Împarte cu prietenii










Submit

De vorbă cu un funcționar

Se vor­bește mult în ultima vreme des­pre reforma admi­nis­tra­ției și nu știu cât de mulți sunt cei care înțe­leg cât de com­pli­cat și de com­plex este acest pro­iect. Avem nevoie de el ca de aer, nu de azi, ci de ani buni de zile, dar este atât de ane­vo­ios încât doar dacă începi să te gân­dești la ce tre­buie făcut te simți îndată des­cu­ra­jat de uri­a­șul efort. Și poate că efor­tul îl poți asuma, îl poți împărți într-o echipă mai mare, dar e des­cu­ra­jant gân­dul că de-a lun­gul unei ast­fel de trans­for­mări îi vei avea duș­mani pe aproape toți cei care lucrează acum ca func­țio­nari publici. Pen­tru ei reforma admi­nis­tra­ției sună ca un fel de decla­ra­ție de răz­boi, căci pen­tru prima dată în mulți ani cineva — nu este clar cine și cum — le va eva­lua per­for­man­țele.

Am mai poves­tit aici des­pre func­țio­na­rul public și des­pre modul său de a-și eva­lua munca. Eu sunt de părere că există o dis­to­r­sio­nare ciu­dată a logi­cii sale, cau­zată mai ales de con­fu­zia gene­rală care domnește în insti­tu­ți­ile de stat, unde anga­ja­ți­lor nu le e deloc clar care e ros­tul lor acolo. Cei mai mulți con­si­deră că se află în slu­jba sta­tu­lui, iar prin stat ei înțe­leg un fel de sis­tem ocult com­pus din șefi, legi, reguli și rela­ți­ile din­tre toate aces­tea. Fără să con­ști­en­ti­zeze clar asta și fără să inten­țio­neze nea­pă­rat, fie­care func­țio­nar devine o rotiță în angre­na­jul aces­tuia.

Pri­vit din această per­spec­tivă, a meca­nis­mu­lui al cărui rost este pro­pria pro­pă­șire, cetă­țea­nul este un fac­tor dis­tur­ba­tor al sis­te­mu­lui. Armo­nia regu­li­lor scrise și nescrise ale insti­tu­ți­i­lor publice este tul­bu­rată de pre­ten­ți­ile sale mai mult sau mai puțin absurde, care vin în răs­pă­rul rotițe­lor admi­nis­tra­ției. Și de aceea func­țio­na­rul se simte aproape obli­gat să devină apă­ră­to­rul sis­te­mu­lui, transformându-se într-un scut care apără legea, regu­lile, șefii și pro­priul său scaun de acest etern nemul­țu­mit uzur­pa­tor. Din punc­tul de vedere al func­țio­na­ru­lui public, cetă­țea­nul tre­buie învă­țat care sunt regu­lile sis­te­mu­lui și apoi obli­gat să le res­pecte, indi­fe­rent cât de întor­to­che­ate și nepri­e­te­noase sunt. Iar com­pe­tența în admi­nis­tra­ție publică este dată de pri­ce­pe­rea func­țio­na­ru­lui în inter­pre­ta­rea chi­chi­țe­lor sis­te­mu­lui, de capa­ci­ta­tea de a înco­voia nevo­ile cetă­țea­nu­lui pen­tru a le ali­nia regu­li­lor sis­te­mu­lui și de abi­li­ta­tea de a naviga prin­tre reguli scrise și nescrise care se bat cap în cap.

Iar când cetă­țe­nii spun că sis­te­mul tre­buie schim­bat, func­țio­na­rul se simte ata­cat pe nedrept. El nu poate schimba sis­te­mul, șefii de sus sunt sin­gu­rii care pot schimba legile și regu­la­men­tele. El tot ce poate face este să ser­vească sis­te­mul. Iar pen­tru asta vrea să fie bine plătit, căci își face treaba cu con­ști­in­cio­zi­tate. Deu­năzi am pur­tat o dis­cu­ție cu un func­țio­nar public, des­pre care pre­su­pun că e o per­soană decentă și bine inten­țio­nată, pro­ba­bil neco­ruptă, dar a cărei mod de a privi lucru­rile vădește apar­te­nența sa la sis­tem. Dis­cu­ția a por­nit de la nemul­țu­mi­rea sa față de anun­ța­tele măsuri de reformă admi­nis­tra­tivă. Orice reformă, spune func­țio­na­rul în cauză, tre­buie să înceapă prin mări­rea con­sis­tentă a sala­ri­i­lor în admi­nis­tra­ție.

Pasa­jele cu carac­tere ita­lice sunt comen­ta­ri­ile mele ulte­ri­oare.


Func­țio­nar: Trei sfer­turi din­tre buge­tari au sala­riu minim pe eco­no­mie fără a mai fi depar­ta­jare de vechime, de com­pe­tență. Cum poate fi un sala­riat cu mini­mul pe eco­no­mie foarte com­pe­tent când banii nu-i ajung să-și cum­pere o mân­care sănă­toasă, o haină bună, o carte de spe­cia­li­tate?

Eu: Com­pe­tența n-are nici o legă­tură cu sala­riul. Dacă cineva e un bun ingi­ner, e bun indi­fe­rent de sala­riul mic sau mare care îl pri­mește. Sala­riul poate avea legă­tură cu moti­va­ția. Plătit prost, spe­cia­lis­tul se demo­ti­vează și even­tual pleacă din locul res­pec­tiv, dar e în con­ti­nu­are com­pe­tent. Lipsa com­pe­ten­ței înseamnă că nici dacă cuiva i se dau 5.000 euro sala­riu, tot nu e în stare de ceva util.

Func­țio­nar: Dar nici nu poți aduce oameni com­pe­tenți în admi­nis­tra­ție cu așa un sala­riu. Cei com­pe­tenți pleacă și fac orice pen­tru un ban în plus care să le ofere o viață nor­mală. Știu per­soane cu stu­dii supe­ri­oare și com­pe­tente care au ple­cat din admi­nis­tra­ție și au lucrat în stră­i­nă­tate pen­tru a-și între­ține copiii în facul­tate.

Pro­ba­bil e vorba de oameni care au ple­cat să facă munci neca­li­fi­cate.

Asta vi se pare nor­mal? Eu cred că prin aceste sala­rii mize­ra­bile se încu­ra­jează incom­pe­tența. Se face în mod voit.

Eu: În mod sime­tric nu poți crea com­pe­tență prin mări­rea sala­ri­i­lor, tre­buie să te hotă­răști dacă păs­trezi oame­nii exis­tenți și încerci să-i educi și să-i sala­ri­zezi trep­tat mai bine pe măsură ce demon­strează că au dobân­dit com­pe­tență sau, vari­anta 2, îi dai pe toți afară, crești sala­ri­ile și aduci oameni com­pe­tenți — pe care o pre­feri?

Func­țio­narDar oameni com­pe­tenți există și acum prin­tre ei. Mulți, care n-au de ales.

E inte­re­sant de aflat de ce cineva care e com­pe­tent nu are de ales. Com­pe­tența este totuși pre­țu­ită în mediul pri­vat. Apare deci între­ba­rea: ce este com­pe­tența în viziu­nea func­țio­na­ru­lui român? Com­pe­tența de a găsi moda­li­ta­tea efi­cientă și efi­cace pen­tru a atinge un obiec­tiv sau com­pe­tența de a memora legi, regu­la­mente și norme pen­tru a le recita pe neră­su­flate la momen­tul potri­vit?

Pro­blema este cine este atât de cin­stit încât să-i eva­lu­eze pe cei­lalți?

Aici apare în dis­cu­ție cri­te­riul moral ca o con­di­ție pre­li­mi­nară a drep­tu­lui de a eva­lua. În ima­gi­nea func­țio­na­ru­lui, eva­lu­a­rea este un fel de dat cu păre­rea în mod subiec­tiv des­pre carac­te­rul unei anga­jat, ceea ce pre­su­pune o pro­bi­tate morală impe­ca­bilă a eva­lu­a­to­ru­lui. Ori morala impe­ca­bilă nu există decât even­tual în divi­ni­tate, de unde se deduce că eva­lu­a­rea în sine este caducă. Este evi­dent că per­soana cu care vor­besc n-a avut nici­o­dată con­tact cu un sis­tem cât de cât serios de eva­lu­are a per­for­man­ței, pre­cum cele folo­site în unele firme pri­vate.

Legea sala­ri­ză­rii este plină de con­tro­verse, de multe lucruri neclare, fie­care o aplică după bunul plac. Și nimeni nu face nimic.

Fără nici o legă­tură evi­dentă nici cu com­pe­tența, nici cu eva­lu­a­rea per­for­man­ței, se intro­duce în dis­cu­ție necla­ri­ta­tea legi­sla­tivă a sala­ri­ză­rii. Pro­ba­bil există incon­sis­tențe, dar ce legă­tură au ele cu com­pe­tența pro­fe­sio­nală? Sau cu per­for­manța? 

La buge­tari sala­riul de refe­rință este 600 lei. În curând sala­riul minim va fi 1.200 lei. Deci peste 50% din sala­ri­ați ajung la mini­mul pe eco­no­mie. Ei vor eva­luări și com­pe­tență când nu sunt în stare să regle­men­teze modul de sala­ri­zare al func­țio­na­ri­lor publici. Ei sunt pri­mii incom­pe­tenți. Aș putea să vă dau multe exem­ple din legi care se con­tra­zic și sunt inter­pre­ta­bile.

Apare în dis­cu­ție un gene­ric per­so­naj colec­tiv numit Ei. Func­țio­na­rul se extrage pe sine din sis­tem și se pre­tinde exte­rior lui — el nu face parte, el este ioba­gul de pe moșie. Nu se înțe­lege cine sunt Ei. Guver­nul? Teo­re­tic da, pen­tru că guver­nul actual pune pro­blema com­pe­ten­ței și eva­luă­ri­lor. Totuși nu, pen­tru că nu guver­nul emite legile care se con­tra­zic și sunt inter­pre­ta­bile, ci par­la­men­tul. De alt­fel e naiv să-și ima­gi­neze cineva că poli­ti­cie­nii sta­bi­lesc sala­ri­ile fie­că­rui func­țio­nar sau că ei inven­tează cri­te­ri­ile după care se remu­ne­rează munca. Aceste deci­zii le iau de fapt tot niște func­țio­nari, cei aflați la con­du­cere, de multe ori ace­leași per­soane indi­fe­rent de par­ti­dul aflat la putere.

Eu: O, gre­șești în rațio­na­mente în atâ­tea locuri că nici nu știu de unde să încep. Ai un fel de a privi lucru­rile foarte emo­țio­nal, înțe­leg că ai nemul­țu­mi­rile tale, dar ca să găsești răs­pun­su­rile corecte tre­buie mai întâi să for­mu­lezi corect pro­blema. Ames­teci com­pe­tența cu sala­ri­ile, cu ine­chi­tă­țile, cu proasta legi­sla­ție. Sigur că toate au impor­tanța lor, dar dacă le ames­te­căm pe toate vom sfârși într-un fel de nod pe care nimeni nu-l poate des­curca. Am niște ani de mana­ge­ment în spate și cred că știu să dia­gnos­ti­chez o pro­blemă des­tul de bine. Cum s-ar zice sunt com­pe­tent. 🙂

Func­țio­narRea­list , nu emo­țio­nal. Nu va con­tra­zic, dar în acest dome­niu nu sunt de acord cum puneți pro­blema. Sunt sigură că nu o înțe­le­geți.

O teză mai veche și foarte răs­pân­dită în rân­dul func­țio­na­ri­lor români: alții nu pot înțe­lege, pen­tru că ei nu știu cum e "înă­un­trul" sis­te­mu­lui. Fap­tul că ei, înă­un­tru fiind și având acces la toate amă­nu­n­tele, nu-i pot găsi o noimă îi deter­mină să cre­adă că cei din afară n-au nici cea mai vagă idee des­pre sis­tem. Dar, obser­vați logica, a înțe­lege sis­te­mul pre­su­pune accep­ta­rea și corec­ta­rea lui, nu schim­ba­rea. Pre­cum în para­digma nodu­lui gor­dian, tăie­rea cu sabia nu este o solu­ție. Tre­buie dez­no­dat cu răb­dare, indi­fe­rent cât ar dura, cât ar costa.

Eu: Nu, emo­țio­nal, insist. Se simte că tră­iești inte­rior aceste pro­bleme și ele îți afec­tează modul de a gândi. Rea­li­tă­țile sunt per­cep­ți­ile noas­tre func­ție de con­text și de sta­rea pe care o avem. A fi emo­țio­nal nu e nea­pă­rat ceva rău, dar atunci când vrei să cauți solu­ții tre­buie să pui emo­ți­ile deo­parte.

Func­țio­nar: Și eu sunt com­pe­tentă, dar m-am abți­nut în ast­fel de afir­ma­ții. Greșiți, mult.

Eu: Am lucrat opt ani într-o insti­tu­ție publică. Ce zici, știu ce vor­besc? Am des­tulă expe­riență? 🙂

Func­țio­nar: Ar tre­bui să abor­dăm un subiect, pe baza legi­lor ca să-mi dau seama de expe­riență.

După cum bănu­iam, expe­riența nu se defi­nește prin capa­ci­ta­tea de a înțe­lege și even­tual de a sim­pli­fica pro­ce­sele admi­nis­tra­ției, rolu­rile func­țio­na­ri­lor și felul în care inte­rac­țio­nează cu cetă­țea­nul, ci capa­ci­ta­tea de a înma­ga­zina cât mai multe cunoș­tințe teo­re­tice. Câte legi știm pe de rost, câte chi­chițe juri­dice, cât de corect inter­pre­tăm niște norme — toate astea sunt mai repre­zen­ta­tive pen­tru expe­riența pro­fe­sio­nală. După câteva între­bări aș fi decla­rat com­plet incom­pe­tent, pen­tru că nu știu nici o lege pe de rost.

Un lucru mi-e clar: că nu se vrea.

Eu: Asta e ade­vă­rat, dar tre­buie să te întrebi și de ce. Pen­tru că se dorește sub­or­do­na­rea poli­tică a func­țio­na­ru­lui. Să urmeze comanda celui care-i pro­mite o mărire de sala­riu. Majo­ri­ta­tea au căzut în această cap­cană. Și, con­ști­enți sau nu, cola­bo­rează cu sis­te­mul care-și bate joc de ei.

Func­țio­nar: Bătaia de joc de popo­rul român a fost, este și va fi. Noi degeaba vor­bim. Nimeni nu ne bagă în seamă.

Eu: Nu, te înșeli. Guver­nul Cio­loș este rezul­ta­tul fap­tu­lui că avem posi­bi­li­ta­tea să influ­en­țăm. Tre­buie să fim însă uniți, hotă­râți și con­struc­tivi. Din păcate nu-i dăm nici o șansă aces­tui guvern, îl cri­ti­căm după doar 3 zile, știm noi sigur că nu va face bine, că nu se va schimba nimic etc. Ati­tu­di­nea asta defe­tistă, de renun­țare, ca cio­ba­nul din Mio­rița, ne omoară ca popor.

Func­țio­nar: Eu nu l-am cri­ti­cat. Am vrut doar sa atrag aten­ția asu­pra unei rea­li­tăți. Dar cred că am fost prea mult min­țiți și nu mai avem încre­dere în nimeni. Spe­ranța ne este doar la Bunul Dum­ne­zeu.

Eu: Și chiar mă între­bam când o să apară Dum­ne­zeu în dis­cu­ție 🙂 Iată-l.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *