Bi­se­rica or­to­doxă, în frunte cu cei mai im­por­tanți pre­lați ai săi, ne tot vor­bește des­pre opera sa de ca­ri­tate și des­pre cum are ne­voie de averi și pro­pri­e­tăți, ba chiar scu­tite de im­po­zite și taxe, pen­tru a le face bani din ele și a pu­tea apoi face fapte de mi­los­te­nie și în­gri­jire. Și aici ur­mează de obi­cei o în­și­ru­ire de or­fe­li­nate, can­tine so­ci­ale și azile de bă­trâni care sunt în­tre­ți­nute de bi­se­rică spre bi­nele drept-cre­din­cio­și­lor și al so­ci­e­tă­ții în ge­ne­ral. Iar noi ar tre­bui să fim im­pre­sio­nați și etern re­cu­nos­că­tori. Eu nu sunt. Dim­po­trivă, eu cred că ceea ce face bi­se­rica este pro­fund an­ti­creș­tin și an­ti­ro­mâ­nesc. Și pen­tru că bi­se­ri­cii îi place să ne ex­plice cre­dința prin pilde, tot printr‑o pildă am să în­cerc să ex­plic și eu ceea ce gândesc.

Într-un oraș, un­deva prin Ro­mâ­nia, tră­iau în bună ve­ci­nă­tate două fa­mi­lii. Una din­tre ele era mai bo­gată, avea pămân­turi și avere pro­ve­nite din moș­te­niri și do­na­ții ale unora care erau de mult duși pe lu­mea cea­laltă. Cea de‑a doua era ceva mai să­racă, cu mai pu­ține pro­pri­e­tăți, câte pu­tu­seră do­bândi prin munca lor. Amân­două fa­mi­li­ile erau for­mate din pă­rinți creș­tini mi­los­tivi și fi­e­care din­tre ele avea câte un copil.

Pă­rin­ții cei bo­gați luau din când în când mân­care din că­mara lor plină de bu­nă­tăți și o îm­păr­țeau bol­na­vi­lor, or­fa­ni­lor și bă­trâ­ni­lor. Co­pi­lul lor nu ve­dea de­cât că pro­vi­zi­ile din că­mară mai scad une­ori și în­treba unde s‑au dus, iar ei îi ex­pli­cau că au avut grijă de cei care sunt în ne­voie. Apoi că­mara se um­plea la loc.

Să­ra­cii pro­ce­dau di­fe­rit — pu­neau bu­ca­tele pe masă și își ru­gau co­pi­lul să păs­treze o parte din por­ția lui pen­tru a da și al­tora care n‑au ce mânca; la rân­dul lor, pă­rin­ții pro­ce­dau la fel. Pen­tru că masa lor nu era atât de îm­bel­șu­gată, nu re­u­șeau să pună de­o­parte foarte mult pen­tru îm­păr­țit, dar atât cât era, du­ceau îm­pre­ună — pă­rinți și co­pil — și îm­păr­țeau cu mâi­nile lor ce­lor bol­navi, or­fani și bătrâni.

Au tre­cut anii și co­piii au cres­cut. Iar pă­rin­ții bo­gați se mi­rau de co­pi­lul să­ra­ci­lor care se do­ve­dea mult mai dar­nic cu cei ne­vo­iași de­cât al lor. Cum se poate așa ceva, când noi am dă­ruit în­ze­cit ce­lor în ne­voie? Cum de co­pi­lul nos­tru n‑a do­bân­dit mi­los­te­nia pe care noi am dovedit‑o în toți acești ani?

Bi­se­rica or­to­doxă este exact în si­tu­a­ția pă­rin­ți­lor bo­gați. Ia din ba­nii noș­tri ai tu­tu­ror — căci ave­rile care i s‑au acor­dat, scu­ti­rile de im­po­zite și taxe și ba­nii pe care îi pri­mește de la bu­get, sunt din pro­pri­e­ta­tea so­ci­e­tă­ții, adică bani și bu­nuri do­bân­dite fără ca ei să fi mun­cit vreo­dată pen­tru ele — pre­cum dintr‑o că­mară și îm­parte ne­vo­ia­și­lor. Dar pe co­pi­lul lor, eno­ri­a­șul or­to­dox, îl țin de­parte de această mi­los­te­nie, nu‑l im­plică di­rect. Ca și în pilda mea, eno­ri­a­șu­lui i se spune doar să n‑aibă grijă, că pro­vi­zi­ile lu­ate din că­mară sunt bine fo­lo­site. În loc să fie pro­po­vă­du­ită și să­dită în min­tea, inima și com­por­ta­men­tul fi­e­că­rui cre­din­cios, mi­los­te­nia este con­fis­cată în ex­clu­si­vi­tate de bi­se­rică și exer­ci­tată în nu­mele co­mu­ni­tă­ții creștine.

Trep­tat sen­ti­men­tul nos­tru de so­li­da­ri­tate creș­tină și de iu­bire a aproa­pe­lui scade în in­ten­si­tate, ame­nin­țând să dis­pară com­plet. So­ci­e­ta­tea de azi de­vine tot mai po­pu­lată cu oa­meni ego­iști, e tot mai in­va­dată de un in­di­vi­du­a­lism fe­roce. Și toți ne plân­gem des­pre asta, des­pre cum nu ne mai pasă unii de al­ții, des­pre cum cei­lalți sunt surzi și orbi la su­fe­rin­țele și gre­u­tă­țile noas­tre. Dar nu ve­dem sau re­fu­zăm să ac­cep­tăm că fe­lul în care prac­ti­căm creș­ti­nis­mul este com­plet ero­nat, în răs­păr cu prin­ci­pi­ile sale. În loc să ne pese de cei­lalți, am de­le­gat bi­se­ri­cii obli­ga­ția com­pa­siu­nii și so­li­da­ri­tă­ții. Și, cu con­ști­ința des­căr­cată, ne pu­tem scu­funda în cel mai ego­ist consumerism.

În frun­tea în­de­păr­tă­rii de creș­ti­nism se află chiar bi­se­rica or­to­doxă, care s‑a trans­for­mat într-un soi de mi­nis­ter al so­li­da­ri­tă­ții na­țio­nale care ne ia ba­nii și îi îm­parte în nu­mele nos­tru. Nu tre­buie să fiți mi­los­tivi ori so­li­dari — ne spune BOR — se ocupă bi­se­rica de asta pen­tru voi. Tre­buie doar să dați ba­nii și noi, con­tra unui co­mi­sion pe care îl re­ți­nem ca să ne cum­pă­răm ma­șini scumpe, haine au­rite și să ri­di­căm pa­late în care să ne auto­pro­slă­vim, vom fi mi­los­tivi în nu­mele vos­tru. Pen­tru mine acest me­saj și acest com­por­ta­ment sunt pro­fund anticreștine.

Dar lu­cru­rile sunt chiar mai grave de­cât atât, căci so­li­da­ri­ta­tea — fie ea de na­tură creș­tină sau nu — mi se pare a fi ceea ce lip­sește as­tăzi ro­mâ­ni­lor pen­tru a de­veni o na­țiune pu­ter­nică. Mai mult ca ori­când, acum când șansa ne‑a așe­zat de par­tea lu­mii ci­vi­li­zate, când avem no­ro­cul de a avea ali­ați pu­ter­nici și când s‑a ivit oport­u­ni­ta­tea de a ne ri­dica din ghi­ni­oa­nele is­to­riei, avem ne­voie de so­li­da­ri­tate în toate for­mele ei. Fap­tul că sun­tem îm­pie­di­cați să o în­vă­țăm și să o exer­săm, că sun­tem lip­siți de o te­me­i­nică edu­ca­ție în pri­vința asta — cu buna ști­ință sau din in­te­re­sele ma­te­ri­ale ale BOR — face ca “opera ca­ri­ta­bilă” a bi­se­ri­cii să fie pro­fund an­ti­ro­mâ­nească. Nu ra­tăm doar oca­zia de a de­veni buni creș­tini. Bi­se­rica ne ia și șansa de a de­veni buni români.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.