucioasă. Până la urmă nu ăsta e sco­pul afa­ce­rii numite club? Și, nimic de zis, pare o afa­cere bună.

O fi greu să des­chizi un club? Am o bănu­ială că nu. Adică nu-ți tre­buie nu știu ce idei ori­gi­nale sau niște apti­tu­dini spe­ci­ale, doar niște bani. Toată șme­che­ria e să ai loca­ția potri­vită, locul unde vine lumea și pen­tru asta tre­buie să fii din gașca ălora care învârt pe degete spa­ți­ile astea din Bucu­rești. Res­tul e mult mai sim­plu: o mână de var, niște deco­ra­țiuni, un bar tic­sit de bău­tură și muzică. Da, muzică, dar ce fel de muzică? Ori­care, dar să fie tare — ai nevoie deci de o sono­ri­zare bubu­i­toare. Lumea așa se dis­trează. Așa se măsoară suc­ce­sul clu­bu­lui: dacă nu poți să te auzi pe tine însuți când urli și dacă nu mai ai loc nici să arunci un ac în jurul tău. Cineva îmi explica des­pre un club că e de mare suc­ces: uite — zicea — într-o seară de wee­kend intră cam 800 de oameni și de aici de unde sun­tem până la ușă faci cam 45 de minute. Ușa era la 20 de metri de noi. Mă gân­desc ce s-ar întâm­pla acolo în cazul unui incen­diu. Acolo poți să mori sufo­cat în timp ce te lupți să-ți iei o bere.

Dacă vrei să aduci trupe care să cânte în club, lucru­rile se mai com­plică nițel. Clă­di­rile astea prin care poți ame­naja clu­buri n-au fost con­stru­ite cu sco­pul ăsta. Sunt niște cuburi de beton și cără­midă înă­un­trul cărora sune­tul boxe­lor unei trupe se reflectă de zece ori în pereți și, în loc de muzică, auzi o hăr­mă­laie gene­rală. Așa că tre­buie puse pe pereți mate­ri­ale care să absoarbă sune­tul. Bure­tele e cel mai frec­vent folo­sit. Îl lipești cu niște pren­a­dez și gata, poți să dai con­certe. Afa­ce­rea e sim­plă: vine trupa și dacă-ți umple clu­bul nu le iei bani pen­tru loca­ție, că-ți fac spec­ta­to­rii con­su­ma­ție sufi­cientă. Dacă n-aduc spec­ta­tori, ghi­nion, tre­buie să plă­tească artiș­tii. Pen­tru că un club nu e o fun­da­ție filan­tro­pică de sus­ți­nere a artei. Nu-și asumă ris­curi cu nimeni. Cine vrea să cânte, să aducă și public.

Ei, și după ce te vezi cu clu­bul plin de oameni, începi să între­vezi și alte posi­bi­li­tăți de câștig. De unde știe fis­cul câți oameni ai avut tu în club și câtă bău­tură s-a vân­dut? N-are cum, de-abia poți să-i esti­mezi tu. Iar a doua zi dacă întreabă cineva câți oameni au fost doar n-oi fi prost să spui că cinci sute. Zici și tu că ai avut cinci­zeci, hai o sută. Au băut câte o bere și-au ple­cat… Ia dă-i dracu' pe ăștia cu fis­cul, ce face sta­tul pen­tru tine ca să le dai atâ­ția bani prin taxe? Și uite așa pui ban peste ban, te mai înțe­legi și cu niște pro­xe­neți care aduc curve și le pla­sează prin club, mai sunt și niște dea­leri de iarbă care-ți dau și ei ceva ca să-i lași să vândă prin clu­bul tău. Nu-i vorbă, mai ai și chel­tu­ieli. Dai o șpagă ca să nu ți se ceară auto­ri­za­ție de la ISU, mai dai o șpagă când vin con­troale, mai dai ceva și la poli­ția locală ca să nu apară în con­trol fără să știi tu mai întâi și să apuci să scoți iarba și cur­vele din club. Una peste alta e bine.

E plin Bucu­reștiul de mici trupe care vor să cânte și n-au unde. Pro­ba­bil că la fel e și prin alte orașe mari. Nu-și per­mit să închi­ri­eze un club pre­cum Colec­tiv, nu au de unde să aducă sute de spec­ta­tori. Unele din­tre ele or fi chiar mișto, poate chiar cântă bine, dar ce impor­tanță are? Clu­bu­rile nu sunt inte­re­sate decât de cei care au con­fir­mat deja. Dacă vine Lore­dana cu aerul ei de ado­les­centă întâr­zi­ată, dacă vine Vol­taj cu efer­ves­cența lor stu­pidă, dacă vine Andra cu ver­su­rile ei cre­ti­no­ide e ok. Mer­gem pe mâna artiș­ti­lor pro­mo­vați de casele de dis­curi, sus­ți­nuți de pos­tu­rile de radio. Cei­lalți să bage bani. N-au? Ghi­nion!

La club se fac afa­ceri, nu filan­tro­pie. We are in the busi­ness of making money. Easy money.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant


Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *