Împarte cu prietenii










Submit

Religie și putere

M-a frămân­tat întot­dea­una o între­bare apa­rent sim­plă, dar al cărei răs­puns pare foarte difi­cil de găsit: de ce creș­ti­nis­mul ves­tic a reu­șit să deter­mine sau cel puțin să nu împie­dice for­ma­rea civi­li­za­ției moderne, în timp ce creș­ti­nis­mul estic, orto­dox, se supra­pune peste țări în care valo­rile civi­li­za­ției umane sunt abia recent accep­tate și încă incom­plet imple­men­tate? Sau, mai sim­plu, de ce demo­cra­ția și sta­tul de drept s-au dezvol­tat în cato­li­cism, dar nu în lumea orto­doxă? Care sunt dife­ren­țele majore care au dus la această evo­lu­ție soci­ală dife­rită? Nu am un răs­puns abso­lut argu­men­tat, mai degrabă niște opi­nii per­so­nale, bazate pe obser­va­ți­ile mele asu­pra fap­te­lor isto­rice și pe core­la­ții pro­ba­bil insu­fi­cient veri­fi­cate între aceste obser­va­ții. Mă încu­ra­jez să împăr­tă­șesc aceste gân­duri, cu spe­ranța că ele sunt doar incom­plete, însă nu inco­recte.

Eu cred că dife­rența majoră din­tre rela­ți­ile cato­li­cis­mu­lui și orto­do­xiei cu soci­e­ta­tea laică a constituit-o moda­li­ta­tea prin care fie­care din aceste bise­rici au dorit să exer­cite pute­rea. Por­nesc de la pre­miza că bise­rica, ca insti­tu­ție izvorâtă din nevo­ile soci­e­tă­ții, a înce­put prin a fi o formă de orga­ni­zare soci­ală. Apar­te­nența la ea dădea oame­ni­lor iden­ti­tate spi­ri­tu­ală și un sen­ti­ment de sens al exis­ten­ței lor, în vre­muri când nu exis­tau alte repere onto­lo­gice. Și, poate mai impor­tant decât orice, bise­rica creș­tină s-a defi­nit ca păs­tră­toare a unei anu­mite con­du­ite morale în soci­e­tate, menită să regle­men­teze com­por­ta­men­tul indi­vi­zi­lor. Dar, pe măsură ce soci­e­ta­tea a pro­gre­sat și a agre­gat tot mai mult prin forme de orga­ni­zare de tip sta­tal, rolul bise­ri­cii a fost puter­nic influ­en­țat, iar rela­ția bise­ri­cii cu sta­tul a fost pusă în dis­cu­ție.

Reac­ția bise­ri­cii cato­lice a fost una îndrăz­neață. Cle­rul cato­lic s-a con­sti­tuit într-o struc­tură supras­ta­tală, au ales un con­du­că­tor unic — papa — și au încer­cat de-a lun­gul isto­riei să influ­en­țeze poli­tic sta­tele cato­lice la nive­lul cel mai de sus. Monar­hii națiu­ni­lor occi­den­tale au fost multă vreme con­fir­mați de papă, la fel și căsă­to­ri­ile lor, ceea ce dădea bise­ri­cii cato­lice un rol de girant al suc­ce­siu­ni­lor la tron. Firește, lucru­rile nu au evo­luat lin și per­fect aproape nici­o­dată, au exis­tat con­flicte și scan­da­luri — Anglia cato­lică s-a des­păr­țit de papa­li­tate și a virat spre pro­tes­tan­tism doar pen­tru că un monarh vroia să divor­țeze, ceea ce era împo­triva regu­li­lor bise­ri­cii cato­lice.

Pre­o­cu­pată de acest nivel al lup­tei poli­tice, consumându-și ener­gi­ile în intrigi inter­națio­nale sau în insti­tu­ții care azi s-ar numi mul­ti­na­țio­nale — pre­cum cru­ci­a­dele sau inchi­zi­ția — bise­rica cato­lică a acor­dat o mai mică impor­tanță mun­cii "de teren", adică con­tro­lu­lui direct și amă­nu­n­țit al eno­ri­a­șu­lui. Con­struc­ți­ile cato­lice impre­sio­nează prin masi­vi­tate și atmosfera sobră, dar au un altar des­chis, unde pre­o­ții ofi­ci­ază "la vedere", dând impre­sia unei anu­mite trans­pa­rențe. Cere­mo­n­i­a­lele s-au sim­pli­fi­cat tot mai mult, reduse la esen­ți­a­lul lor. Ima­gi­nile lui Dum­ne­zeu și ale sfin­ți­lor au fost eli­mi­nate prin poli­tica de ico­no­clasm. Pre­di­cile dobân­desc un carac­ter mora­li­za­tor, bazându-se mai ales pe sub­li­ni­e­rea vir­tu­ți­lor creș­ti­nești ca moda­li­tate de a obține mân­tu­i­rea sufle­tu­lui și ier­ta­rea divină. Bise­rica cato­lică nu a inter­fe­rat insis­tent cu viața pri­vată a eno­ri­a­șu­lui, nu i-a impus rân­du­ieli multe sau com­pli­cate.

Un comen­ta­riu în plus: capi­ta­lis­mul — forma cea mai îndrăz­neață de mani­fes­tare a ini­ția­ti­vei indi­vi­du­ale ca ele­ment de pro­gres al soci­e­tă­ții — s-a năs­cut ca rezul­tat al apa­ri­ției pro­tes­tan­tis­mu­lui, prima ramură a creș­ti­nis­mu­lui cato­lic care admi­tea mora­li­ta­tea acu­mu­lă­rii mate­ri­ale. Din­colo de cri­ti­cile care i se pot aduce azi, capi­ta­lis­mul a repre­zen­tat mode­lul eco­no­mic care a pre­su­pus cea mai activă impli­care a indi­vi­du­lui în soci­e­tate, năs­când după sine un com­pli­cat și labo­rios sis­tem juri­dic care regle­menta rela­ți­ile din­tre per­soane, fără să mai ape­leze la medi­e­rea bise­ri­cii. Ca urmare cle­rul — în înțe­le­sul inter­pu­su­lui ina­mo­vi­bil, intan­gi­bil și infa­i­li­bil al lui Dum­ne­zeu — a fost com­plet eli­mi­nat de pro­tes­tan­tism. Pen­tru ca soci­e­ta­tea să se orga­ni­zeze sin­gură, bise­rica a tre­buit să fie redusă la sim­pla enun­țare a prin­ci­pi­i­lor.

De par­tea cea­laltă, bise­ri­cile orto­doxe au ales o cu totul altă cale. Mai întâi că nu au putut sau nu au vrut să coa­gu­leze în ace­lași mod ca bise­rica cato­lică, cul­ti­vând un soi de auto­no­mii locale, care mai târ­ziu au evo­luat în con­cep­tul de bise­rici auto­c­e­fale. Pe măsura for­mă­rii sta­te­lor, bise­ri­cile orto­doxe n-au avut anver­gura și capa­bi­li­tă­țile nece­sare pen­tru a se pozi­ționa ca jucă­tori poli­tici la nivel sta­tal, ast­fel că ele au deve­nit mai degrabă subordonat-dependente de domnii și boie­ri­mea locală. Cti­to­ri­ile și dona­ți­ile aces­tora erau moda­li­tăți de a recom­pensa această vasa­li­tate infor­mală.

Lip­site de ambi­ții mari, bise­ri­cile orto­doxe și-au con­cen­trat ener­gi­ile spre influ­en­ța­rea directă a vie­ții pri­vate a eno­ri­a­șu­lui, spre asi­gu­ra­rea unei anu­mite păci soci­ale, apre­ciată de boie­rii stă­pâ­ni­tori ai pămân­tu­ri­lor. Con­struc­ți­ile, mult mai mici și mai puțin spec­ta­cu­loase decât cele cato­lice pen­tru că erau ridi­cate de un boier, nu de o comu­ni­tate întreagă (dar și din cauza frec­ven­te­lor dis­tru­geri pro­duse de inva­zi­ile popu­la­ți­i­lor estice), au adop­tat o sce­no­gra­fie dife­rită: pic­turi murale cu scop pro­pa­gan­dis­tic și edu­ca­tiv, altar închis unde pre­o­tul săvâr­șește par­tea secretă, sacră a slu­j­bei, icoa­nele omni­pre­zente cărora li se atri­buie puteri mira­cu­loase. Cere­mo­n­i­a­lele sunt foarte com­pli­cate și ela­bo­rate, iar res­pec­ta­rea lor strictă este foarte impor­tantă. Slu­jba avea și încă are un carac­ter gene­ral crip­tic, mis­tic, ros­tită într-o cadență greu de urmă­rit, ale cărei sen­suri erau une­ori tai­nice sau greu acce­si­bile mirea­nu­lui de rând. Pre­di­cile puneau accen­tul pe îndem­nul la sme­re­nie și ascul­tare față de stă­pâni, înce­pând cu stă­pâ­nul suprem, Dum­ne­zeu. Chiar și în comu­nism, când reli­gia a fost mai degrabă tole­rată decât accep­tată, pre­o­ți­mea nu uita să se roage divi­ni­tă­ții la fie­care slu­jbă pen­tru sănă­ta­tea con­du­că­to­ri­lor atei ai țării, vali­dați ast­fel ca stă­pâni către care eno­ri­a­șul era îndem­nat să mani­feste obe­diență.  Mân­tu­i­rea și ier­ta­rea divină a eno­ri­a­șu­lui se obțin mai ales urmând rân­du­ie­lile sta­bi­lite de bise­rică, iar recu­noaș­te­rea vir­tu­ți­lor creș­tine este oare­cum con­di­țio­nată de urma­rea aces­tor ritu­a­luri bise­ri­cești.

Pe fun­da­lul aces­tor dife­rențe, dar și în con­di­ții isto­rice com­plet dife­rite, bise­rica orto­doxă a încer­cat să impună eno­ri­a­șu­lui ce, când și cum tre­buie să facă într-un mod mult mai deta­liat și mai intru­ziv decât cato­li­cis­mul sau pro­tes­tan­tis­mul. Oame­nii s-au sim­țit mult mai puțin încu­ra­jați să agrege social în orga­ni­za­ții laice care să struc­tu­reze soci­e­ta­tea și să nască con­cepte avan­sate de orga­ni­zare eco­no­mică sau juri­dică. Dum­ne­zeu, prin man­da­ta­rul său — bise­rica, res­pec­tiv pre­o­tul — regle­menta toate spețele vie­ții, cla­ri­fica toate pri­ci­nile ivite, recom­pensa prin acce­sul în rai și pedep­sea prin repu­di­e­rea în iad. În egală măsură își închi­dea indul­gent ochii la aba­te­rile săvâr­șite, ofe­rind ier­tare în schim­bul dona­ției la cutia milei, a par­ti­ci­pă­rii con­ști­in­cioase la cere­mo­n­i­ile reli­gi­oase. Dacă mer­geai la slu­jbă regu­lat, țineai pos­tu­rile și te închi­nai la icoane, erai con­si­de­rat un bun creș­tin indi­fe­rent cât de imo­ral îți era com­por­ta­men­tul.

Ceea ce înseamnă că legea poate fi inter­pre­tată, ajus­tată con­tex­tu­lui, oco­lită prin favo­ruri ofe­rite de cler. Iar cei ce sunt puter­nici în stat au un tra­ta­ment spe­cial, bene­fi­ci­ind de obe­diența bise­ri­cii, care e dis­pusă să-i ser­vească dacă ast­fel dobân­dește avan­taje mate­ri­ale. Iar pen­tru mine aceasta este expli­ca­ția cea mai pla­u­zi­bilă pen­tru care sta­tele unde reli­gia domi­nantă este orto­do­xia nu au reu­șit de-a lun­gul isto­riei să imple­men­teze prin­ci­pi­ile demo­cra­ției și ale sta­tu­lui de drept. Căci ega­li­ta­tea de șanse și supre­ma­ția legii sunt con­cepte care con­tra­vin felu­lui în care bise­rica orto­doxă își înțe­lege și își exer­cită rolul în soci­e­tate.


Mulțumesc! Spune și altora despre articol.
 
Spune-mi, te rog, cum ți s-a părut articolul?
  • Interesant
  • Original
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Trist
  • Enervant

Share on Pinterest
There are no images.
Împarte cu prietenii










Submit

Comentarii:


Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *