RATB-ul și onlainul

Într‑o bună di­mi­neață scăl­dată în ra­zele lu­mi­noase ale unui soare de toamnă mă aflam to­lă­nit în bi­ne­cu­nos­cu­tul meu fo­to­liu de scri­i­tor de blo­guri, cu lap­to­pul în față și‑o cană de ca­fea în mână. Și cum stă­team eu așa, scru­tând in­ter­ne­tul, mi-am adus aminte că de ceva vreme îmi tot pro­pu­se­sem să aflu cum e cu re­în­căr­ca­rea on­line a car­du­lui RATB. Așa că — zis și fă­cut — am pur­ces la in­ves­ti­ga­rea problemei.

Lu­cru­rile au de­curs cum nu se poate mai sim­plu. Pac! pa­gina de re­în­căr­care, pac! cre­are cont nou, pac! in­tro­dus nu­mă­rul car­du­lui meu, pac! con­tul era gata. Ui­mit de sim­pli­ta­tea pro­ce­du­rii, mă re­ped la link-ul unde pu­team să-mi con­sult con­ți­nu­tul car­du­lui. Știam că mai am vreo 35 de lei în por­to­fe­lul elec­tro­nic — ba­nii erau acolo, che­c­ked! Știam că avu­se­sem niște că­lă­to­rii de ex­pres — nu mai era niciuna dis­po­ni­bilă, fir-ar, che­c­ked! Știam că avu­se­sem mai de­mult un abo­na­ment pe 449 — fi­gura și ăla ca ex­pi­rat, che­c­ked! Da’ pe mine mă in­te­resa să re­în­carc on­line abo­na­men­tul de ex­pres pe care îl fo­lo­sesc de ceva vreme — nici urmă de el, not checked!

M‑am oprit în oraș la un cen­tru de-ăsta RATB și am ex­pli­cat unei tăn­tițe pro­blema. A zis că ea nu știe cum e cu on­lainu’ ăsta, dar să aș­tept nițel că sună la cen­trală. Plin de spe­ranță am aș­tep­tat vreo zece mi­nute, timp în care tăn­tița vor­bea cu ci­neva și dă­dea apro­ba­tor din cap, ca și cum s‑ar fi lu­mi­nat la minte. După care a în­chis și mi‑a zis: nu se poate acuma, că nu pot co­le­gii să mo­di­fice în baza de date, numa’ ăia de la UTI pot să mo­di­fice și la UTI nu răs­punde ni­meni; dacă vreți să re­ve­niți dvs. mai târziu…

Am vrut să pro­tes­tez, dar tăn­tița aia avea un aer foarte sme­rit și ne­a­ju­to­rat, așa că am iertat‑o de pre­dica se­veră a con­su­ma­to­ru­lui ne­sa­tis­fă­cut. Mi-am amin­tit că dom­nul Um­bră­rescu — pa­tro­nul de la UTI — dă cu sub­sem­na­tul pe la DNA și poate că an­ga­ja­ții de la su­port baze de date or fi nițel con­fu­zați, în­tre­bându-se dacă mai tre­buie să stea într‑o firmă bân­tu­ită de jus­ti­ția ro­mână. Dar după două zile mi-am zis că poate lu­cru­rile s‑au schim­bat și am în­cer­cat din nou.

De data asta era altă tăn­tiță. Mult mai vi­oaie și di­li­gentă, dar la fel de de­pen­dentă de ăia de la cen­trală. A su­nat, a vor­bit zece mi­nute cu ei dând din cap apro­ba­tor și apoi mi‑a zis: nu se poate acuma, că nu pot co­le­gii să mo­di­fice în baza de date, numa’ ăia de la UTI pot să mo­di­fice și la UTI nu răs­punde ni­meni; dacă vreți să re­ve­niți dvs. mai târziu…

M‑am re­sem­nat. Ajuns la ser­vici, m‑am gân­dit să în­cerc o nouă abor­dare. Am su­nat la RATB la re­la­ții cu pu­bli­cul. După mai multe in­sis­tențe mi‑a răs­puns ci­neva. Am ex­pus pro­blema și am ob­ți­nut ime­diat em­pa­tia per­soa­nei res­pec­tive: da’ aveți ace­eași pro­blemă cu alt­ci­neva, toc­mai am vor­bit cu o co­legă de la un cen­tru de vân­zare, în baza de date tre­buie mo­di­fi­cat ceva ca să vă apară pe on­lain. În mod stra­niu, în timp ce-mi ex­plica asta, eu dă­deam din cap apro­ba­tor, exact ca tăn­tițele de la chi­oșc. E ceva hi­p­no­tic în dis­cur­sul ăs­tora de la re­la­ții cu pu­bli­cul, bag seamă.

Per­soana cu su­por­tul a con­ti­nuat: — Dar pot să vă spun ceva, sin­cer și ne­o­fi­cial? Sur­prins de ape­tența su­bită pen­tru des­tă­i­nu­iri, am con­sim­țit pe dată la con­fe­siu­nea ofe­rită: si­gur că da! — Știți, de fapt noi avem sus­pen­dat con­trac­tul de su­port cu UTI, da’ n‑avem voie să spu­nem la cli­enți, trebe să vă zi­cem să re­ve­niți, da’ ade­vă­rul e că nu știm când se va re­zolva cu con­tractu’… — Aha! am zis eu pe de­plin lă­mu­rit că tre­buie să-mi iau gân­dul de la re­în­căr­ca­rea on­line. — Io am să în­cerc niște ches­tii, n‑are rost să vă ex­plic, că‑s ches­tii teh­nice de-ale noas­tre, de IT, să ve­dem dacă se re­zolvă pro­blema, da’ nu vă ga­ran­tez. — Bine, mul­țu­mesc.

A doua zi, dintr‑o cu­ri­o­zi­tate stu­pidă, in­tru din nou pe re­în­căr­ca­rea on­line. Abo­na­men­tul de ex­pres apă­rea mi­ra­cu­los în listă. Ia te uită — mi-am zis — ches­ti­ile teh­nice de IT au mers. Atâta doar că bu­to­nul de re­în­căr­care lip­sea, în lo­cu­lui lui scria ne­gru pe alb “in­dis­po­ni­bil”. Ru­brica de în­tre­bări frec­vente m‑a lă­mu­rit. Toată te­va­tura de până atunci se pu­tea lă­muri dintr‑o sin­gură pro­po­zi­ție: RATB nu oferă deo­cam­dată fa­ci­li­ta­tea de re­în­căr­care on­line pen­tru li­ni­ile expres.

Viața e greu.

Comentează pe Facebook...

Abonează-te...