De la început aș vrea să stabilim câteva lucruri: nu sunt băsist, deci n‑am să-ți suflu în pânze în cele ce urmează. În egală măsură nu sunt nici pontist, căci adversarul tău tradițional mi‑e încă și mai antipatic, din multe motive. Ba chiar aș zice că, dacă singurele opțiuni ați fi tu și Viorel, te-aș alege fără ezitare. Nu pentru cât de bun ești tu, ci pentru cât de dezastruos mi se pare el. Nu te umfla în pene din motivul ăsta. Eu sper să nu mai fiu niciodată silit să aleg între persoane ca tine și el.
Ai fost zece ani președinte. Nu e puțin lucru, cred că-ți dai seama. O să spui că ai făcut lucruri bune în anii ăștia. Așa e. Istoria le va consemna în dreptul tău, chiar dacă în cazul unora nu e limpede cât de mare îți este meritul. Am intrat în Uniunea Europeană. Am făcut denominarea și-am scăpat de rușinea aia de curs valutar de țară africană subdezvoltată. Am condamnat oficial comunismul. Am început lupta împotriva corupției. Și toate astea sunt pași mari pentru români. Au venit târziu, dar mai bine decât niciodată. Într-un fel sau altul ai pus și tu umărul ca astea să se întâmple. Iar pentru ele îți mulțumesc.
Pe lângă cele bune, ai făcut și multe rele. Le-am apreciat pe primele, le-am regretat pe cele din urmă. Dar la finele zilei știi ce mă deranjează cel mai tare? Că erorile pe care le-ai făcut țineau mai ales de tine, erau din categoria acelora pe care ar fi fost în puterea ta să le eviți. De pildă băutura — nu te‑a forțat nimeni să te afișezi prin cârciumi dimpreună cu tot felul de dubioși precum Becali sau regii asfaltului. Sau povestea cu Elena Udrea — puteai să păstrezi o distanță mai igienică față de o blondă sexoasă de vreme ce știai cum se vor interpreta gesturile tale. Sau felul în care ai anunțat scăderea salariilor bugetarilor — nu te‑a obligat nimeni să rânjești de parcă erai satisfăcut de decizia asta. Sau faptul că ai încurajat‑o pe fiica ta să candideze la europarlamentare — ne puteai scuti de rușinea prezenței unei persoane complet nereprezentative și nepregătite politic în fața întregii Europe. Sau limbajul tău bădărănesc și hohotelile deplasate de la întâlnirile cu presa. Sau felul în care ai catalogat o persoană drept țigancă împuțită — poate că, contextual vorbind, aveai dreptul de a te enerva pe ea, dar nu așa se exprimă cel care are menirea de a reprezenta România.
După cum vezi greșelile tale cele mai condamnate de români nu vin din reacții inadecvate la complicate contexte politice — deși ai comis și din astea, vezi compromisul cu Voiculescu — căci lumea le‑a înțeles pe alea, nici din conjuncturi internaționale cărora nu le-ai făcut față. Vin din lipsa ta de caracter și educație și, chiar dacă aveai minusuri la capitolele astea, ai fi putut măcar face efortul de a le masca, de a ni le ascunde. Ai preferat însă să ni le îndeși pe gât, să ne forțezi să te placem așa cum ești, necioplit și vanitos. N‑am avut încotro, pentru că istoria ne‑a pus în celălalt talger niște dezastre și mai mari, precum Năstase, Geoană sau Ponta. Te-am ales, dar nu te-am plăcut.
Ce‑a fost, a fost. Timpul a trecut și trecerea sa, se știe, estompează amintirile rele și le păstrează mai ales pe cele bune. Pentru binele său psihic omenirea este selectiv amnezică atunci când își consemnează istoria. Tot ce trebuie tu să faci acum este să taci și să lași timpul să lucreze pentru tine. Însă caracterul tău te trădează încă o dată.
Te văd comentând tot mai des ceea ce face noul președinte. Să știi că toți suntem conștienți de marile diferențe dintre tine și el, nu trebuie să fii un expert ca să pricepi diferența enormă de educație și comportament între voi doi. Nu trebuie să subliniezi mereu că tu n‑ai fi făcut una sau alta. Toți știm asta. Dar când vine vorba despre chestiuni de politică asupra cărora sigur știi mai bine decât oricine care sunt contextele diplomatice în care președintele României poate opera, e necinstit să spui că tu ai făcut altfel.
Ai afirmat de pildă că în problema refugiaților tu n‑ai fi acceptat cote. Să-ți reamintesc că toată forța ultimului tău mandat venea din susținerea surprinzător de unanimă a celorlalți lideri din UE și că fără ea ai fi pierdut multe bătălii politice? Ai fi riscat această susținere pentru tine, pentru România și lupta anticorupție doar ca să nu fii de acord cu câteva sute de refugiați? Vrei să te cred? Sper că vei înțelege când îți spun că-mi e imposibil. Dar nu e doar asta. În mai fiecare zi găsești câte un comentariu acid care e menit să reamintească de tine și de felul tău de a face lucrurile. Vrei musai să te menții în memoria noastră.
Dragă Traian, vrei să fii memorabil? Am să-ți dau o idee despre ce ai putea face ca să demonstrezi că ești un adevărat lider: fii sprijinitorul lui Iohannis. Dar lasă‑l să facă lucrurile cum crede el, nu‑i reproșa că nu gândește și nu acționează ca tine. Reflectează la metodele lui și învață ce e de învățat. Nu te întreb dacă un guvern tehnocrat e bun sau nu — sigur avem opinii diferite aici — dar ai fi reușit să treci un guvern tehnocrat prin votul parlamentului cu ușurința cu care a făcut‑o Iohannis? Știi bine că nu. Pentru că în loc de diplomație și rațiune tu ai fi ales impertinența și forța, nu pentru că ți-ar lipsi inteligența, ci pentru că te crezi mai bun decât ești în realitate. Și când afișezi asta lumea tinde să uite că scopul în sine era unul bun.
Și repetă în fiecare zi până când vei înțelege: tot ceea ce ai făcut bun a fost doar un început. Care n‑are nici o valoare dacă nu e continuat și dus până la capăt. Paradoxal, dacă vrei ca gloria ta să crească și istoria să te numere între cei buni, trebuie ca Iohannis să fie mai bun decât ai fost tu. Tu poți să‑l critici și să‑i șubrezești imaginea, dar în egală măsură te vei anula și pe tine însuți. Sau poți să-ți lași la o parte orgoliul pentru prima oară în viața ta și să ajuți cu modestie și bunăvoință la continuarea lucrurilor bune.
Și, oricât de greu de crezut ți se va părea, pentru tine — dragă Traian — așa se definește de aici înainte patriotismul.
Lasă un comentariu